În cifre, aproximări şi superlative

366 zile, 189 postări, 17 examene, 120 zile departe de casă, 4 prieteni autentificaţi

Aproximativ...

500 de oameni nou-cunoscuti, 10 plânsuri masive, 30 de ore de râs, 10 dezamăgiri, 20 daruri făcute, 7 petreceri, 3000 pagini citite, 3500 ore la calculator, 150 filme/episoade văzute, 10 reprize masive de shopping, 30 de certuri, 100 ceşti de cafea, 100ml alcool băut, 50 km de mers pe jos, 200 mailuri scrise,10 planuri abandonatte, 100 de întrebări fără răspuns, 1000 cuvinte nou-învăţate, milioane de gânduri uitate.

Cea mai mare reuşită: am intrat la Jacobs şi am supravieţuit cu brio sesiunii
Cea mai mare ratare: concertul Metallica şi concertul Cohen
Cel mai frumos cântec descoperit anul asta: Placebo - Follow the cops back home
Cel mai solemn moment trăit: Jurământul faţă de Jacobs
Cel mai trist moment trăit: în metrou la Gara de Nord, 1 Martie
Cel mai sincer moment trăit: o discuţie pe mess din 31 august
Cel mai des trăit sentiment: confuzie
Cel mai amuzant moment:o bătaie cu mâncare
Cel mai dur moment: (...)12 iunie
Cea mai mare surpriză: (...)29 decembrie
Cea mai bună carte citită : Despre îngeri (Andrei Pleşu)/ The God of Small Things (Arhundati Roy)
Cel mai profund-artistic moment: un duet la Acoustic Night
Cea mai mare durere: după o trântă banală pe iarbă
Cel mai norocos obiect: hanoracul verde

Recapitulare

A rămas mai puţin de jumătate de zi din 2008, pe care aş încerca să o exploatez la maxim, încât să recuperez tot ce n-am fost în stare să fac tot anul. Sau, poate ar fi mai simplu să mă uit la ceea ce am reuşit să duc la bun sfârşit anul asta - lucruri pe care le-am clădit cu răbdare, sau pe care doar le-am cârpit, lucruri de care am fost mulţumită sau datorită cărora m-am resemnat.
Ianuarie, de la foarte început, m-a găsit naiv de sinceră şi m-a lăsat să îmi fac planuri deşarte. Cel puţin ştiu că am trăit clipa şi n-am plâns foarte mult la dezamăgire.
Februarie m-a găsit euforică şi în aşteptare, dar cam nemulţumitoare, încât a venit Martie să îşi aducă răzbunarea, chiar din prima zi. Declar cea mai nasoală zi din an 1 Martie, cu lacrimi pe mărţişoare şi pe pernă, cu multe ore pe drum, printre străini. În schimb, acelaşi important Martie m-a mobilizat la olimpiade şi la scrisul pe blog (32 postări), la depus a doua rundă de aplicaţii, cea care îmi va fi adus în Aprilie măreaţa admitere la Jacobs. În afară de euforia dată de vestea asta, m-a încercat şi admiraţia pentru tărâmurile elene, de Paşti. Totuşi, prea multă linişte strică, şi a venit şi obsedanta pregătire pentru amărâtul de Bac. Tot 'Maiul' mi l-am ocupat cu asta, sau doar pretinzând că învăţ, însă mi-a fost o lună cu soare şi cu mult surâs cules din trecut. Iunie, dedicat exclusiv examenului şi tensiunilor intraşcolare - despărţire de colegi, de profi, de ceea ce mai era liceu în mine. Iulie a purtat pe căldurile potolite şi vestea unui bun rezultat la Bac, un articol în ziar şi respectul etern al vecinilor de la ţară.Dar, de cu August, începeam să îmi pregătesc bagajul, să privesc cu mai multă atenţie locurile şi oamenii pe care nu aveam să îi revăd decât 4 luni mai târziu.
Pe 2008 scrie Jacobs , fiindcă din August până în Decembrie, mi s-a scris epopeea entuzismului şi a suferintelor unui boboc. În Septembrie am început să mă dezmeticesc, să realizez că sunt studentă şi să îmi fac noi cunoştinţe. Am împlinit şi 19 ani şi mi-am adunat în jur oameni dragi, fiind eu însămi, fără măşti şi vorbe false(astea ar fi fost, pentru mine, pre-requisites pentru acomodarea la orice facultate din ţară). Octombrie a adus prima sesiune şi obişnuinţa de a dormi doar 3-4 ore pe noapte, cu sprijinul devotat al cafelei (că doar suntem la Jacobs). Noiembrie-confuz, cu noi alegeri şi decizii serioase de luat (nu, n-am votat!), cu foarte mult râs şi procrastination, cu prima zăpadă şi bulgăreală
Decembrie pune capac la toate: terminarea cursurilor, chiar de Moş Nicoale, o nouă sesiune, o inovare a stilului de învăţare, dezamăgiri temporare, dar apoi recunoştinţă - mie, că am supravieţuit, lor, că mi-au fost aproape în gând.
Declar două cele mai frumoase zile din an 19 noiembrie şi 29 decembrie. Se pare că am ceva cu cifra 9 de astă dată, deci şi 2009 îmi va fi drag, la fel ca zilele pe care le-am trăit frumos anul asta.
Mă cam tem, însă, de planuri sau pronosticuri, nu fiindcă nu se vor îndeplini, ci fiindcă vreau să fie suprize şi pentru mine, chiar dacă voi munci cu bună ştiinţă pentru ele. În mare, îmi doresc, cum spuneam adineaori, bună ştiinţă şi răbdare, somn şi oameni buni în preajmă.
Vă doresc tuturor o inimă întreagă şi un gând deschis, lacrimi când trebuie şi zâmbet totdeauna. Să iubiţi în taină lucrurile simple şi chipurile de care vă e dor, să clădiţi în voi mai multe vise şi să le îmbrăcaţi cu grijă în nădejde şi în lumină.

Best day acasă

M-am înşelat amarnic când am zis că s-a terminat Crăciunul, că s-au epuizat cadourile. Ieri mi-a fost darul cel mai drag: o zi cu deşteptare prematură, apoi cu somn pân' la amiaz, zi care mi-a umplut/golit (depinde cum priveşti) resursele de copilărie şi de lene. Home alone şi nu prea, am avut câteva accese de responsabilitate matură (precum iniţiativa reuşită de a face Tiramisu şi mobilizarea echipei de lucru), dar am bifat pe ordinea de zi toate lucrurile normale pentru vârsta de acum:
mi-a reîntâlnit un prieten drag şi l-am ţinut aproape cu gândul tânăr şi sincer
am urcat din nou pe deal, am făcut îngeraşi, am coborât neregulamentar, dar am ajuns întreagă acasă
am băut fiert !=Glühwein, pregătit de mine, savurat la căldură cu oameni buni în preajmă
mi-am terminat de citit romanul pentru cursul de literatură şi am fost încântată de alegerea făcută
mi-am revăzut GH-ul la pas, cu toate obiectivele principale: B-dul Bucovina, pe o secţiune de 400m, Parcul Ariniş (tur complet, pod included), parcarea de la Best, Mănăcity şi - last, but not least - bodega 'Capris' cu colegii inerenti (fortunately, the good and important part of them)
am downloadat câţiva Gb de filme, ca să răzbun inactivitatea hackeriană de pe ultimele 4 luni
m-am uitat la o comedie ieftină şi am adormit pe la jumatate, like in good old times, chiar în pătuţul meu
nu m-am trezit decât a doua zi la prânz, aşa cum i se cuvine unui somnoros alintat şi îndulcit cu miere.

Picturesque

Între timpuri artistice



Cozonac-part1: frământat aerian/aerob(ic)



Cozonac - part 2: Umplere cu de-a sila/nucă



Cozonac - part 3: Produs finit

Cronica unui Crăciun consumat

S-a epuizat o primă repriză a vacanţei, înăbuşită în mâncare şi somn, fără vlagă şi zurgălăi. La aproape o săptămână după ce m-am întors acasă, îmi duc mai departe săbătoarea, fără elan pentru lectură de cultivare sau documentare pentru semestrul 2.(cică îmi propusesem aşa ceva)
Mă bucur că a nins, că am avut un Crăciun aşa cum ar trebui să fie. Mă bucur că a venit şi moşul.
Mă supăr că m-au bântuit o lene cronică,o lehamite fundamentală şi un sedentarism oficial. Anul asta n-am mormăit colinde pe la uşi domneşti, dar am reuşit, graţie talentelor mele muzicale, să îmi scot pârleala unui drum low-cost Bucureşti-Dortmund. Cu alte cuvinte, drumul până acasă a fost mocca, dar şederea ...mai vedem noi
În acelaşi timp, mă încearcă noi evadări pentru începutul de an, pentru răs-magica noapte de revelion. Nu am planuri oganizate şi parcă mi-aş lua zborul prin împrejurimi, însă gândul că voi adormi la 12: 30, îmi pune în pericol Jacobs-onoarea, adicătelea obişnuinţa de a adormi pe la vreo 5. Până de anul nou, îmi promit/încerc să scot nasul prin oraş (pentru lenea mea făgăduită înainte de plecare, nu am bântuit până acum citadela!) şi să revăd şi eu ceva lume importantă.
Ne vedem joooooi!

Doar Ajunul

De două zile acasă, încerc să mă conving că e sărbătoare şi că pot să fiu copil din nou.
Revederea mi-a fost dragă şi sufletul prea deschis, încât am regretat puţin noaptea din aeroport şi zorile din gară, trecute prea repede.
M-a aşteptat cu faţa posomorâtă şi zâmbetul ascuns şi, fără să vrea, m-a recunoscut şi m-a condus mai departe. I-am urmărit tristă plecarea cu gândul plecat spre altă iarnă.
M-au aşteptat cu braţele întinse, cu bucurie uimită şi pregătiri alese. Îi am alături şi mă uimeşte cât de la fel îmi trec clipele, ca atunci - în tihnă, ca altădată - în lacrimi.

Am fost doar martoră la împodobirea bradului, fiindcă mi-am pierdut pe undeva, de cândva, răbdarea de a agăţa cu grijă, glob cu glob, ascultând colinde. Îi privesc din când în când lumina albastră şi parcă mi-e greu să mă apropii de el, fiindcă mi-e atât de străină căldura sărbătorilor de altădată.

Toate urările şi vorbele mele de Crăciun acoperă tematica bunăstării, a linştii şi a împăcării, când pentru mine toate ar însemna, de fapt, 'somn, timp si santate'. Culmea e că până acum nu acum n-am putut profita de niciunele.

Nu îmi doresc un moş Crăciun de ocazie, ci mai mult o vorbă bună, un gând bun care să îmi dea puterea de a schimba nepăsarea şi de a retrăi o linişte împlinită. Citind cele scrise anul trecut de Crăciun, mi-am citit şi 'odihna' acelor vremuri, gândul somnoros şi tânăr.
Acum toată blândeţea şi înţelegerea mea stau să cadă din sacul rupt al moşului, răbdarea mi-e măturată printre firimiturile de cozonac şi liniştea amestecată în cenuşa bradului de anul trecut.

Mircea Baniciu - Pom de Craciun
»

Alte vremuri

Au cam trecut 24 de ore de când am terminat sesiunea, şi de atunci bucuria mea e intermitentă.
Ultimul examen a marcat o revoluţie în modul de abordare al sesiunii: cursul meu nepreferat, descoperit a fi interesant cu două zile înainte de examen, când m-am apucat de învăţat, s-a lăsat cu un deznodământ fericit. Parcă am fost în telepatie cu proful, să învăţ (de fapt, să apuc să învăţ şi să înţeleg) doar capitolele din care avea să ne dea examen. Nu numai că a fost o reuşită, dar mi-a lăsat şi plăcerea de a savura ultimele clipe de înrobire sub semestrul I, într-o lumină mai caldă. Pe tot parcursul probei mi-a bătut soarele în faţă, încât puteam să văd doar foaia de examen. Făceam abstracţie de ce se întâmpla în jur, de reacţiile celorlalţi, şi tresăream de fiecare dată când auzeam cât timp a mai rămas. Eram eu şi scrisul meu fără valoare academică sau afectivă, dar pe care îl contemplam ca pe o dovadă a supravieţuirii mele:trecea sesiunea cu nerăbdarea literelor mele împroşcate pe foaie.
Ajunsă înapoi în acvariu, mi-a fost greu să mă bucur, fiindcă nu conştientiezam (nici acum, de fapt) că s-a terminat 1/6 din my Jacobs. Începeam, involuntar, să îmi caut motive de stres, frustrări sau deadline-uri până la care să-mi mă turez la maxim celulele gliale. Normal, nu erau greu de găsit; îmi mai aduceam aminte de 2 eseuri pe care trebuie să le scriu pentru ianuarie, de bagajul 'semi-preparat', de drumul obositor, de reacţiile celor care mă aşteaptă acasă.
Era normal să avem, noi cei mulţi şi buni din Mercator, o seară cu chef, în care pregătisem şi o petrecere surprizăpentru sărbătorită. Surpriza a ieşit, dar n-am ştiut să o facem deplină...am fost letargici, nehotărâţi şi prea meditativi. Ce să mai spunem de despărţiri cu lacrimi.
Din nou singură, în cameră, am încercat să-mi distrag atenţia de la tot ce a însemnat 4 luni de şcoală. Cum îmi cumpărasem plastilină, am început să modelez forme minuscule şi să mi le înşir pe pervaz. Apoi am trecut la felicitări de Crăciun, la investigaţii pe youtube, la refreshul paginii de mail...Seara s-a terminat dimineaţă, la 5.

Acum mi-am pus camera şi bagajul la punct(e) şi le caut cusururi a căror 'fix'are să mă ţină trează, fiindcă la noapte trebuie să dorm, să visez că zbor. ("Supergirls just fly":Dortmund-Bucureşti). Încep să mă ia emoţiile, să mă pierd cu privirea în puncte fixe, gândindu-mă la revederi, la oameni, la prieteni.