Îmi pare rău că am lăsat să treacă ziua asta fără să fac observaţii sub proaspăta impresie a momentului. Acum că a trecut o săptămână (deşi nu o să se vadă asta din data postării) pot trăi la rece evenimentele de atunci, aproape comemorativ, aproape straight face. Am ajuns, din nou, să mă bucur de note. Momentan mi se pare stupid, dar având în vedere contextul, parcă n-aş mai fi atât de intransigentă cu propriile bucurii. Am aflat ca am luat 3 note maxime, la 3 cursuri diferite, preferatele mele, de fapt. Ziceam de context...
M-am obişnuit să nu mă mai raportez la alţii când e vorba de performanţă, la fel şi în situaţii practice. Învăţ pentru mine, dar trebuie să ştiu şi pentru alţii. Asta în sensul că ceea ce învăţ nu îmi aparţine mie şi nu îmi va rămâne numai mie. Sunt uneori dominată de informaţie, mă simt inferioară prin faptul că nu voi supravieţui în aceeaşi măsură timpului. Aş putea, în cel mai fericit caz, să aduc ceva nou. Probabil ar fi o constantă care intervenind într-un sistem de referinţă, ar face nemăsurabile toate mărimile(fizice sau mai puţin fizice). Uite, ca şi acum, când zic că nu vreau să îmi raportez performanţa la nimeni şi la nimic. S-ar fi rezolvat foarte simplu dacă în calcularea GPA-ului meu (a.k.a media) aş fi introdus constanta asta ipotetică. Ar fi dat o eroare, care n-ar fi fost 'mai eroare' decât în cazul altora.
Acum realizez că paragraful de mai sus e combinaţia aberantă între euforia trecută a zilei de 19 noiembrie şi sictirul actual, proiectat pe fondul celor două domenii de activitate în care m-am infiltrat(ştiinţe sociale şi literatură) şi al rămăşiţelor mate-fizice din liceu(sau ereditare). Nu pretind dezvoltare multilaterală.
Un alt argument pentru acea fericită zi ar fi fost double-anniversary-party-ul la care am luat parte: lume bună, minţi luminate, conflicte pur intelectuale cu tiramisu şi rămăşiţe de teribilism. Luciditatea nu mi-a fost favorabilă. Aş fi fost interesantă poate dacă aş fi aberat ca acum sau dacă aş fi emis ceva util (nu mi se întâmplă în condiţii de luciditate).
Nu în ultimul rând, a fost o zi foarte zi fiindcă mi-am dat seama de unele slăbiciuni, şi de simplul fapt că e greu să te menţii şi la stadiul de om integru(care aparţine la Z*). Şi o mică răceală te poate târî până în stadiul de transă, până într-atât cât să îţi dai seama că depinzi de multe...
Şi când eşti ignorat poţi trăi bucuria (sadică, s-ar zice) că eşti ocolit sau uitat de cineva, dar totuşi acel cineva întreprinde o acţiune împotriva ta...deci contezi!
Nu ştiu cât contez eu pentru ceea ce voi fi peste o lună-două sau peste câţiva ani. Nu ştiu dacă planul meu cincinal dă doi bani pe cine sunt eu acum. Dar dacă am 'emis' o aspiraţie, chiar şi fără a avea argumente concrete, contează că mintea mea a debitat până acolo.
De exemplu, prin simpla asociere cu personajul unui film (demnă în aceeaşi măsură şi de performanţa unui actor şi de plictisul babelor care croşetează uitându-se la telenovele) m-am văzut şi eu la casa(a se citi 'viaţa', în funcţie de gradul de adâncime al cugetării) mea, peste vreo câţiva ani. M-am întors la ipotezele care mi-ar fi alimentat acel statut : absolventă, cu sau fără lauri, de la o universitate respectabilă, căutând angajatori într-o lume aproape ...007. În acel context m-aş fi văzut ca un roboţel amfibian fără brevet pe invenţie. Încă neadaptat, cu atuuri şi frustrări, cu mecanisme prea complicate ca să îşi poată purta singur de grijă. Încotro o apuc, cu câte cepe degerate valoare?
Presupunând că exerciţiul de formare început acum 3 luni va avea în continuare aceeaşi intensitate, dar şi acelaşi consum nervos, probabil că aş valora o căruţă-două, cu vârf! (de cepe degerate). Dacă interludiile numite vacanţă, plictis sau depresie vor interveni negativ, e sigur că valoarea mea intelectuală va scădea la o coşarcă(pfai ce mi-era de dor de cuvântul asta).
Vorbind de gradul inteligenţă emoţională, n-aş garanta că aceleaşi forţe, aplicate cu aceeaşi intensitate ar duce la rezultate similare. Ar duce, mai mult ca sigur, la confuzie, atâta timp cât s-ar anula reciproc (parţial), pe intervale nedefinite. Dacă roboţelul amfibian ar fi supus unei socializări hibride, probabil că şi-ar demonta singur piesele şi ar pleca! (Nu se ştie cât de mult va evolua tehnica pe parcursul planului cincinal mai sus invocat).
Nici nădejdile mele de bine şi prosperitate pentru următorii ani nu sunt măsurabile. Probabil că respectiva constantă se activează doar în condiţii inactivitate cerebrală. Probabil că mă voi simţi mai în siguranţă dacă am să privesc doar la câteva zile/luni înainte, atât cât poate vedea roboţelul fără ochelari. Acum văd 24 de zile până la vacanţă, văd o sesiune, văd cam 10 nopţi nedormite, dar şi Sărbătorile. Parcă aş aţipi puţin până atunci, dar mi-e că vine moş Nicolae peste vreo 10 zile...
M-am obişnuit să nu mă mai raportez la alţii când e vorba de performanţă, la fel şi în situaţii practice. Învăţ pentru mine, dar trebuie să ştiu şi pentru alţii. Asta în sensul că ceea ce învăţ nu îmi aparţine mie şi nu îmi va rămâne numai mie. Sunt uneori dominată de informaţie, mă simt inferioară prin faptul că nu voi supravieţui în aceeaşi măsură timpului. Aş putea, în cel mai fericit caz, să aduc ceva nou. Probabil ar fi o constantă care intervenind într-un sistem de referinţă, ar face nemăsurabile toate mărimile(fizice sau mai puţin fizice). Uite, ca şi acum, când zic că nu vreau să îmi raportez performanţa la nimeni şi la nimic. S-ar fi rezolvat foarte simplu dacă în calcularea GPA-ului meu (a.k.a media) aş fi introdus constanta asta ipotetică. Ar fi dat o eroare, care n-ar fi fost 'mai eroare' decât în cazul altora.
Acum realizez că paragraful de mai sus e combinaţia aberantă între euforia trecută a zilei de 19 noiembrie şi sictirul actual, proiectat pe fondul celor două domenii de activitate în care m-am infiltrat(ştiinţe sociale şi literatură) şi al rămăşiţelor mate-fizice din liceu(sau ereditare). Nu pretind dezvoltare multilaterală.
Un alt argument pentru acea fericită zi ar fi fost double-anniversary-party-ul la care am luat parte: lume bună, minţi luminate, conflicte pur intelectuale cu tiramisu şi rămăşiţe de teribilism. Luciditatea nu mi-a fost favorabilă. Aş fi fost interesantă poate dacă aş fi aberat ca acum sau dacă aş fi emis ceva util (nu mi se întâmplă în condiţii de luciditate).
Nu în ultimul rând, a fost o zi foarte zi fiindcă mi-am dat seama de unele slăbiciuni, şi de simplul fapt că e greu să te menţii şi la stadiul de om integru(care aparţine la Z*). Şi o mică răceală te poate târî până în stadiul de transă, până într-atât cât să îţi dai seama că depinzi de multe...
Şi când eşti ignorat poţi trăi bucuria (sadică, s-ar zice) că eşti ocolit sau uitat de cineva, dar totuşi acel cineva întreprinde o acţiune împotriva ta...deci contezi!
Nu ştiu cât contez eu pentru ceea ce voi fi peste o lună-două sau peste câţiva ani. Nu ştiu dacă planul meu cincinal dă doi bani pe cine sunt eu acum. Dar dacă am 'emis' o aspiraţie, chiar şi fără a avea argumente concrete, contează că mintea mea a debitat până acolo.
De exemplu, prin simpla asociere cu personajul unui film (demnă în aceeaşi măsură şi de performanţa unui actor şi de plictisul babelor care croşetează uitându-se la telenovele) m-am văzut şi eu la casa(a se citi 'viaţa', în funcţie de gradul de adâncime al cugetării) mea, peste vreo câţiva ani. M-am întors la ipotezele care mi-ar fi alimentat acel statut : absolventă, cu sau fără lauri, de la o universitate respectabilă, căutând angajatori într-o lume aproape ...007. În acel context m-aş fi văzut ca un roboţel amfibian fără brevet pe invenţie. Încă neadaptat, cu atuuri şi frustrări, cu mecanisme prea complicate ca să îşi poată purta singur de grijă. Încotro o apuc, cu câte cepe degerate valoare?
Presupunând că exerciţiul de formare început acum 3 luni va avea în continuare aceeaşi intensitate, dar şi acelaşi consum nervos, probabil că aş valora o căruţă-două, cu vârf! (de cepe degerate). Dacă interludiile numite vacanţă, plictis sau depresie vor interveni negativ, e sigur că valoarea mea intelectuală va scădea la o coşarcă(pfai ce mi-era de dor de cuvântul asta).
Vorbind de gradul inteligenţă emoţională, n-aş garanta că aceleaşi forţe, aplicate cu aceeaşi intensitate ar duce la rezultate similare. Ar duce, mai mult ca sigur, la confuzie, atâta timp cât s-ar anula reciproc (parţial), pe intervale nedefinite. Dacă roboţelul amfibian ar fi supus unei socializări hibride, probabil că şi-ar demonta singur piesele şi ar pleca! (Nu se ştie cât de mult va evolua tehnica pe parcursul planului cincinal mai sus invocat).
Nici nădejdile mele de bine şi prosperitate pentru următorii ani nu sunt măsurabile. Probabil că respectiva constantă se activează doar în condiţii inactivitate cerebrală. Probabil că mă voi simţi mai în siguranţă dacă am să privesc doar la câteva zile/luni înainte, atât cât poate vedea roboţelul fără ochelari. Acum văd 24 de zile până la vacanţă, văd o sesiune, văd cam 10 nopţi nedormite, dar şi Sărbătorile. Parcă aş aţipi puţin până atunci, dar mi-e că vine moş Nicolae peste vreo 10 zile...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu