Tremblement

Constat cu stupoare că hotărârile de moment, aproape decizii improvizate, pot avea chiar şi pentru mine un rezultat bun. Cam aşa a început săptămâna... Ultima zi de vacanţă oficială, dar multe altele întrezărite, doar sub pretextul unui mail răzleţ (un foarte ...curs amânat, deci liber şi de Paşti).
Nici nu-mi vine să cred câte mişcări şi tranzacţii online se pot face într-o jumate de oră, aşa încât să rezulte un bilet perfect de vacanţă: ACASĂ, cu tovarăş de drum, cu 'escală' pe Dealul Feleacului şi descindere în Timişoara-Iaşi...toate astea fără ştirea niciunei rude de sânge . deeeeci Supriză!
'Coaptă' doar 3 zile, a fost o pastilă de emoţie şi pentru mine - nesomn de vreo 3 zile, bagaj îngrămădit pe fugă (din seria iepuraşi Milka confiaţi), somn de boschetar prin aeroport şi McD, zbor, apoi gara din Cluj, bilet parţial fără loc şi gara din GH.
Reacţiile de acasă au fost foarte ...adverse, cert e că mi-a ieşit pasenţa, fără vreo bănuială din partea lor. De aceea, dorm de 2 nopţi în patul propriu şi personal, frământ cozonaci şi fac shopping în 'Casa Afacerilor' (o marcă înregistrată GH); sunt alintată şi creez contrast printre fizionomiile familiare...
Mă pregătesc de Paşti. Îmi dau seama că nu mi-am adunat destulă linişte pentru a mă bucura senin de Înviere şi că nici n-am lăsat loc de prea mult zâmbet. Zările de primăvară, chiar şi acasă, sunt destul de înceţoşate, prea uşor şterse de ceea ce îmbătrâneşte în mine - chemarea şi chipul de copil. Primăvara să vă descopere o sărbătoare tânără şi plină de nădejde, să vă întâmpine cu belşug şi binecuvântare. Hristos a înviat !

Vacanţă

Îmi rămâne doar o zi din vacanţa de primăvară - scurtă, dar exploatabilă şi teoretic plină de studiu individual intens. Acum că mă uit la ce aş fi putut face zilele astea, mai că mi-aş plânge de milă. Am renunţat la orice gând academic, începând cu prima zi ai lui Aprilie, mai ales ca am avut musafiri şi răceală. Am fost o gazdă nebună, dezamăgită de my user-friendliness, puternic decăzut, după cum se vede, după cele 6 luni de Jacobs. Fiindcă şi imunitatea mea a dat greş, am intrat în primăvară cu nasul în batistă şi cu ceai (şierbinti) la căpătâi.

Am continuat, convalescentă, cu shopping letargic ca pretext off-campus - peste tot iepuraşi de ciocolată tentanţi, născuţi prematur pe toate rafturile de mall şi de tarabă. Apoi..."Serile din catunul de lângă Dikanka" - lume bună, filme bune(Watchmen'n 300), Dungeons 'n Dragons,cola, ceai verde, nuci de acasă şi foarte multe planuri... Master, copii, maşină, nepoţi, 2028 şi impactul asteroidului, timp, moarte, Dumnezeu, acasă, note, sesiunea finală, internship, vacanţă.


Cum ar spune cineva "there is no wonder that you all ended up here"...a tunat şi ne-a adunat, tocmai de aia suntem Noi -la grămadă.
Toate minunatele seri alături de ei s-au terminat spre ziuă, când ne era prea dor de pernă. Mic dejun exclus, câte un brunch sporadic cu lume împiedicată prin cantină, înapoi la somn...= viaţa noastră fără cafea şi teme.
Amicalul "Yellow Europe" vs. "Asia"(Lemuria), a făcut deliciul zilei de ieri, mai ales că s-a soldat cu victorie 2-1 pentru echipa formată majoritar de conaţionali. Premergătoare campionatului mondial Jacobs, partida a fost o bună metodă de intimidare pentru viitorii combatanţi. Cu încredere şi suflet patriot de galerie, susţin echipa!






Azi s-au sărbătorit Paştile around, şi într-un fel mă bucur că n-am intrat în atmosferă, ca să pot trăi frumos Floriile şi să mă pregătesc în linişte de marea sărbăoare.

Surpare (partea I)

De tăceri ascunsă, de uitare gătită, cartea se trudea sub miile de tălpi ce îi treceau pe deasupra. Rândurile şi literele i se învălmăşeau în locurile unde paşii săpaseră durere, şi sânge negru lăsau să iasă de sub scoarţele de sute de gânduri. El era demult îngropat sub ceea ce zidise, dar abia acum îşi simţea oasele zdrobite de pagina veche, mai grea de vorbele lui, mai apăsătoare sub ochii şi tălpile ce se perindau deasupra.
Simţea a treia lui moarte cum se apropia, şi trupul de os măcinându-i-se. Mâna îi era deja cenuşă, chipul, lut scobit şi pecetluit cu ani de foc. Murise sub primul lui gând de a scrie, ucis de învelişul de cerneală: păianjenul venise să-i ţeasă locul literei, şi hrănindu-se din vinele mâinilor, rupse ochiul de scris şi gândul de frumos.
A doua moarte il găsea golit de epitelii, cu păianjenul crescându-i roi în viscere şi muşchi. Pânza de carte ajungea să îi înfăşoare rănile, să-i otrăvească ochii şi să îl sufoce. Bătăile inimii, rărite sau grăbite de paşii celor ce se opreau să citească, îi ajungeau pentru o agonie de-o zi. Cât s-a hrănit cu venin sau cu noroiul tălpilor de deasupra, reuşea să îşi amintească fragmentar viaţa de dinainte - prima moarte citită, primul ochi înveninat şi scris cu cenuşă pe stradă, tavanul primei camere de scris căzut sub povara bibliotecii. De fapt, asta îi era ultima amintire vie şi dureroasă. Atunci nu se sfiise de lovituri şi de povara căzută deasupra, şi nu îşi ferise decât un ochi de avalanşa care îi promitea cădere. Pe acela, îngrădit în palmele sângerânde, îl lăsa privind vertical, spre golul care se deschisese...

Interviu cu un vampir...fan

De mult vroiam să scriu asta, mai ales că vine în continuarea celor scrise mai înainte...cu ceva timp în urmă (argumentez mai târziu absenţa îndelungată). E vorba mai degrabă despre o conversaţie cu o amică - role model în ceea ce priveşte devoratul cărţilor, dar şi în multe alte privinţe.
M. a reuşit performanţa de a citi toate cele 4(patru) volume din seria "Twilight", totalizând 2400 de pagini, în 5 zile. In addition, a văzut, în acelaşi interval de timp, ecranizarea primului volum de vreo 5 ori (asta excluzând scenele favorite, revăzute oridecâteori materia de examen nu mai parea interesting). Pomenind de examene, M. a avut în tot acest timp şi două mid-uri (aka "parţiale").
Performaţa ei mă face să privesc altfel ideea de passion for reading. Nu doar hobby, ci implicare afectivă, intrare în acţiune ca intrare în transă.
Citând o replică din film, M. spunea că "Twilight" e "her own brand of heroine" şi atunci transa se impunea. Neglijenţa la detalii primeşte o scuză - setea de acţiune("ca un vampir după his prey").
Partea tragică a cititului în ritmul asta e că scurtează durata lecturii, aşa încât cititoarea noastră tocmai trecuse printr-un moment de depresie acută, la terminarea ultimului volum - după ce în prealabil se bucurase că are 800 de pagini şi o să dureze mult. Cu, o ultimă sută de pagini "trasă de păr", Twilight a intrat, totuşi, în buclă: în momentul de faţă, M. reciteşte cărţile şi a ajuns, din nou să "break dawn" - asta se leagă oarecum şi de ritmul circadian propriu care o făcea să îşi aleagă orele de lectură chiar în zori....bine, de pe la 2 până spre dimineaţă la 8, numai bine ca să pornească la cursuri încrezătoare, şi să îl vadă pe Edward printre colegii de grupă. :P
Şi fiindcă iubirea asta platonică, chiar la alt nivel de interacţiune (cititor-personaj), cere sacrificii, M. a renunţat sau a scurtat drastic conversaţiile cu cei foarte apropiaţi, de acasă sau din preajmă, la timpul petrecut la masă şi chiar la standard procrastination.
Pot concluziona că Twilight bate Facebookul, te face mai human, şi totuşi mai thirsty of bloody reading, îţi distorsionează raportul veghe-somn mai bine decât Jacobsul, dar te lasă oricând să visezi în timpul cursurilor de BCCB.

Twilight

De mult timp nu m-a încercat o atât de mare vulnerabilitate la un film. De fapt, cred că e chiar prima de felul ăsta. De vreo săptămână încoace, de când am răspuns recomandărilor din partea publicului şi l-am vizionat, m-am ataşat ciudat de irevocabil de "Twilight". Din zvonurile de dinainte nu ştiam decât că e un "film cu vampiri,cheesy şi pentru fete". Şi totuşi...
Pe un fir narativ simpluţ şi uneori previzibil, filmul vrăjeşte, cred, nu atât prin punerea în scenă, cât prin punerea în imagini. Cu un prolog destul de 'sauvage' şi de impersonal, intrarea în acţiune e abruptă -imaginea aproape mereu vinovată a Bellei (Kristen Stewart) şi plecarea ei din Phoenix introduc o atmosferă de nesiguranţă - transpusă la nivel cinematografic printr-o lumină difuză care accentuează contrastele. Acest 'twilight', un crepuscul permanent, va însoţi acţiunea până în scena finală.
Tot clişeul- tată clumsy, nouă şcoală, noi colegi, priviri insistente, gossips - e un pretext pentru întâlnirea cu Edward Cullen (Robert Pattison) şi inevitabilul 'coup de foudre'. Vulnerabili unul la celalalt, cei doi trăiesc o iubire controlată de omenescul sau neomenescul din ei - el, nemuritor şi rece, vampir 'vegetarian', trebuie să îşi stăpânească setea de ea, gândul tânăr pe care nu îl poate citi, dar de care este înfruntat. Iubirea evoluează cu semi-happy end, cu câteva scene cheesy, şi no sexual intercourse, care o fac să se clatine între platonic şi banal.
Cred că mi-a plăcut atmosfera indusă de film, asta incluzându-l pe leading actor:D, muzica, imaginile panoramice şi ...luminaaaa. Mi-a dat o senzaţie de ... vis translucid, cu chipuri palide, cu priviri adânci, cu teama de a lăsa urme pe unde gândesc.
Mă simt cumva vinovată că toată gama de impresii post-vizionare s-a format prin asociere cu aspiraţii din viaţa reală- în primul rând, atmosfera de Bremen ploios de unde ţi-ai dori pe de o parte să scapi, pe de alta să rămâi, munţi şi pajişti ca pe acasă, lume banală într-un oraş mic şi El-ul perfect, venit ca de pe altă lume. Se mai întâmplă...

Later edit

Dau leapşa mai departe către dom' profesor Rousseau

Leapşa....depinde

....de la Lisa

"AIESEC organizează luni, 16 martie, Global Village
şi cu această ocazie lansează o leapşă: fă-ţi o ţară aşa cum vrei tu.
Alege-i un nume, o limbă, un sport naţional, o mâncare tradiţională şi
orice altceva mai vrei tu. Vrei să ai cea mai spectaculoasă ţară? Vino
luni în Piaţa Revoluţiei să îi adaugi ingrediente din 46 de ţări
diferite."

Îmi place foarte mult tema, dar tare mă tem că alegerea coordonatelor naţionale va fi influenţată de starea de moment, sau cel puţin de starea de mid-semester.
Buuuun.
Ţara mea s-ar numi Depinde ( pentru simplul motiv că e un răspuns universal, pentru orice întrebare posibilă, şi se mai poate şi traduce), cu capitala la Nuamchefazi(cu accent pe ultimul i, ca să sune a nume); steagul ar arăta cam aşa:


...iar stema -coat of arms - ar fi un emoticon de tipul:D
Imnul naţional ar fi



The Rolling Stones - Paint It Black


Parcă mi-l şi imaginez intonat la un campionat naţional de whist -sportul naţional pasiv, alternativa activă fiind înotul, în bazine cu culoare aşezate pe direcţia dungilor de pe steag.
Limba vorbită ar fi un hibrid perfect între franceză şi engleză, dar oricine vorbeşte româna "la perfecţie" ar fi înţeles de restul lumii.
Reflectând aici o mică sechelă de la cursul de politică, as spune că Depinde ar fi o monarhie consitutională parlamentară, cu scoruri de 1 la drepturi politice şi libertăţi cetăţeneşti.(adică democraţie de la mama ei).
Ar trebui să aibă o suprafaţă de vreo 300 000km patrati, formă hexagonală, relief concentric - munţi spre graniţe (înălţimea maximă în vârful Jacobs, 3000 m, să-l pot escalada şi eu la o adică) şi câmpie în centru. Evident, ape termale pe unde se poate, resurse bunicele, şi bine administrate.
Întreaga populaţie ar avea preocupări culturale care le-ar umple măcar 4 ore pe zi. În aceste condiţii, am avea câte două lansări de carte pe zi, filme premiate la Cannes în fiecare an, actori adevăraţi recunoscuţi internaţional. Oamenii ar locui toţi la case, nu prea scunde, nu prea înalte, şi ar avea în mansarde câte o bibliotecă sau un anticariat. Ar merge împreună la teatru şi la film şi şi-ar zâmbi pe stradă fără a fi falşi. Ar dormi puţin, maxim 6 ore pe zi ca să nu piardă nicio picătură de soare. Da, ziua ar fi mult mai lungă.
Ar asculta şi crea muzică bună, dar şi-ar respecta gusturile. Ar învăţa să-şi cânte şi să nu fie ipocriţi. Ar citi mult, şi ar minţi mai puţin. Nu s-ar uita la TV...prea mult. Nu ar avea nevoie de critică din afară, fiindcă ar avea o bună conştiinţă de sine,nu contează cât de diferiţi ar fi.
Ar avea o religie a iubirii şi ar avea grija ca fiecare în parte să fie fericit, pentru el însuşi şi pentru ceilalţi. DEPINDE doar de ei...