Şcolăreşte

În vremurile bune, asta era seara care îmi dădea mari emoţii legate de începutul şcolii. Ştiu că aveam deja caietele liniate, eventual ghiozdan nou şi garderoba actualizată.Cu cât am crescut, cu atât mai greu îmi găseam rechizitele, cu atât mai bine dormeam seara dinainte. Emoţiile se pierdeau pe undeva pe drum, nu mai aveam nici grija buchetului de flori, nici chef să mă trezesc dimineaţa devreme. Începeam să văd data de 15 septembrie ca o fatidică intrare în rutină, mecanic început de dezumanizare pe holurile liceului. Apoi începea numărătoarea inversă până la vacanţă.
Anul trecut a fost mai altfel. Pe când lumea îşi lua ghiozdanul în spinare, eu îmi luam rucsacul de munte şi porneam cu un tovarăş de drum pe crestele Bucegilor.
Anul asta, "pe vremea asta", am atâtea teme de nu-mi văd capul, dar scriu pe blog, pentru a răzbuna onoarea mea de blogger timid, precum şi onoarea secundara de boboc la Jacobs.
E prima lună plină pe care o văd de aici, primul gând rece de toamnă. Prea multă tăcere şi plâns clădite pe sub pleoape, prea puţină întoarcere în noi.