Valizele , rucsacul şi toate cele....multe gentuţe ocupă încăperea ce încă e 'camera mea'. De aici se simte cel mai frumos apusul, lumina aceea răsfrântă peste cotorul cărţilor din bibliotecă şi peste icoane. De aici am privit tavanul nopţi de-a rândul, aşteptând să aud acele vorbe ale izbăvirii. Nu ştiu dacă le-am trăit până în final, dar le simt purtându-mă acum către ferestre mai limpezi şi ochi mai deschişi, dar mai aprigi.
De la terminarea şcolii am început să risipesc istoria ultimilor patru ani, împrăştiind pe ici, pe colo, caiete şi ciorne. Acum biroul şi dulapul sunt aproape goale, umplute de jurnale vechi, mape şi ecusoane ferfeniţite.
Plecarea aceasta ar echivala, prin timp şi prin dimensiune, cu o plecare în armată. Spun asta şi fiindcă s-au găsit destui care să facă o astfel de analogie. Nu-mi voi lua cu mine un cufăr de lemn în care să am ascunse poza cu casa, însă conţinutul emoţional al valizelor mele e la fel cu cel al unui viitor ostaş. Oricum, nici un flăcău vrednic nu şi-ar lua cu sine o jucărie de pluş. Pudding al meu (n.r. ursuleţul meu classically designed , care imi asculta of-urile de cinci ani încoace) e mai curajos decât mine şi şi-a făcut loc printre hainele de toamnă din valiză, doar ca să mă însoţească. Multă vreme el a fost mascota unei vârste, a unei idile, acum e doar un memento pentru Acasă.
Alte mărunţişuri dragi sunt biletele de tren colecţionate pe parcursul drumurilor spre sud, de mine şi de alţii. Mă bucur că am şi un exemplar recent, pe care o să-l pun în panoplia onorifică de la Bremen.
Lumea în jurul meu adună gps-uri, hărţi, reviste de citit pe drum, încarcă baterii şi pregăteşte sandwich-uri. Eu m-am mulţumit, până acum, să îmi iau rămas bun de la cei dragi, să termin seria 3 de la 'Lost' şi să mă apuc de 4. Ca să vezi corespondenţă : fiecare sfârşit îşi cere un nou început, cu un box office cât mai consistent.
Se îngrămădesc peste mine toate amintirile cu oameni, cu suflete tari, cu glezne fragile. Lacrimi neplânse, sărutări reţinute şi priviri înapoi îmi încarcă umerii de povara unor greşeli mult prea omeneşti. Le păstrez pe toate ca semne ale unor răni nevindecate, pe trupul apăsat de neuitare. Aş putea să uit doar în zborul de pe urmă plimbarea pe sub stele, cei patru ochi aţintiţi spre cer, visul cu cetatea şi mângâierile pe creştet. Pentru acestea nu îmi trebuie desăgi, nici toiag. Cât încă trupul rabdă să mai respire, ele sunt sădite în poveste. Şi povestea merge mai departe.
De la terminarea şcolii am început să risipesc istoria ultimilor patru ani, împrăştiind pe ici, pe colo, caiete şi ciorne. Acum biroul şi dulapul sunt aproape goale, umplute de jurnale vechi, mape şi ecusoane ferfeniţite.
Plecarea aceasta ar echivala, prin timp şi prin dimensiune, cu o plecare în armată. Spun asta şi fiindcă s-au găsit destui care să facă o astfel de analogie. Nu-mi voi lua cu mine un cufăr de lemn în care să am ascunse poza cu casa, însă conţinutul emoţional al valizelor mele e la fel cu cel al unui viitor ostaş. Oricum, nici un flăcău vrednic nu şi-ar lua cu sine o jucărie de pluş. Pudding al meu (n.r. ursuleţul meu classically designed , care imi asculta of-urile de cinci ani încoace) e mai curajos decât mine şi şi-a făcut loc printre hainele de toamnă din valiză, doar ca să mă însoţească. Multă vreme el a fost mascota unei vârste, a unei idile, acum e doar un memento pentru Acasă.
Alte mărunţişuri dragi sunt biletele de tren colecţionate pe parcursul drumurilor spre sud, de mine şi de alţii. Mă bucur că am şi un exemplar recent, pe care o să-l pun în panoplia onorifică de la Bremen.
Lumea în jurul meu adună gps-uri, hărţi, reviste de citit pe drum, încarcă baterii şi pregăteşte sandwich-uri. Eu m-am mulţumit, până acum, să îmi iau rămas bun de la cei dragi, să termin seria 3 de la 'Lost' şi să mă apuc de 4. Ca să vezi corespondenţă : fiecare sfârşit îşi cere un nou început, cu un box office cât mai consistent.
Se îngrămădesc peste mine toate amintirile cu oameni, cu suflete tari, cu glezne fragile. Lacrimi neplânse, sărutări reţinute şi priviri înapoi îmi încarcă umerii de povara unor greşeli mult prea omeneşti. Le păstrez pe toate ca semne ale unor răni nevindecate, pe trupul apăsat de neuitare. Aş putea să uit doar în zborul de pe urmă plimbarea pe sub stele, cei patru ochi aţintiţi spre cer, visul cu cetatea şi mângâierile pe creştet. Pentru acestea nu îmi trebuie desăgi, nici toiag. Cât încă trupul rabdă să mai respire, ele sunt sădite în poveste. Şi povestea merge mai departe.
Enjoy The Ride - Morcheeba feat Judy Tzuke
Un comentariu:
"Cultiva-ţi vointa. Daca esti in stare sa urci, nimic nu-ti va fi cu neputinta." (Roger Martin du Gard)
Trimiteți un comentariu