Joke

...Ia uitaţi ce ad apare pe pagina de yahoo Deutschland:


Având în vedere că şi pagina a căpătat o nuanţă foarte...(o ne-nuanţă!), nu pot decât să apreciez că web-designerul Yahoo Germania e o blondă, care citeşte tabloide româneşti; numai în alea apar reclame cu Dacia Logan/ Sandero ca să ocupe spaţiul între "articole".
Cum să pui tu, ţară cu ditamai industria de maşini, reclamă la o conservă fabricată în România? O iau ca pe o glumă...

Solidaritate studenţească

Sub sloganul " venit-a ziua de asalt" , mă alătur bobocilor studenţi, foşti colegi sau amici care mâine încep faculta. Cele 5 săptămâni pe care le am la activ ca studentă mă fac să privesc altfel ideea noului an universitar.Asta fiindcă situaţia devine albastră când ştii că peste două săptămâni începi prima sesiune. Nu, nu e amuzant deloc!...Prima şi ultima sesiune nu se uită niciodată:D
Îmi place să reflectez asupra dialecticii freshman-boboc. Eu, cică sunt freshman(-iţă....în variantă românească), adică "un om(?) proaspăt", teoretic. Ideea de "nou/proaspăt"e deja perimată, însă un boboc, nu poate ...îmbătrâni la fel de repede ca un freshman.
Aşa că...vreau să vă urez un an bun! Inspiraţie, răbdare, orizonturi largi, mulţi prieteni/prietene noi .Pentru cei din Bucureşti, aveţi grijă să nu cadă bila de pe ASE;pentru cei din Cluj, păstraţi-l pe Iancu pe statuie; ambele au o funcţie esenţială!
Big hug! Baftă!

Typically...

6940

Zilele se adună odată cu toamna, şi tot ce văd în urma mea e urma orelor trăite în afara de mine însămi. Trec şi eu. Am împlinit ieri 19 ani, 6940 de zile de viaţă - a viable die-able age!
Nu am cutezat să scriu despre mine chiar ieri, deşi a fost o zi foarte plină pentru mine, worth remembering pe blog.
Despre anii aceştia voi ştii să vorbesc "de bine" doar atunci când încă pe atâţia se vor aduna. Acum îmi sună ciudat. Nici 18, pragul în care eşti adult cu acte, nici 20, să zici că ai prefix nou. Nimic în afară de 1 şi el însuşi nu-l împart-19 e o trădare a adolescenţei, o mască falsă a responsabilităţilor de adult. O vârstă la care nu simt altceva decât că mă ascund în continuare de mine. Am simţit emoţia a ceea ce toţi numeau "ziua ta", am căutat poate prea adânc motivele unei adevărate bucurii şi am rămas indiferentă faţă de lucrurile mărunte care îmi erau atât de dragi.
Aniversarea s-a măsurat în număr de urări mai mult sau mai puţin sincere, în mofturi tolerate şi mici surprize. Totul a început chiar de la ora când am văzut lumina ...nopţii, fatidicul 12!
Mişcare mare pe hol, uşi trântite din minut în minut (cel puţin!). What, my feather, was happening? Bătaie în uşă. Supranumita "Ombilico-del-mondo" îmi spune că iese fum din bucătărie şi să merg să văd ce se întâmplă.
[...]
Suflu toate lumânările odată, după bine-meritata dorinţă. Lumânările erau în tort, şi nu de la ele ieşea fumul. Mi-au cântat 13 necunoscuţi "Happy Birthday!" şi m-am simţit aproape de toţi cei dragi.Nu mi-a lipsit nici "La mulţi ani!"-ul tipic. Evident că am fost foarte surprinsă de gestul lor, şi nu-mi puteam reveni din şoc nici după ce am dat gata tortul (împreună!). Am mai zăbovit prin cameră mult după miezul nopţii, îngrijorându-mă pentru prestaţia la cursurile de dimineaţă.
Eu zic că m-am descurcat onorabil la testul de mate, de la ora 8, în schimb, mi-am permis să dau skip unui curs de la prânz, aceasta fiind şi prima tentativă de sabotaj al conduitei academice, pe care am întreprins-o.
Ziua mi-a adus mult soare printre jaluzele, aproape ostentativ faţă de vremea de acasă. O toamnă aproape stridentă se agaţă prin stejarii din curte. Încă nu cutez să mă apropii de castan. E o durere prea amară în frunzele şi în fructul lui.
Am aşteptat seara în frământări, cu gândul plecat la ce va fi, cu teama că mă voi împiedica din nou de mine.
Am suflat în lumânări, pentru a doua oară, fără a trişa: de data asta aveam în preajmă, urători de "La mulţi ani!" mult mai plauzibili: aproape prieteni. Mi-au fost alături la toate semi-gafele serii de 25 septembrie, mi-au cântat (în strună), mi l-au botezat pe Matthijs. (photos and explanations coming soon!).
La câteva ore după miezul nopţii, când lumea a plecat să-şi găsească pătuţul, mi-am dat seama cât de mult ne-a fost afectată bună dispoziţia de cursurile de a doua zi, dar mai ales de oboseala acumulată în (deja!) 4 săptămâni de studenţie.
Îmi dau seama că I. are dreptate când zice că am devenit "un fel de zombi", după prima lună de şcoală. Atâtea tendinţe extreme ni se îngrămădesc pe cap: somn- de la 3 la 7 am, învăţat sau teme 5-6 ore înainte de nani, orar degenrat pe tot parcursul săptămânii. Râsu-plânsu îşi găseşte cea mai bună aplicabilitate în viaţa de student. Nu vreau să îi descurajez pe ex-colegii care încep luni sau miercuri facultatea, dar ...cam aşa e, cel puţin la mine.
Weekend-ul va trece cât ai zice ISS (n.r integrated social sciences), lăsându-ne pe toţi cu gustul dulce-amărui al unor mărunte bucurii epuizate.
Dar încă e vineri...

Teamă

Se teme de strigăt, de chemări şi de şoapte. Simte în fiecare sunet adulmecarea trecutului şi în vocile de apus un cântec de îngropare, îndemnul către moarte al primului căzut.

Se teme de răsărit, se teme să îşi lase gândurile de noapte. Vede lumina de început, citeşte luceaferii de dimineaţă, dar nu crede nicicând în prevestirile lor. Îşi caută umbre printre glasuri şi loviri de întuneric, de parcă ar fi fost blestemat să îşi cerceteze în noapte pierzania.

Se teme de cuvinte, de vorbele ce i le-am scris atunci, de umbra aurie pe care am vrut să o las trecutului. Pentru el, timpul macină în gol o credinţă oarbă şi frica de a fie el însuşi. Caută acuze şi vorbe reci, imagini care vin şi trec, apoi sădeşte iluzii într-un suflet gol, aproape uitat. Dar nu primeşte decât lacrimi, se face vinovat de ele şi de neajunsul de a fi atât de departe, în mine.

Când nu mai ştii

...de ce eşti vinovat, de ce nu poţi să fii sincer cu tine, de ce renunţi atât de des la tine,
cauţi chemarea , cauţi nimicul mai presus de "este"şi mai jos decât " a fost".

"here’s still a little bit of your taste in my mouth
there’s still a little bit of you laced with my doubt
it’s still a little hard to say what's going on"

Listen.

Şcolăreşte

În vremurile bune, asta era seara care îmi dădea mari emoţii legate de începutul şcolii. Ştiu că aveam deja caietele liniate, eventual ghiozdan nou şi garderoba actualizată.Cu cât am crescut, cu atât mai greu îmi găseam rechizitele, cu atât mai bine dormeam seara dinainte. Emoţiile se pierdeau pe undeva pe drum, nu mai aveam nici grija buchetului de flori, nici chef să mă trezesc dimineaţa devreme. Începeam să văd data de 15 septembrie ca o fatidică intrare în rutină, mecanic început de dezumanizare pe holurile liceului. Apoi începea numărătoarea inversă până la vacanţă.
Anul trecut a fost mai altfel. Pe când lumea îşi lua ghiozdanul în spinare, eu îmi luam rucsacul de munte şi porneam cu un tovarăş de drum pe crestele Bucegilor.
Anul asta, "pe vremea asta", am atâtea teme de nu-mi văd capul, dar scriu pe blog, pentru a răzbuna onoarea mea de blogger timid, precum şi onoarea secundara de boboc la Jacobs.
E prima lună plină pe care o văd de aici, primul gând rece de toamnă. Prea multă tăcere şi plâns clădite pe sub pleoape, prea puţină întoarcere în noi.