Best day acasă

M-am înşelat amarnic când am zis că s-a terminat Crăciunul, că s-au epuizat cadourile. Ieri mi-a fost darul cel mai drag: o zi cu deşteptare prematură, apoi cu somn pân' la amiaz, zi care mi-a umplut/golit (depinde cum priveşti) resursele de copilărie şi de lene. Home alone şi nu prea, am avut câteva accese de responsabilitate matură (precum iniţiativa reuşită de a face Tiramisu şi mobilizarea echipei de lucru), dar am bifat pe ordinea de zi toate lucrurile normale pentru vârsta de acum:
mi-a reîntâlnit un prieten drag şi l-am ţinut aproape cu gândul tânăr şi sincer
am urcat din nou pe deal, am făcut îngeraşi, am coborât neregulamentar, dar am ajuns întreagă acasă
am băut fiert !=Glühwein, pregătit de mine, savurat la căldură cu oameni buni în preajmă
mi-am terminat de citit romanul pentru cursul de literatură şi am fost încântată de alegerea făcută
mi-am revăzut GH-ul la pas, cu toate obiectivele principale: B-dul Bucovina, pe o secţiune de 400m, Parcul Ariniş (tur complet, pod included), parcarea de la Best, Mănăcity şi - last, but not least - bodega 'Capris' cu colegii inerenti (fortunately, the good and important part of them)
am downloadat câţiva Gb de filme, ca să răzbun inactivitatea hackeriană de pe ultimele 4 luni
m-am uitat la o comedie ieftină şi am adormit pe la jumatate, like in good old times, chiar în pătuţul meu
nu m-am trezit decât a doua zi la prânz, aşa cum i se cuvine unui somnoros alintat şi îndulcit cu miere.

Picturesque

Între timpuri artistice



Cozonac-part1: frământat aerian/aerob(ic)



Cozonac - part 2: Umplere cu de-a sila/nucă



Cozonac - part 3: Produs finit

Cronica unui Crăciun consumat

S-a epuizat o primă repriză a vacanţei, înăbuşită în mâncare şi somn, fără vlagă şi zurgălăi. La aproape o săptămână după ce m-am întors acasă, îmi duc mai departe săbătoarea, fără elan pentru lectură de cultivare sau documentare pentru semestrul 2.(cică îmi propusesem aşa ceva)
Mă bucur că a nins, că am avut un Crăciun aşa cum ar trebui să fie. Mă bucur că a venit şi moşul.
Mă supăr că m-au bântuit o lene cronică,o lehamite fundamentală şi un sedentarism oficial. Anul asta n-am mormăit colinde pe la uşi domneşti, dar am reuşit, graţie talentelor mele muzicale, să îmi scot pârleala unui drum low-cost Bucureşti-Dortmund. Cu alte cuvinte, drumul până acasă a fost mocca, dar şederea ...mai vedem noi
În acelaşi timp, mă încearcă noi evadări pentru începutul de an, pentru răs-magica noapte de revelion. Nu am planuri oganizate şi parcă mi-aş lua zborul prin împrejurimi, însă gândul că voi adormi la 12: 30, îmi pune în pericol Jacobs-onoarea, adicătelea obişnuinţa de a adormi pe la vreo 5. Până de anul nou, îmi promit/încerc să scot nasul prin oraş (pentru lenea mea făgăduită înainte de plecare, nu am bântuit până acum citadela!) şi să revăd şi eu ceva lume importantă.
Ne vedem joooooi!

Doar Ajunul

De două zile acasă, încerc să mă conving că e sărbătoare şi că pot să fiu copil din nou.
Revederea mi-a fost dragă şi sufletul prea deschis, încât am regretat puţin noaptea din aeroport şi zorile din gară, trecute prea repede.
M-a aşteptat cu faţa posomorâtă şi zâmbetul ascuns şi, fără să vrea, m-a recunoscut şi m-a condus mai departe. I-am urmărit tristă plecarea cu gândul plecat spre altă iarnă.
M-au aşteptat cu braţele întinse, cu bucurie uimită şi pregătiri alese. Îi am alături şi mă uimeşte cât de la fel îmi trec clipele, ca atunci - în tihnă, ca altădată - în lacrimi.

Am fost doar martoră la împodobirea bradului, fiindcă mi-am pierdut pe undeva, de cândva, răbdarea de a agăţa cu grijă, glob cu glob, ascultând colinde. Îi privesc din când în când lumina albastră şi parcă mi-e greu să mă apropii de el, fiindcă mi-e atât de străină căldura sărbătorilor de altădată.

Toate urările şi vorbele mele de Crăciun acoperă tematica bunăstării, a linştii şi a împăcării, când pentru mine toate ar însemna, de fapt, 'somn, timp si santate'. Culmea e că până acum nu acum n-am putut profita de niciunele.

Nu îmi doresc un moş Crăciun de ocazie, ci mai mult o vorbă bună, un gând bun care să îmi dea puterea de a schimba nepăsarea şi de a retrăi o linişte împlinită. Citind cele scrise anul trecut de Crăciun, mi-am citit şi 'odihna' acelor vremuri, gândul somnoros şi tânăr.
Acum toată blândeţea şi înţelegerea mea stau să cadă din sacul rupt al moşului, răbdarea mi-e măturată printre firimiturile de cozonac şi liniştea amestecată în cenuşa bradului de anul trecut.

Mircea Baniciu - Pom de Craciun
»

Alte vremuri

Au cam trecut 24 de ore de când am terminat sesiunea, şi de atunci bucuria mea e intermitentă.
Ultimul examen a marcat o revoluţie în modul de abordare al sesiunii: cursul meu nepreferat, descoperit a fi interesant cu două zile înainte de examen, când m-am apucat de învăţat, s-a lăsat cu un deznodământ fericit. Parcă am fost în telepatie cu proful, să învăţ (de fapt, să apuc să învăţ şi să înţeleg) doar capitolele din care avea să ne dea examen. Nu numai că a fost o reuşită, dar mi-a lăsat şi plăcerea de a savura ultimele clipe de înrobire sub semestrul I, într-o lumină mai caldă. Pe tot parcursul probei mi-a bătut soarele în faţă, încât puteam să văd doar foaia de examen. Făceam abstracţie de ce se întâmpla în jur, de reacţiile celorlalţi, şi tresăream de fiecare dată când auzeam cât timp a mai rămas. Eram eu şi scrisul meu fără valoare academică sau afectivă, dar pe care îl contemplam ca pe o dovadă a supravieţuirii mele:trecea sesiunea cu nerăbdarea literelor mele împroşcate pe foaie.
Ajunsă înapoi în acvariu, mi-a fost greu să mă bucur, fiindcă nu conştientiezam (nici acum, de fapt) că s-a terminat 1/6 din my Jacobs. Începeam, involuntar, să îmi caut motive de stres, frustrări sau deadline-uri până la care să-mi mă turez la maxim celulele gliale. Normal, nu erau greu de găsit; îmi mai aduceam aminte de 2 eseuri pe care trebuie să le scriu pentru ianuarie, de bagajul 'semi-preparat', de drumul obositor, de reacţiile celor care mă aşteaptă acasă.
Era normal să avem, noi cei mulţi şi buni din Mercator, o seară cu chef, în care pregătisem şi o petrecere surprizăpentru sărbătorită. Surpriza a ieşit, dar n-am ştiut să o facem deplină...am fost letargici, nehotărâţi şi prea meditativi. Ce să mai spunem de despărţiri cu lacrimi.
Din nou singură, în cameră, am încercat să-mi distrag atenţia de la tot ce a însemnat 4 luni de şcoală. Cum îmi cumpărasem plastilină, am început să modelez forme minuscule şi să mi le înşir pe pervaz. Apoi am trecut la felicitări de Crăciun, la investigaţii pe youtube, la refreshul paginii de mail...Seara s-a terminat dimineaţă, la 5.

Acum mi-am pus camera şi bagajul la punct(e) şi le caut cusururi a căror 'fix'are să mă ţină trează, fiindcă la noapte trebuie să dorm, să visez că zbor. ("Supergirls just fly":Dortmund-Bucureşti). Încep să mă ia emoţiile, să mă pierd cu privirea în puncte fixe, gândindu-mă la revederi, la oameni, la prieteni.

O aniversare...

Acum un an am început să scriu pe blog. Nu ştiu cât de mult mi-a plăcut ceea ce am scris şi nici nu încerc să fac un pronostic pentru cât de mult am plăcut altora. Mai mult sau mai puţin citit, blogul m-a ţinut în corespondenţă cu realitatea altora şi m-a jutat să înţeleg, că unele lucruri se păstrează mai bine dacă sunt scrise şi...împrăştiate.

Exerciţiu de supravieţuire

Supravieţuiesc doar cu countdown-ul pe desktop: 109 ore rămase, 2 examene şi un teanc consistent de foi de învăţat până vineri la 1.
Sesiunea e un exerciţiu perfect de dezumanizare. După fiecare examen trecut ajungi să te bucuri tot mai puţin, fiindcă îţi pierzi şi puterea de a fi mulţumit de tine Treptat, din ceea ce contezi pentru tine rămâne doar imperativul unei prestaţii mediocre la examen. Nu mai depinde nici măcar de standardele personale, toţi reacţionaţi la fel.

Îi vezi pe toţi buimaci prin cantină, ratând şi masa de pranz fiindcă şi-au îngăduit un sfert de noapte de somn. În sala de examen îşi impun luciditate. Tot ce îi încurajează e faptul că, întorşi în cameră, pot uita tot ce au învăţat câteva nopţi la rând. Nu e prea echitabil schimbul: 15 ceşti de cafea pe 2 ore de meditaţie în mijlocul colectivului.

Primeşti foaia cu subiecte şi nu îţi stârneşte nicio curiozitate. Broşura de examen, fără tortura sigiliului (long die Aglaia !), ţi se pare cam inutilă de la început, dar încerci să o dai în folosinţă, pe seama improvizaţiei de moment - simţi că tot ce ai acumulat în zilele dinainte s-a şters brusc şi că ai rămas cu invariabilă foaie albă şi în minte. Te deprinzi cu opera ta spontană, care de la o vreme nu mai sună atât de fals: proastă, proasă, da-i a noastră!
Predai cu graţie dovada nopţilor tale de pătimire.Trebuie să treci din nou printr-atâtea uşi ca să ajungi în locul căruia i-ai fost încredinţată, în locul în care te simţi ceva mai safe. 'Acvariul' tău adăposteşte acelaşi pat nefăcut de vreo 3 zile, hârtii în teancuri, în evantai, în mototoale şi în coş, Pudding trântit printr-un colţ şi floarea pleoştită pe pervaz. Laptopul, nedormit de vreo săptămână, poartă urmele google-search-urilor tale disperate şi, prin tastatură, firmituri de la grisinele de aseară. Parcă ţi-ar fi foame şi-acum, dar nu mai rezişti până să înceapă masa, aşa că îţi permiţi să aţipeşti fără pedeapsa unui nou piuit de ceas.
Nu se ştie până când dormi, dar odată ce începi să pricepi ce se întâmplă în jur, eşti condamnat la 5 minute de criză/disperare/depresie 'stinsă' cu o Ritter Sport sau cu 5 minute de plâns. Te calmezi în final, şi parcă ţi-a trecut şi foamea şi setea. Te ia dorul...