Busy

În ultimele 3 luni de când n-am mai dat pe blog, am fost ocupată cu marea trecere...Well, nici chiar aşa, dar m-a consumat mult gândul că am schimbat prefixul. N-ar fi doar atât - mai dureros e că asta n-a adus nicio transformare care să mă ţină aware de mine însămi până la următoarea aniversare.

Ăsta a fost fundalul abstract al gândurilor vară-toamnă 2009, însă ceea ce a umplut timpul propriu-zis au fost irosiri necontrolate de energie, totuşi plănuite minuţios din timp: stagiul - o parte dezamăgire, o parte deschidere de drumuri/ochi -, întoarcerea la facultate - anul II şi aceeaşi angoasă înecată în banal -, începerea sesiunii de parţiale şi, pentru intrarea în buclă, planuri de vacanţă, stagiu şi examene pentru sfârşitul anului. Fără doar şi poate, am atins şi nişte stări extreme care mi-au dat conştiinţa slăbiciunii:

Starea A. Singură, oraş străin, trăit în provizorat şi fără vreun resort altul decât "customized countdown"

Starea B. Cu oamenii mei de la facultă, într-un oraş în care teoretic stau de un an, dar în care mă rătacesc dacă mă abat din drumul standard, trai de acvariu cu încercări de reabilitare a environmentului fizic - redecorat camera, adică - resort moral în ora 10 pm într-o marţi când voi termina prima rundă de examene. Highest peak din starea B - cea de-a 20-a zi a mea şi petrecerea -urările scăldate în plâns, depresia de mahmureală, cozynessul de after-party. Momente de fericire - poate prea dese, poate doar fake - sticlele de cola, mai ales cele de după 12am.

Acum m-am obişnuit atât de mult cu variaţiunile pe stările AB, încât iau seama de mine după labelulurile atribuite de alţii. De exemplu, sunt tagged de altii pe facebook ca fiind Miss Hyper sau avand cel mai funny laugh - chestii pe care am început să le cred, chestii care mi-au întărit sentimentul bufoneriei pe care o prestez on current basis.

Fiindcă practic de asta şi doar prin asta fac umbră...terenului; se spune că am prea mari aşteptări de la mine şi că felul în care reacţionez la dezamăgiri nu face decât furtuni într-un pahar - de aici şi bufoneria.

O să mă opresc cu introspecţia after midnight chiar aici şi o să împart cu voi un cânticel...aşa de mult ca mine...

De fapt, nu era ultimul

Cred ca m-am hotarat sa petrec marea trecere scriind, poate fiindca imi reduce din neincrederea specifica fiecarei aniversari. Ar trebui sa fie un manifest de sobrietate si self-awareness ceea ce scriu acum, dar mi-e teama ca parca ma indepartez fix de starile astea. In schimb, ma arunc singura intr-un val de frica (aproape paranoia) fara sa am radacini in...nimic.

11 : 10 -Chiar acum primesc urari de acasa, mi se canta "La multi ani!", plang putintel sa sfintesc urarile, dar imi revin ascultand asta:

Ultimul teen-post

I'm gonna miss myself young...

Prin preajmă

Paris a la Cortazar

Nu îmi mai place să scriu despre plecări; le las să treacă fără vreo consemnare, încât să le accept ca pe nişte treceri obişnuite, fără dezechilibre. Câteodată plecările astea tacite se acumulează şi îşi cer drept de apel, uneori chiar cu indiscreţie...

*La o primă privire şi Parisul e cam indiscret cu tine, te adună parcă de pe străzile cochete şi te târâie într-un nod aglomerat de priviri pierdute în gol, coborâte în pământ sau prea ridicate pentru ochii tai.*

Mi-am consolidat cu grija frica de zbor - cu avionul cel puţin - cultivând sechelele de data trecută. M-a îngrijorat mai tare, însă, faptul că nu am reuşit să îmi găsesc singură un gând care să îmi stăpânească teama. Am încercat sa reformulez statistici si probabilităţi ale incidentelor de zbor, să mă conving că două ore mai târziu voi fi inspirat aer de Paris.

**Nu ştiu cât de mult are un miros al lui, dar Parisul amesteca pentru mine mirosul cafenelelor şi al librăriilor, cu ceva din aerul de octombrie, puţin învechit. Acum îl simt ceva mai prăfos, mai dominat de asfalt şi mai îmbâcsit de turism. Chanel No. 5 aşteaptă liniştit în vitrină. Privirile unei femei uscăţive îl ating dispreţuitor şi îl domină, de dincolo de sticlă, cu fumul de ţigară împrimat în cămaşa ei gri fonce, de parcă cele două nuanţe volatile s-ar fi întâlnit în vidul aburit al geamului.**

După m-am apropiat de oamenii locului, de cei asimilaţi şi de cei importaţi (o mare diferenţă între ultimele două categorii, vizibilă şi pe un eşantion de 7 persoane din ambientul profesional), m-am ferit să intru la categorisiri şi am început stagiul, cu un elan real de muncă, venit nu ştiu de unde...Poate fiindcă e o porţie zilnică de ' a descoperi', puţin mai rutinizată decât restul.

*** La început, 'a descoperi' mi se părea sinonim cu 'a săpa', 'a dezgropa', şi mi se asocia vizual cu ziduri crescute din pământ, scoase la lumină cu multă trudă. Acum, când umblând cu camera după mine printre 'ziduri', cred că am revenit la sensul de bază al cuvântului, la cel însuşit de mine, dar uneori mă sfiesc să captez şi să iau cu mine o faţă a lucrurilor pe care nici măcar cu ochii nu o stăpânesc.
...Aşa mi-am amintit de Cortazar, mai exact de "Funigei", şi despre cultul fotografiei în Paris. Apoi mi-am adus aminte şi de Rayuela(Şotron), şi tot de Paris, dar nu mi-a ieşit săritura printre paragrafe decât formal.
...Din nou Cortazar, pe curând în Montparnasse.

Interdit

Cam aşa îmi fac eu planurile de obicei.
I need two bullets to break the interdiction.

Provizoriu

Cum s-ar zice, vacanţă...mai mult pe drumuri, mai mult printre valize, şi plecarea finală e, ca şi vara, într-o joi...
M-am întors de la Sighisoara cu bateriile încărcate binişor şi ceva mai mult chef de viaţă - păcat că îmi rămân doar câteva zile de petrecut prin preajma acas..-ei principale. Timpul atât de liber mi-ar lăsa loc de atâtea chestii frumoase de făcut...citit, scris pe tihnă, 'prins dorurile' de prin preajmă. Păcat că am revăzut doar lumea esenţială...mi-ar fi plăcut să simt din nou GH-ul din suma multor nimeni-cineva, cunoscuţi din vedere, numiţi generic 'colegi de şcoală', 'tanti', 'neni' şi toate tranzitivităţile derivate. Am ratat şi zilele oraşului, nefiind nici 'validă' pentru urcări pe scenă :P, nici capabilă să mă ataşez unei găşti de ex-colegi adunaţi la o poveste.
E greu şi cu plictiseala. De prea mult timp liber ajung să nu mă coordonez eficient şi să îmi reproşez mereu lenea generală, oarecum scuzată de faptul că va veni greul în toamnă. Parcă mi-ar prinde bine puţină activitate intelectuală a la Jacobs, doar de-aş ştii că şi restul lumii 'mele' se va alătura. Până una alta, număr cursuri, scriu orare provizorii, mă gândesc cum să îmi redecorez camera.
E tot un provizorat în mintea mea, de care încep să mă dezgust, odată cu ideea că schimb prefixul, sau cu ideea că a trecut jumate de an şi nu simt că am făcut mare lucru pentru sufleţelul meu. Nu că ar fi fost neapărat, dar totuşi.... Mi-aş fi dorit să rămână în picioare povestea(superstiţie personală şi inventată) cu "even years for mind, odd years for soul", chiar de s-ar fi răsturnat treaba. Probabil şi anii se numără altfel de acum încolo...nu mai contează ultima cifră, ci mai degrabă prima a vârstei mele.
Şi parcă toate foile de bloc, scrise până acum în pastel de o mână de copil devin mâzgălituri cu tuş negru care chinuie hârtia şi o rup pe alocuri. Cernelurile sunt prea închise şi amprentele lăsate pe colţuri miros deja a anchetă. Oricât de kafkian ar suna, ţi-e străină vina şi aştepţi ca din coridoarele înguste prin care ai fost târât să se ivească un chip cunoscut, să îţi spună că trebuie să te trezeşti ca să ajungi la timp la şcoală...