EPOPÉE, s.f. Poem epic de mari dimensiuni în versuri, în care se povestesc fapte eroice, legendare sau istorice, dominate adesea de personaje extraordinare sau supranaturale; epos; p. ext. producție epică de mare amploare. ♦ Șir de fapte eroice și glorioase. – Din fr. épopée (sursa: DEXonline)
...Că tot am aflat care substratul etimologic, mă dau la povestit, de la recent la demult, de la detalii mărunțele la 'pictura globală'.
Cântul 1 sau "Pierdut în tranziție"
Prolog:
Ca să vedeți cum se leagă toate...Ultima postare aici pe epitaf avusese loc pe vremea când îmi pregăteam plecarea acasă de Paști. Nu s-a schimbat cu mult contextul, fiindcă, de exemplu, acum relatez din foarte-pătuțul propriu și personal.
Alte elemente de decor remarcabile: pijama cu Snoopy, cearșafuri leneșe în jur, șevaletul soră-mi cu chestii osăm desenate, perdele cum mai psychedelic posibil
Constante (devenite) universale: cafea și cola zero la bord(fără utilitate practică, doar de moft și cu măsură), ploaie afară(ca să nu pierdem legătura cu planeta Bremen), DW-radio pe fundal
FAQ:
1.De ce/Cumde acasă?
Luna mai este luna mea preferată, când înfloresc toate cele, când mă năpădesc aniversările și voia bună. De asemenea, luna mai este luna în care am toate motivele de luat câmpiile - remarcați recurența conținutului vegetal-pastoral - fiindcă Jacobsu prescrie munceală pe brânci, eseuri în cantități industriale, examene și colegi cel puțin la fel de stresați în jur. Cu alte cuvinte, tocmai nu mediul pe care ți l-ai dori să serbezi luna mai. Totuși, până la jumătatea ei m-am supus aprigului calvar, chiar l-am forțat în câteva privințe, ca să îmi iasă surpriza aniversară pentru mama, fără să suflu o vorbuliță, dar cu countdown pe desktop.
Mulțumiri speciale: complicelui meu, soră-mea, care a știu să fake my being online pe mess în timpul călătoriei, care a aranjat mediul emoțional al familiei și care s-a îngrijorat alături de mine pentru toate chestiile neprevăzute de pe drum.
2.Cum am ajuns acasă?
Pentru informarea surprinșilor, aventura asta era plănuită cam de pe vremea ultimei postări pe blog, fiindcă taaare mi-a plăcut cum a zburat Wizzu de Paști, dizolvând o bună parte din paranoia turbulențelor. În aceeași ordine de idei, gândirea pe fast-forward cultivată de Jacobs m-a făcut să prevăd evoluția temporală a eseurilor și examenelor cu care fusesem înzestrată, așa că am zis că le pot îngrămădi puțin pe la începutul lui mai, încât să am vacanță de vară cu anticipație - mai ales că o să tot văd campusul cam toată vara.(researchuiesc o chestie osăm, o să "act CoCo" și o să iau parte la (c)IRC, pentru cunoscători; pe scurt, treabă tătă vara, sans conge).
Deci mi-am luat inima în dinți, 8 kile de bagaj în rucsacul de munte, toată munculița mea de un semestru pe un usb stick, 1gb de muzică și am pornit la drum, Sâmbătă pe la 9 jumate, ora locală. De fapt, am ieșit cu oamenii mei la o cafea, de unde am fost condusă de o delegație de 3 până pe peron. De acolo, tren, McDo, aeroport...și aeropooort. Adică 5 ore întârziere, cu lungire de urechi de nerăbdare, no laptop (asta da lovitura sub centura), nicio posibilitate de comunicare cu exterioru(issues cu telefonul), eseu neterminat care trebuia predat luni la 4 și siguranța că nu voi călca pragul casei părintești înainte de 3am a doua zi, că atunci ajungea următorul Timișoara-Iași în gară.
Am avut și oleacă de noroc, căci, odată ajunsă pe Dealu Feleacului, am nimerit într-o autogară de funcționari plictisiți, cu coji de semințe printre dinți, care însă, pe lângă un butic de unde să îmi iau o cola, aveau pentru mine un super-mini-autocar pe ruta mult visată, și un nene cu burtă la volan care mi-a lăsat două locuri la dispoziție, și cu reducere pe deasupra. Asta promitea ajuns acasă pe la 12 :D
După ameliorarea stării de transă, liniștirea complicelui de acasă cu vreo 15 esemesuri, și un somn tocmai cand treceam pasul Tihuța, pe acolo pe unde e fake-castelu lu Dracula, am trăit intens și cu pierderi de echilibru întâlnirea cu mama-tata. Nu vreau să descriu reacțiile lor...:P
3. Cum e acasă?
Prea bine. Presiunea studențească a eseului pentru cursul de drama- pentru curioși, se chema pretențios Male Authority and the Foreign Other in Tennessee Williams' A Streetcar Named Desire - mi-a permis doar o povesteală scurtă și vreo 3-4 ore de somn înainte de reluarea calvarului compozițional. Dar s-a terminat la timp, chiar cu ceva ore toleranță
Mulțumiri speciale: Piticilor, care mi-au spell-checkuit eseul și l-au submittuit în hard copy
De când începeam să realizez că următorul deadline[aka linea muerta:))] de eseu e abia la 10 zile distanță, am putut să îmi relaxez meandrele suflețelului și să mă gândesc la chestii normale, simple și fun. Cum ar fi...
Cântul 2 sau Elogiul somnului
...somnul! Acasă creează cu totul alt feeling, în primul rând liniște, răsfăț, bucurie. Am dormit ca un bebe, și cred că prima dată după acele vremuri fericite, 13(treisprezece) ore, punând monopol pe un pat dublu (din nou, mulțumiri piticului marginalizat care mi-a cedat locul), o plapumă smooooth și o cămeruță atât de a mea.
În ultimele luni ajunsese să fie un timp de refugiu, o scuză umană ca să mp sustrag de la scris-citit. Mă bucuram fragmentar de somn ca de un guilty pleasure și ajungeam de atâtea ori să invoc stări ca ale personajului din Fight Club. Și faza cu creatul unui perfect other imaginar cred că se aplică și la mine(nu, nu mă refer la vreo Jolie cu club underground); cât eram foarte obosită aveam pusee de fericire, care îmi dadeau elan la scris și chiar încrederea că ceea ce scriam era bine (un complement al metodei Do-not-use-backspace-in-first-drafts, prescrisă de M.). Mai mult, transa invocată îmi îmbunătățea imaginea de sine...Și asta se suprapune peste un alt discurs, care merită un cânt separat.
Cântul 3 sau Ochii Știe
Se prea poate ca secțiunea asta să fie mai clar înțeleasă doar de cei cu recent visual updates despre mine, dar nu-s impetuos necesare:P, că parcă deja mă plictisesc să povestesc tot despre moi-meme. E vorba, în schimb, de oamenii cu care interacționez zi de zi, sau care îmi influențează oarecum evoluția/involuția, fiindcă de la o vreme e chiar altfel să conversezi cu ei. Mă aflu, dintr-o dată în poziția în care sunt privită în ochi când vorbesc, când sunt ascultată dacă vorbesc, când sunt salutată de cei cunoscuți chiar în treacăt. Cui zice că_contează doar interiorul aș putea să îi răspund la fel de cacofonic, că_contează cum apari în fața ta(da, la cel mai basic level, adică în fața oglinzii), cât de bine îți încadrează fața zâmbetul, cât de atent ești cu alegerea hainelor, doar atât timp cât sunt sub 38, cât de bine te potrivești ca lățime în poza de grup cu prietenii, fiindcă toate astea se adună în Imaginea Ta, care te lasă să vorbești în numele tău.
De ce nu mă miră, de exemplu, ca am avut succes la job interviews doar după ce am acoperit măcar parametrii random trasați mai sus? E semi-retorică întrebarea, fiindcă, la nivel mai abstract, își găsește răspunsuri obiective. Majoritatea chestiilor pe care le construim sunt "pe baza de ochi" și tot aștia le dau lor hinturi în decizii.
Deja începe să sune ciudățel, așa că puteți lua ultimele două paragrafe ca o prelegere subiectivă rău de tot, din perspectiva unui visual communication research assistant. Cam asta o să fac la vară, cu o super echipă, prietenii știu de ce :P; ș-aici intervine cântul blink-blink
Cântul 4 sau Vară profesională
Totul a început cu un curs obligatoriu pentru maiestousul prim major pe care îl urmez, legat de cum comparam noi, ca nijte experți care vom fi, sistemele de comunicare ale Ț+1 țări. M-a vrăjit suficient de bine profa, încât să fiu hyperactive la oră - de fiecare dată vinerea de la 15 45 la 18 30 - și să mă bag în seamă când trebuie. Bine, am avut niște multe nopți nedormite pentru a ieși cu fața impecabilă din curs(mulțumiri Laurei și photoshopului again), dar parcă a meritat. Nu fiindcă m-ar fi interesat într-așa un hal să compar media chineză cu media japoneză, ci pentru că mi-am dat seama că aș putea să fac asemenea lucrușoare mult timp de-acum încolo fără să mă plictisesc...pentru început, pe următoarele 3 luni.
Ideea mi-a dat deja o direcție pentru vara 2010, cum va fi cunoscută în literatură, și mi-a schițat în contur finuț planurile de viitor - ceva integrated PhD, ceva PR/advertising/ publishing house și poate self-employment la un moment dat. Ca să nu mai zic că joabele propriu-zise pe timpul verii sunt în tendințe: asistență la Corporate Communication în numele lu Jacobs și la fel de asistență la centru' de resurse informaționale(nu m-am gândit că sună așa comunist în traducere).
De asta zic că mă simt mai stăpână pe picioarele mele și că îmi merit două săptămâni de vacanță anticipată; chiar pe deasupra, merit să îmi fac planuri draguțe pentru activități chill pentru vremuri cu soare.
Cântul 5 sau Vrute și nevrute
Vreau să citesc lucruri frumoase, cum ar fi toată lista de lectură pentru cursul de Literature and Cultural Conflicts, sau lucruri cu gust în română - dacă bagajul va permite, îl iau pe Stănescu. Vreau să învăț lucruri deștepte la Bild-Film-Diskurs, și să cresc și eu odată cu proiectul.
Vreau să mă plimb prin Nemția în weekenduri - să văd măcar 2-3 castele pe valea Rhinului, ceva Bavaria, ceva Berlin.
Vreau să să pitrec cu studențimea colegă, rămasă pe vară în împrejurimi.
Vreau să vizitez colegi plecați la internshipuri(mulțumiri anticipate Ryan Air, easyJet, Wizzair); obiective vizate, sau păzea că venim, Bruxelles, Cambridge, Dublin; ...sau orașe cu legături low-cost directe din Bremen - un Milano, Oslo, Riga, Krakowia.
...până acum au fost doar vrute, dar nevrutele sunt aproape deduse: nu vreau program ca de școală, nu vreau să plouă în Bremen, nu vreau rutină.
Încheiere sau prolog la epilog
O să întreb cititorul calvinic, dacă mă mai urmărește, deși mi-am pierdut de mult speranțele. Pentru mine a fost un exercițiu bun de tastare de pe laptop împrumutat, o activitate productivă de trezire și de așteptat lumea să se întoarcă de la școală/serviciu. De-acum sper să raportez într-un ritm mai constant...de exemplu să vă spun cum va fi să fac cumpărături în super molurile din Suceava (eu vroiam un exercițiu naturalist bazat pe o călătorie re-ințiatică în bazarul din Burdujeni, dar cica lunea e închis).
Oricum, sunt sigură că revin cu impresiuni despre românica, birocrație, reforme și băgări de picioare în sistem, dar mi le înfrânez momentan, doar ca să trăiesc încă în haloul întoarcerii acasă. Revin cu conținut vizual explicit :P
Cafeaua s-a răcit, afară încă plouă și nu i-am abandonat nici pe cei aproximativ 300 de Snoopy alături de care am dormit. Such a good day for dreaming...
