Logos Rhythm

Iunie spulberat

2010-06-30T23:56:00.004+03:00

Printre joabe, assignmenturi, mutări şi învârteli, am demarat o vară foarte împiedicată. Mă bucur că Bremenul se dezminte în privinţa vremii, şi am avut parte de soare în ultimele două săptămâni, destul cât să scot dejtu prin sandală şi să mă împiedic într-o fustă de in.

Mp3leru' e cel mai compassionate device de umplut drumurile singure până la lucru şi-napoi...mda, cam doar el. Când nici shuffle-ul nu mai merge calumea, şi ajung să ajung să îmi urăsc fostele piese preferate de la răs-ascultat, senzaţia de deja-vu-deja-vecu devine usturătoare...

Sfârşitul de iunie, măcar o dată la 4 ani, aduce câte o revelaţie ... fac din asta o regulă doar ca să marchez un jubileu destul de important pentru pozitia mea bipeda de astăzi...in simple terms. În runda asta, revelatia a fost pe fundal de tv series sau meci şi a fost doar ceva mai mult decat o constatare asupra împrejurărilor...singură, între bălării aproape halucinogene (iasomie, tei et al.şi strada pe care stau se numeşte ca atare, "Unter den Linden"), cu ceea ce se poate numi studenţeşte fonduri de topit pe nimicuri şi început de carieră corporatistă /research bifate, dar cu tot mai multe nemulţumiri şi never reachable goals... Fiindcă e greu de stiut unde e mijlocul, şi locul care se poate numi "pe val", cu atât mai greu cu cât te simţi undeva departe de ceea ce restul văd prin fundul ochilor tăi:P.

E încă mult de spulberat din vara asta încât să îmi simt şi eu gândurile mai sus. Aştept să se mai limpezească aerul, poate scot nasul şi prin stratul de ...real.

Epopea

2010-05-18T08:55:00.004+03:00

EPOPÉE, s.f. Poem epic de mari dimensiuni în versuri, în care se povestesc fapte eroice, legendare sau istorice, dominate adesea de personaje extraordinare sau supranaturale; epos; p. ext. producție epică de mare amploare. ♦ Șir de fapte eroice și glorioase. – Din fr. épopée (sursa: DEXonline)

...Că tot am aflat care substratul etimologic, mă dau la povestit, de la recent la demult, de la detalii mărunțele la 'pictura globală'.

Cântul 1 sau "Pierdut în tranziție"

Prolog:

Ca să vedeți cum se leagă toate...Ultima postare aici pe epitaf avusese loc pe vremea când îmi pregăteam plecarea acasă de Paști. Nu s-a schimbat cu mult contextul, fiindcă, de exemplu, acum relatez din foarte-pătuțul propriu și personal.

Alte elemente de decor remarcabile: pijama cu Snoopy, cearșafuri leneșe în jur, șevaletul soră-mi cu chestii osăm desenate, perdele cum mai psychedelic posibil

Constante (devenite) universale: cafea și cola zero la bord(fără utilitate practică, doar de moft și cu măsură), ploaie afară(ca să nu pierdem legătura cu planeta Bremen), DW-radio pe fundal

FAQ:

1.De ce/Cumde acasă?

Luna mai este luna mea preferată, când înfloresc toate cele, când mă năpădesc aniversările și voia bună. De asemenea, luna mai este luna în care am toate motivele de luat câmpiile - remarcați recurența conținutului vegetal-pastoral - fiindcă Jacobsu prescrie munceală pe brânci, eseuri în cantități industriale, examene și colegi cel puțin la fel de stresați în jur. Cu alte cuvinte, tocmai nu mediul pe care ți l-ai dori să serbezi luna mai. Totuși, până la jumătatea ei m-am supus aprigului calvar, chiar l-am forțat în câteva privințe, ca să îmi iasă surpriza aniversară pentru mama, fără să suflu o vorbuliță, dar cu countdown pe desktop.

Mulțumiri speciale: complicelui meu, soră-mea, care a știu să fake my being online pe mess în timpul călătoriei, care a aranjat mediul emoțional al familiei și care s-a îngrijorat alături de mine pentru toate chestiile neprevăzute de pe drum.

2.Cum am ajuns acasă?

Pentru informarea surprinșilor, aventura asta era plănuită cam de pe vremea ultimei postări pe blog, fiindcă taaare mi-a plăcut cum a zburat Wizzu de Paști, dizolvând o bună parte din paranoia turbulențelor. În aceeași ordine de idei, gândirea pe fast-forward cultivată de Jacobs m-a făcut să prevăd evoluția temporală a eseurilor și examenelor cu care fusesem înzestrată, așa că am zis că le pot îngrămădi puțin pe la începutul lui mai, încât să am vacanță de vară cu anticipație - mai ales că o să tot văd campusul cam toată vara.(researchuiesc o chestie osăm, o să "act CoCo" și o să iau parte la (c)IRC, pentru cunoscători; pe scurt, treabă tătă vara, sans conge).

Deci mi-am luat inima în dinți, 8 kile de bagaj în rucsacul de munte, toată munculița mea de un semestru pe un usb stick, 1gb de muzică și am pornit la drum, Sâmbătă pe la 9 jumate, ora locală. De fapt, am ieșit cu oamenii mei la o cafea, de unde am fost condusă de o delegație de 3 până pe peron. De acolo, tren, McDo, aeroport...și aeropooort. Adică 5 ore întârziere, cu lungire de urechi de nerăbdare, no laptop (asta da lovitura sub centura), nicio posibilitate de comunicare cu exterioru(issues cu telefonul), eseu neterminat care trebuia predat luni la 4 și siguranța că nu voi călca pragul casei părintești înainte de 3am a doua zi, că atunci ajungea următorul Timișoara-Iași în gară.

Am avut și oleacă de noroc, căci, odată ajunsă pe Dealu Feleacului, am nimerit într-o autogară de funcționari plictisiți, cu coji de semințe printre dinți, care însă, pe lângă un butic de unde să îmi iau o cola, aveau pentru mine un super-mini-autocar pe ruta mult visată, și un nene cu burtă la volan care mi-a lăsat două locuri la dispoziție, și cu reducere pe deasupra. Asta promitea ajuns acasă pe la 12 :D

După ameliorarea stării de transă, liniștirea complicelui de acasă cu vreo 15 esemesuri, și un somn tocmai cand treceam pasul Tihuța, pe acolo pe unde e fake-castelu lu Dracula, am trăit intens și cu pierderi de echilibru întâlnirea cu mama-tata. Nu vreau să descriu reacțiile lor...:P

3. Cum e acasă?

Prea bine. Presiunea studențească a eseului pentru cursul de drama- pentru curioși, se chema pretențios Male Authority and the Foreign Other in Tennessee Williams' A Streetcar Named Desire - mi-a permis doar o povesteală scurtă și vreo 3-4 ore de somn înainte de reluarea calvarului compozițional. Dar s-a terminat la timp, chiar cu ceva ore toleranță

Mulțumiri speciale: Piticilor, care mi-au spell-checkuit eseul și l-au submittuit în hard copy

De când începeam să realizez că următorul deadline[aka linea muerta:))] de eseu e abia la 10 zile distanță, am putut să îmi relaxez meandrele suflețelului și să mă gândesc la chestii normale, simple și fun. Cum ar fi...

Cântul 2 sau Elogiul somnului

...somnul! Acasă creează cu totul alt feeling, în primul rând liniște, răsfăț, bucurie. Am dormit ca un bebe, și cred că prima dată după acele vremuri fericite, 13(treisprezece) ore, punând monopol pe un pat dublu (din nou, mulțumiri piticului marginalizat care mi-a cedat locul), o plapumă smooooth și o cămeruță atât de a mea.

În ultimele luni ajunsese să fie un timp de refugiu, o scuză umană ca să mp sustrag de la scris-citit. Mă bucuram fragmentar de somn ca de un guilty pleasure și ajungeam de atâtea ori să invoc stări ca ale personajului din Fight Club. Și faza cu creatul unui perfect other imaginar cred că se aplică și la mine(nu, nu mă refer la vreo Jolie cu club underground); cât eram foarte obosită aveam pusee de fericire, care îmi dadeau elan la scris și chiar încrederea că ceea ce scriam era bine (un complement al metodei Do-not-use-backspace-in-first-drafts, prescrisă de M.). Mai mult, transa invocată îmi îmbunătățea imaginea de sine...Și asta se suprapune peste un alt discurs, care merită un cânt separat.

Cântul 3 sau Ochii Știe

Se prea poate ca secțiunea asta să fie mai clar înțeleasă doar de cei cu recent visual updates despre mine, dar nu-s impetuos necesare:P, că parcă deja mă plictisesc să povestesc tot despre moi-meme. E vorba, în schimb, de oamenii cu care interacționez zi de zi, sau care îmi influențează oarecum evoluția/involuția, fiindcă de la o vreme e chiar altfel să conversezi cu ei. Mă aflu, dintr-o dată în poziția în care sunt privită în ochi când vorbesc, când sunt ascultată dacă vorbesc, când sunt salutată de cei cunoscuți chiar în treacăt. Cui zice că_contează doar interiorul aș putea să îi răspund la fel de cacofonic, că_contează cum apari în fața ta(da, la cel mai basic level, adică în fața oglinzii), cât de bine îți încadrează fața zâmbetul, cât de atent ești cu alegerea hainelor, doar atât timp cât sunt sub 38, cât de bine te potrivești ca lățime în poza de grup cu prietenii, fiindcă toate astea se adună în Imaginea Ta, care te lasă să vorbești în numele tău.

De ce nu mă miră, de exemplu, ca am avut succes la job interviews doar după ce am acoperit măcar parametrii random trasați mai sus? E semi-retorică întrebarea, fiindcă, la nivel mai abstract, își găsește răspunsuri obiective. Majoritatea chestiilor pe care le construim sunt "pe baza de ochi" și tot aștia le dau lor hinturi în decizii.

Deja începe să sune ciudățel, așa că puteți lua ultimele două paragrafe ca o prelegere subiectivă rău de tot, din perspectiva unui visual communication research assistant. Cam asta o să fac la vară, cu o super echipă, prietenii știu de ce :P; ș-aici intervine cântul blink-blink

Cântul 4 sau Vară profesională

Totul a început cu un curs obligatoriu pentru maiestousul prim major pe care îl urmez, legat de cum comparam noi, ca nijte experți care vom fi, sistemele de comunicare ale Ț+1 țări. M-a vrăjit suficient de bine profa, încât să fiu hyperactive la oră - de fiecare dată vinerea de la 15 45 la 18 30 - și să mă bag în seamă când trebuie. Bine, am avut niște multe nopți nedormite pentru a ieși cu fața impecabilă din curs(mulțumiri Laurei și photoshopului again), dar parcă a meritat. Nu fiindcă m-ar fi interesat într-așa un hal să compar media chineză cu media japoneză, ci pentru că mi-am dat seama că aș putea să fac asemenea lucrușoare mult timp de-acum încolo fără să mă plictisesc...pentru început, pe următoarele 3 luni.

Ideea mi-a dat deja o direcție pentru vara 2010, cum va fi cunoscută în literatură, și mi-a schițat în contur finuț planurile de viitor - ceva integrated PhD, ceva PR/advertising/ publishing house și poate self-employment la un moment dat. Ca să nu mai zic că joabele propriu-zise pe timpul verii sunt în tendințe: asistență la Corporate Communication în numele lu Jacobs și la fel de asistență la centru' de resurse informaționale(nu m-am gândit că sună așa comunist în traducere).

De asta zic că mă simt mai stăpână pe picioarele mele și că îmi merit două săptămâni de vacanță anticipată; chiar pe deasupra, merit să îmi fac planuri draguțe pentru activități chill pentru vremuri cu soare.

Cântul 5 sau Vrute și nevrute

Vreau să citesc lucruri frumoase, cum ar fi toată lista de lectură pentru cursul de Literature and Cultural Conflicts, sau lucruri cu gust în română - dacă bagajul va permite, îl iau pe Stănescu. Vreau să învăț lucruri deștepte la Bild-Film-Diskurs, și să cresc și eu odată cu proiectul.

Vreau să mă plimb prin Nemția în weekenduri - să văd măcar 2-3 castele pe valea Rhinului, ceva Bavaria, ceva Berlin.

Vreau să să pitrec cu studențimea colegă, rămasă pe vară în împrejurimi.

Vreau să vizitez colegi plecați la internshipuri(mulțumiri anticipate Ryan Air, easyJet, Wizzair); obiective vizate, sau păzea că venim, Bruxelles, Cambridge, Dublin; ...sau orașe cu legături low-cost directe din Bremen - un Milano, Oslo, Riga, Krakowia.

...până acum au fost doar vrute, dar nevrutele sunt aproape deduse: nu vreau program ca de școală, nu vreau să plouă în Bremen, nu vreau rutină.

Încheiere sau prolog la epilog

O să întreb cititorul calvinic, dacă mă mai urmărește, deși mi-am pierdut de mult speranțele. Pentru mine a fost un exercițiu bun de tastare de pe laptop împrumutat, o activitate productivă de trezire și de așteptat lumea să se întoarcă de la școală/serviciu. De-acum sper să raportez într-un ritm mai constant...de exemplu să vă spun cum va fi să fac cumpărături în super molurile din Suceava (eu vroiam un exercițiu naturalist bazat pe o călătorie re-ințiatică în bazarul din Burdujeni, dar cica lunea e închis).

Oricum, sunt sigură că revin cu impresiuni despre românica, birocrație, reforme și băgări de picioare în sistem, dar mi le înfrânez momentan, doar ca să trăiesc încă în haloul întoarcerii acasă. Revin cu conținut vizual explicit :P

Cafeaua s-a răcit, afară încă plouă și nu i-am abandonat nici pe cei aproximativ 300 de Snoopy alături de care am dormit. Such a good day for dreaming...

Flowa' Powa'

2010-03-28T17:18:00.004+03:00

Fac bagaje, dau refresh la countdown...Diseară îmi iau zborul, literally, spre casă şi mă apucă tot felul de impresii pe urma răs-analizării situaţiei. În primul rând, e tare greu să îmi intru în ritmul de vacanţă...Well, nu că ar fi greu de stat degeaba, dar când ştii cum se vor întoarce vremurile sumbre după numai o săptămână, parcă nu-mi vine să scot din viteză.

Bineee, ş-apoi mare challenge cu "bagajul"...(n.b. în contextul de faţă, a se citi ca derivat de la un verb...oarecare). Low cost din Dortmund înseamnă laptop în geanta de rigoare îndesat printre ciocolată şi marţipan în ediţie limitată de Paşti. Haine s-or găsi şi pe-acasă, cadoaie cărăbănite mai slăbuţ, dar contează să ajung integer în halta Cluuuj. Acolo voi fi întâmpinată cu alai şi c-un termos de cafea 100%, ce-mi va refreshui Weltanschauungu'.

Lăsând le futur proche deoparte, că dă prea mari emoţii, şi revenind on campus pustiit, trăiesc Floriile cu nasu-n primăvară. Aici sunt deja muguri şi chiar boscheţi înfloriţi, confirmaţi într-o plimbare de dimineaţă.

Ştiind că o să îmi fac veacul (a se citi 'vacanţa de vară') prin zonă, tre' să îmi găsesc frumuseţi acceptabile prin natură, încât să nu mi se urască până la toamnă. Că tot am pomenit, realizarea săptămânii se leagă tocmai de şederea aici pe vară - m-am aciuciat pe lângă un cel mai super tare research group şi reasearch project din campus, care se ocupă de fix ce vrea sufleţelul meu să facă_ca_carieră(well intended phrasing!): Visual Communication and Expertise, Bild-Film-Diskurs. Ain't that cute? Până la ziua copilulu' când încep lucrul propriu-zis, documentare nene!

Câte puţin din asta o să fac şi în vacanţă, dar presimt că o să fiu easily corruptible de orice plimbăreală prin Ariniş, frământat de cozonaci sau aprovizionat la piaţă. Dar mna, de asta e vacanţă de Paşti...

Echinocţiu

2010-03-21T17:45:00.005+02:00

Sunt unele zile în care îţi vine chiar să trăieşti. Căutând poate un echilibru între ceea ce ai vrea să faci pentru sufleţelul personal şi ceea ce ţi se cere la nivel ...contextual, ajungi foarte rar să fi mulţumit de ...ce iese.

Dar azi nu caut mulţumire...E soare proaspăt afară, flori şi copii jucându-se lângă fereastră, număr puţinele zile care mi-au rămas până la marea revedere a meleagurilor natale. (Mda, de data asta am bătut 'recordul' şi am bătut şi vestul EU vreo 8 luni)

Ca să umplu cele 7 zile jumate rămase până atunci, nu trebuie nici măcar să îmi muncesc coatele cu teme nesuferibile. Pomenesc de asta doar ca să îndemn lumea să se uite la An Education, al cărui screenplay o să îl review pe la o marţi, să citească ceva estetică analitică - Dewey's Art as Experience, de exemplu - prezentabilă joi, dar, şi în spirit de solidaritate cu mine, să se gândească la marile social inequalities din post-communist societies sau la consideraţii etice şi politice ale excluderii simbolurilor islamice din şcolile franţuzeşti.

Sursa:http://petergiger.files.wordpress.com/2008/12/dewey.jpg

http://meerchant.files.wordpress.com/2010/01/an_education.jpg

Gata cu elanul academic, si cu reasoningul bazat pe "în veaţă trebe să înveţi", cel puţin pentru foarte Duminica echinocţiului, neîntinată cu schimbarea de oră, sau de mai ştiu eu ce invenţii postindustriale .

Sometimes there is so much beauty in the world...

Enjoy the video!

Apel Umanitar...

2010-03-19T11:20:00.004+02:00

"Sosit-a ziua de asalt

Cea zi de sânge udă

Părea tot omul mai înalt

Faţă cu moartea crudă"

Am prezentare la Comparing Mass Communication Systems...si cei din breaslă ştiu ce înseamnă:17 criterii de notare, group work, rehearsals, topic destul de greu - Japonia şi China, în comparaţie -

62 de slideuri, handout pentru colegi, scris cu 10.5 .....cum s-ar zice "Moartea ficatului"!, ţinând cont şi de nesomnul din ultima săptămână şi jumătate.

De aceea fac apel la pumni strânşi şi fingers crossed timp de o oră, începând cu 17:15, ora locala, aka 18:15 acasă. Promit să întorc favoarea dacă e cazul :D şi să vă ţin la curent cu desfăşurarea măreţului eveniment, eventual sa disclose câte ceva din researchul prestat.

Mulţumiri mai speciale Laurei, pentru tot efortul investit cot la cot în prezentare, multumiri... doar speciale, lui Ben...noi 3 o sa kick ass seara asta.

Later edit: A fost suuuper tare. I've rushed through la un moment dat, ca sa stick to time constraints. overall ma gandesc ca o sa fie un super feedback...pacat ca primesc rezultatul doar la sfarsitul semestrului.

Oricum, multumesc de sustinere, de reactii pozitive din sala, de tot gandul bun de departe:)

Primăvara

2010-03-01T23:41:00.003+02:00

M-am trezit cu un februarie omis în arhiva de blog - o lipsă parcă mai justificată de data asta, tocmai fiindcă a lăsat ceva în urmă, ceva bun aş îndrăzni să zic.

Lupta cu gerurile, dusă până acum vreo săptămână, m-a călit pentru bătălia cu somnul, self-esteemul şi excesul de cafea. Am început un semestru cu fruntea olea' mai sus şi am cules deja roadele. Am intrat într-un alt sistem decât cel strict academic, şi poate împărţirea atenţiei la mai multe taskuri o să mă dezveţe de prostul obicei numit frustrare.

Până să mă obişnuiesc cu noi statuturi şi tipuri de isterie, ar trebui să îmi întorc mecla către primăvară...

A venit mărţişorul cu flori şi răsfăţ timid. Mă bucur de oamenii de aici cât îi mai prind prin Jacobs (curând o abordare mai sobră-slash-solemnă a temei...so, stay tuned), mă bucur de cei de acasă pe bază de countdown - da, luna asta voi păşi şi pe pământul patriei <=> supravieţuiesc prezentărilor/eseurilor/examenelor de până atunci. Cu starea de spirit de acum - efect de lună plină, înot de o oră, cafea şi noapte lungă înainte - aş zice "tătu' ghini" în perspectivă...

Şi vouă celor luaţi prin suprindere de ploi, soare, zăpada mieilor şi strănut astenic, să vă fie primăvara tot mai nouă şi mai tânără până dă în pârg. Să adunaţi flori şi zâmbete în spinare,cât să le puteţi duce până în Mai, ...şi mai apoi.

Prin Bürgerpark

2010-01-28T01:13:00.007+02:00

Cum te dai jos frumuşel din tren în Bremen, cobori scăricele şi o iei fix către ieşirea opusă celei către care se năpustesteşte lumea. Şi mergi vreo 200 metri drept, eventual pe stradă.
Cam aşa se ajunge în Bürgerpark, cel mai mare parc de prin zonă, chipeş mai ales vara. Dar nici cu gerul nu mi-e ruşine.

Prospecte

2010-01-28T00:50:00.005+02:00

Încep semestrul de primăvară peste vreo foarte patru ziulici. Lenea mi-a priit tare bine, dar mi-a fost grav năpădită în ultimele câteva zile de 'grija' orarului. Fără să intru în detalii, aştept, cel puţin din punctul de vedere al orelor, un semestru mai cu suflet...Pentru mine sună tare bine ce se vede aici,asa alambicat si incomplet:P

provided by Wordle.net

Ger

2010-01-25T15:37:00.005+02:00

Cam asta se vede in vacanta prin preajma.

Activităţi de vacanţă

2010-01-11T03:49:00.005+02:00

După cum promiteam, am devenit un al doilea imdb, dar nu prin vizionare abuzivă, ci mai degrabă prin căutare dezorganizată de ratinguri. Drept urmare, mi s-a întâmplat ce se vede mai sus (culmea,mi se sugerează să devin imedebist aus Deutschland) şi m-am gândit să share.

Nu e singura activitate compulsivă pe care o desfăşor zilele astea. Mă ocup cu succes de somn, de cautat îndârjit de stagii(nu, nu mi-au ajuns 2 luni jumate vara trecută), cu reamenajat spaţiul, cu promisiuni de explorare a downtownului, dar în principiu cu statul degeaba. Am aflat rezultatul îmbucurător al celor 10 zile traumatizante de scris, am mai primit şi un pumn masiv în freză (de la viaţă), şi am început isteric să mă preocup de ce o să fac mai departe. Totuşi, e penibil să îmi pun astfel problema, când până şi bucuria unui lucru împlinit e înecată aşa de uşor de incidente random. Irelevant.

Am aflat că o să am un semestru plin, din nou, căruia o să îi supravieţuiesc cu la fel de mare dezamăgire.

2009-2010

2010-01-02T01:49:00.005+02:00

I give it a try...

După atata timp de nescris, îmi vine greu să reiau şirul ideilor, dar dacă tot se întâmplă un început de an, am zis că nu strică să fac un bilanţ al celor petrecute până acum, şi chiar o promisiune pentru 2010...sau mai multe.

Abia ce am reuşit să îmi adun minţile zăpăcite printre teme şi eseuri - am realizat că e prima mea zi de vacanţă deplină după 23 iunie 2009. Definind ca vacanţă deplină timpul acela în care poţi să faci absolut ce vrei 24/24, fără să dai socoteală nimănui, fără să ai vreun deadline la orizont, când îţi permiţi să dormi mai mult de 12 ore din zi, când lenea bântuie fără să se ceară productivă.
Eu o consider o răsplată, mai mult sau mai puţin meritată, a ceea ce am numit Examenul Mid-Jacobs. Da, am dat gata jumătate din (anii de) facultate, şi meritul mi se putea recunoaşte doar după o asceză de 10 zile, în care mi-am încercat limita răbdării pe doo eseuri (aka 40jde pagini). Mulţi dintre colegi mi-ar spune să mă opresc cu descrierea aici, fiindcă îmi cunosc deja countdown-ul de cuvinte, depresiile de 5 am, când îmi spuneam că renunţ, ambiţia stupidă de a lua notă maximă, treasure-hunting după tot ce înseamnă glucoză şi, mai ales, marele compromis de a nu pleca acasă de sărbători.

Tocmai de aia Crăciunul a fost aproape fake; partea autentică a stat doar în colindele de fundal ,în cei doi cozonaci munciţi de mine şi în zăpadă. Restul a fost ceva foarte blur - o iarnă cu cearcăne şi mult prea întunecată, care m-a ţintuit în casă cu ochii în laptop pentru cel puţin 15 ore pe zi. Well, dacă stau să mă gândesc bine, asta a fost şi atmosfera ultimului şi celui mai dureros semestru de student(cel puţin până acum). De multe ori am simţit prăbuşirea aproape, de depresie nu mai zic, şi asta a contribuit mult la calificarea lui 2009 ca fiind ...cel mai prost an de cand mă ştiu.

...Şi fiindcă am dat-o pe "cel mai"-uri, o să mai enumăr câteva superlative şi statistici (cu descriere bonus) pentru anu' ce-o trecut.

Cea mai frumoasă zi din an: 25 septembrie - Ziua mea şi petrecerea noastră...
Am simţit că pentru oamenii mei chiar contez, şi chiar dacă am îmbătrânit(schimbat prefixul, chiar) şi mi-am adaugat încă o galeată de frustrări, tot o să am pe umărul cui să plâng...dacă-i musai.

Cea mai proastă zi din an: 28 iulie - un eşec în materie de socializare, şi multe acuze primite pe nedrept. Mult plâns şi ură adunată.

Cei mai buni prieteni câştigaţi sau updataţi - M.&M., piticii mei; colegi de care nu m-aş putea lipsi.(Există şi un trade-off, un alt M. pierdut de prieten)

Cea mai frumoasă călătorie: o lună la Paris

Cel mai frumos canticel descoperit: The Pixels - Lifebuoy /...şi în alt plan "Cum dederit dilectis"- Vivaldi(ajung mai încolo la cea mai mare ipocrizie:P)
Cantecul care descrie cel mai bine atmosfera anului: The Doors - The End

Cea mai mare ipocrizie: lentile de contact mov

Cel mai mare challenge: eseurile sus-mentionate

Cel mai energic moment: concertul Gogol Bordello

Cea mai creativă iniţiativă: desenat vectori în PS

Cuvintele anului: osăm!, lejereanu, opulobot, platfus-mental(fără credit pe ele)

Cel mai mare regret(e mai multe): că n-am citit destul, că n-am scris nici atâta, că nu mi-am improved germana

Nu a existat un 'cel mai mare' succes, nici 'cea mai mare bucurie', nicio faptă bună de care să fiu mulţumită. Niciun moment în care să simt că m-am autodepăşit, sau că m-am maturizat(dimpotrivă!), niciun proiect/vis/gând în care să investesc energie şi să mă fi răsplătit.
Poate că n-am ştiut să îmi atrag asemenea bucurii, poate că am urmărit doar superficialul, şi de aici şi chronical dissatisfaction (asta poate fi lejer'Diagnosticul Anului')

Totuşi, am reuşit să îmi rearanjez priorităţile pentru viitor, chiar să le răstorn - m-am hotărât să îmi fac un PhD sau doo, eventual încă un bachelor pe real, să las ideea de familie doar ca ipoteză abstractă.

Promisiunile pentru anul asta sunt totusi foarte in ceaţa. Îmi doresc doar să citesc mai mult, să fac mai mult sport, să vizitez mai des împrejurimile(i.e. să nu mă rătăcesc în Bremen şi Hamburg), să nu dezamăgesc pe nimeni care şi-ar pune încrederea în mine, să învăţ bine germana şi ceva olandeză, să scriu mai mult, să fiu mai puţin deprimată, să râd doar când trebuie, să nu îmi mai pese de note, să fiu mai self-confident, să petrec mai mult timp acasă(nu doar 38 de zile ca anu'trecut)...şi, most important, să îmi câştig noţiunea de limită.

Busy

2009-10-15T02:23:00.007+03:00

În ultimele 3 luni de când n-am mai dat pe blog, am fost ocupată cu marea trecere...Well, nici chiar aşa, dar m-a consumat mult gândul că am schimbat prefixul. N-ar fi doar atât - mai dureros e că asta n-a adus nicio transformare care să mă ţină aware de mine însămi până la următoarea aniversare.

Ăsta a fost fundalul abstract al gândurilor vară-toamnă 2009, însă ceea ce a umplut timpul propriu-zis au fost irosiri necontrolate de energie, totuşi plănuite minuţios din timp: stagiul - o parte dezamăgire, o parte deschidere de drumuri/ochi -, întoarcerea la facultate - anul II şi aceeaşi angoasă înecată în banal -, începerea sesiunii de parţiale şi, pentru intrarea în buclă, planuri de vacanţă, stagiu şi examene pentru sfârşitul anului. Fără doar şi poate, am atins şi nişte stări extreme care mi-au dat conştiinţa slăbiciunii:

Starea A. Singură, oraş străin, trăit în provizorat şi fără vreun resort altul decât "customized countdown"

Starea B. Cu oamenii mei de la facultă, într-un oraş în care teoretic stau de un an, dar în care mă rătacesc dacă mă abat din drumul standard, trai de acvariu cu încercări de reabilitare a environmentului fizic - redecorat camera, adică - resort moral în ora 10 pm într-o marţi când voi termina prima rundă de examene. Highest peak din starea B - cea de-a 20-a zi a mea şi petrecerea -urările scăldate în plâns, depresia de mahmureală, cozynessul de after-party. Momente de fericire - poate prea dese, poate doar fake - sticlele de cola, mai ales cele de după 12am.

Acum m-am obişnuit atât de mult cu variaţiunile pe stările AB, încât iau seama de mine după labelulurile atribuite de alţii. De exemplu, sunt tagged de altii pe facebook ca fiind Miss Hyper sau avand cel mai funny laugh - chestii pe care am început să le cred, chestii care mi-au întărit sentimentul bufoneriei pe care o prestez on current basis.

Fiindcă practic de asta şi doar prin asta fac umbră...terenului; se spune că am prea mari aşteptări de la mine şi că felul în care reacţionez la dezamăgiri nu face decât furtuni într-un pahar - de aici şi bufoneria.

O să mă opresc cu introspecţia after midnight chiar aici şi o să împart cu voi un cânticel...aşa de mult ca mine...

De fapt, nu era ultimul

2009-09-24T23:37:00.004+03:00

Cred ca m-am hotarat sa petrec marea trecere scriind, poate fiindca imi reduce din neincrederea specifica fiecarei aniversari. Ar trebui sa fie un manifest de sobrietate si self-awareness ceea ce scriu acum, dar mi-e teama ca parca ma indepartez fix de starile astea. In schimb, ma arunc singura intr-un val de frica (aproape paranoia) fara sa am radacini in...nimic.

11 : 10 -Chiar acum primesc urari de acasa, mi se canta "La multi ani!", plang putintel sa sfintesc urarile, dar imi revin ascultand asta:

Ultimul teen-post

2009-09-24T23:09:00.004+03:00

I'm gonna miss myself young...

Prin preajmă

2009-08-03T14:52:00.003+03:00

Paris a la Cortazar

2009-07-31T11:40:00.007+03:00

Nu îmi mai place să scriu despre plecări; le las să treacă fără vreo consemnare, încât să le accept ca pe nişte treceri obişnuite, fără dezechilibre. Câteodată plecările astea tacite se acumulează şi îşi cer drept de apel, uneori chiar cu indiscreţie...

*La o primă privire şi Parisul e cam indiscret cu tine, te adună parcă de pe străzile cochete şi te târâie într-un nod aglomerat de priviri pierdute în gol, coborâte în pământ sau prea ridicate pentru ochii tai.*

Mi-am consolidat cu grija frica de zbor - cu avionul cel puţin - cultivând sechelele de data trecută. M-a îngrijorat mai tare, însă, faptul că nu am reuşit să îmi găsesc singură un gând care să îmi stăpânească teama. Am încercat sa reformulez statistici si probabilităţi ale incidentelor de zbor, să mă conving că două ore mai târziu voi fi inspirat aer de Paris.

**Nu ştiu cât de mult are un miros al lui, dar Parisul amesteca pentru mine mirosul cafenelelor şi al librăriilor, cu ceva din aerul de octombrie, puţin învechit. Acum îl simt ceva mai prăfos, mai dominat de asfalt şi mai îmbâcsit de turism. Chanel No. 5 aşteaptă liniştit în vitrină. Privirile unei femei uscăţive îl ating dispreţuitor şi îl domină, de dincolo de sticlă, cu fumul de ţigară împrimat în cămaşa ei gri fonce, de parcă cele două nuanţe volatile s-ar fi întâlnit în vidul aburit al geamului.**

După m-am apropiat de oamenii locului, de cei asimilaţi şi de cei importaţi (o mare diferenţă între ultimele două categorii, vizibilă şi pe un eşantion de 7 persoane din ambientul profesional), m-am ferit să intru la categorisiri şi am început stagiul, cu un elan real de muncă, venit nu ştiu de unde...Poate fiindcă e o porţie zilnică de ' a descoperi', puţin mai rutinizată decât restul.

*** La început, 'a descoperi' mi se părea sinonim cu 'a săpa', 'a dezgropa', şi mi se asocia vizual cu ziduri crescute din pământ, scoase la lumină cu multă trudă. Acum, când umblând cu camera după mine printre 'ziduri', cred că am revenit la sensul de bază al cuvântului, la cel însuşit de mine, dar uneori mă sfiesc să captez şi să iau cu mine o faţă a lucrurilor pe care nici măcar cu ochii nu o stăpânesc.
...Aşa mi-am amintit de Cortazar, mai exact de "Funigei", şi despre cultul fotografiei în Paris. Apoi mi-am adus aminte şi de Rayuela(Şotron), şi tot de Paris, dar nu mi-a ieşit săritura printre paragrafe decât formal.
...Din nou Cortazar, pe curând în Montparnasse.

Interdit

2009-07-20T21:03:00.004+03:00

Cam aşa îmi fac eu planurile de obicei.
I need two bullets to break the interdiction.

Provizoriu

2009-07-20T18:31:00.004+03:00

Cum s-ar zice, vacanţă...mai mult pe drumuri, mai mult printre valize, şi plecarea finală e, ca şi vara, într-o joi...
M-am întors de la Sighisoara cu bateriile încărcate binişor şi ceva mai mult chef de viaţă - păcat că îmi rămân doar câteva zile de petrecut prin preajma acas..-ei principale. Timpul atât de liber mi-ar lăsa loc de atâtea chestii frumoase de făcut...citit, scris pe tihnă, 'prins dorurile' de prin preajmă. Păcat că am revăzut doar lumea esenţială...mi-ar fi plăcut să simt din nou GH-ul din suma multor nimeni-cineva, cunoscuţi din vedere, numiţi generic 'colegi de şcoală', 'tanti', 'neni' şi toate tranzitivităţile derivate. Am ratat şi zilele oraşului, nefiind nici 'validă' pentru urcări pe scenă :P, nici capabilă să mă ataşez unei găşti de ex-colegi adunaţi la o poveste.
E greu şi cu plictiseala. De prea mult timp liber ajung să nu mă coordonez eficient şi să îmi reproşez mereu lenea generală, oarecum scuzată de faptul că va veni greul în toamnă. Parcă mi-ar prinde bine puţină activitate intelectuală a la Jacobs, doar de-aş ştii că şi restul lumii 'mele' se va alătura. Până una alta, număr cursuri, scriu orare provizorii, mă gândesc cum să îmi redecorez camera.
E tot un provizorat în mintea mea, de care încep să mă dezgust, odată cu ideea că schimb prefixul, sau cu ideea că a trecut jumate de an şi nu simt că am făcut mare lucru pentru sufleţelul meu. Nu că ar fi fost neapărat, dar totuşi.... Mi-aş fi dorit să rămână în picioare povestea(superstiţie personală şi inventată) cu "even years for mind, odd years for soul", chiar de s-ar fi răsturnat treaba. Probabil şi anii se numără altfel de acum încolo...nu mai contează ultima cifră, ci mai degrabă prima a vârstei mele.
Şi parcă toate foile de bloc, scrise până acum în pastel de o mână de copil devin mâzgălituri cu tuş negru care chinuie hârtia şi o rup pe alocuri. Cernelurile sunt prea închise şi amprentele lăsate pe colţuri miros deja a anchetă. Oricât de kafkian ar suna, ţi-e străină vina şi aştepţi ca din coridoarele înguste prin care ai fost târât să se ivească un chip cunoscut, să îţi spună că trebuie să te trezeşti ca să ajungi la timp la şcoală...

Post-weekend

2009-06-29T23:53:00.010+03:00

Duminică am fost la Sibiu cu personalul şi am bătut străzile oraşului cu ghid autorizat şi tovarăş de poveşti. S. a fost draguţă şi m-a încadrat în atmosferă foarte bine, aşa încât plimbăreala a fost un good old times cu aromă de vacanţă de nota 10 (sau 1.0). Normal că Sibiul era de mult pe lista cu oraşe unde aş vrea să locuiesc şi n-am făcut decât să îmi adun noi argumente pentru asta.

Doar aşa ca să vă aduceţi aminte...(nu cea mai standard poză, totuşi)

Data viitoare fac poză cu băeţii ăştia

retrieved from http://www.fremderfreiheitsschacht.de/de/unterwegs/GesellenbildSibiu-1.jpg

Şi bomboana de final

Mici ciudăţeli de pe drum

Ex-uzină la Copşa Mică, pur şi simplu scary

Mersul trenurilor în Staţiunea Turistică "Băile Ocna Sibiului"

Din Sighişoara, Vlad Dracul Coca Cola....restaurant în casă de patrimoniu *straight face*

Mersul Trenurilor în Gara Mediaş

Responsabili pentru pavarea cetăţii, într-o zi obişnuită de lucru. Vedere din Turnul cu Ceas...

Ca să termin cu excursia de sfârşit de săptămână: pe ruta Sibiu-Mediaş circulă, cel puţin în varianta lui de ora 19 18, un Personal 'sub forma' unei Săgeţi Albastre - mijlocul ideal de a viziona peisajul, fără trăncănitul CFR-ist obişnuit. Pe ruta Mediaş-Sighişoara, circulă clasicul(medievalul, aş zice) tren supraetajat, cu uşi închise cu lanţuri, în cel mai fericit caz, sau imposibil de închis.
Braşov şi Târgu Mureş în curând.

Cronica săptămânală

2009-06-29T22:00:00.007+03:00

Mi-a plăcut să plouă şi să fie soare în fiecare zi, numai bine cât să mă plimb on/off-cetate.
Mansarda mi-a dat o vedere preţioasă de sus, linişte destulă şi somn buştean. Sunt deja o parte din peisajul camerei mele - m-am obişnuit să nu stau foarte mult într-o cameră care să fie a mea pe deplin, aşa că mă ataşez şi mă de-ataşez emoţional cu uşurinţă de orice spaţiu pe care îl populez. Acum aş fi în intervalul cu labelul 'adaptat la condiţiile de mediu', cu un picior în rutină şi cu gândul vag spre plecare. Deci, rezonabil...

La scârbici, am început să îmi cunosc mai bine colegii, chipurile, şi încep să 'make THE difference'. Fără să generalizez, mi se pare că am devenit un observator lucid al atitudinii faţă de muncă în sistemul bugetar românesc. Fără detalii deocamdată, pot spune că aş ştii unde trebuie lucrat pentru improvement. Să speram că nu sunt singura care şi-a dat seama...

Cam asta s-a văzut din cetate, şi ştiu că sunt arhi-cunoscute 'panaramele', dar cine ştie când vă hotărâţi să aterizaţi în zonă. Poate chiar cât sunt aici ...

De vis-a-vis de 'casă' şi workplace

Pasajul scărilor...(unde ades pot fi văzuţi puşti de 5-6 ani în tricouri cu Iron Maiden)

De la balconul turnului spre Piaţa Cetăţii

Din turn spre 'casă'

În vitrina unui magazin de ceasuri

Panaramă cu ce se vede de la mansardă (de obicei chiar mai clar)

Singura cale de ieşire din cetate în care nu dai de utilaje+muncitori care pavează

În foarte-tarele cimitir de pe deal

Casssă Sssăssseassscă

Din cameră spre 'workplace'

Pe străzi, în cetate

Escape route...

Din cetate

2009-06-23T14:20:00.003+03:00

De la mansardă se vede cum creşte dealul sub acoperişurile roşii. Sub geam, se zbate un nuc în ploaie. Cetatea are gustul unei veri în pârg, sub care s-au îngropat veacuri.
Tei şi corbi peste pietrele din cimitir descompun moartea în gânduri - pas, cădere, suspin -, însă toate se deschid spre linişte ca spre o cămară veche cu miros de tămâie.
Bătrânii aşteaptă liniştiţi sub castan.

Lungă zi

2009-06-21T21:58:00.006+03:00

Cea mai scurtă noapte. Nu doar fiindcă e înaintea unei noi plecări, nu fiindcă împachetez de zor, mecanic şi fără să mă gândesc de ce şi pentru...unde. Şi-n calendar zice la fel...
Mâine în zori m-aşteaptă un drum spre miezul ţării, acolo unde şi teilor şi castanilor le şedea bine înfloriţi, sau scuturându-se. Pornesc ceva mai vestejită decât la prima vizită în cetate, cu gânduri tinere pentru alţii şi cu norocul meu în praf.
Cea mai lungă zi, de vară, într-un oraş mic şi atât de posac până să se termine sesiunea şi bacul. Aşteptam o revedere oricât de banală, cu orice faţă mai trecută cu un an, dar care să îmi amintească de oraşul-acasă, aşa cum ar trebui să arate el după o întoarcere. Ar trebui? încă nu se ştie, poate e mai bine să văd aici altceva, să trec uşor cu vederea lumea ce îmi pare aproape necunoscută, să trec şi eu mai departe.Drumul la Sighişoara, departe de scopul lui extracurricular-academic-nostalgic, vine ca o poveste pentru ziarul de Duminică - fără pretenţii de recunoaştere, totuşi neîncadrată în tiparul obişnuit, cu mulţumirea tăcută a celui care a scris - poate pentru a se destăinui şi a crea ceva, poate pentru a-şi preda articolul la timp. În orice caz e o promisiune în faţa unei foi învechite, dar încă albe. Va veni o despărţire cu un scenariu aproape frivol, cu accente de acomodare la pension, cu feţe noi şi leni resuscitate. O să stau din nou în turn, citind nu distanţele spre lumi şi ţări, ci măsurând timpul până când voi spune "verile cu mine".

Drumul şi concertul

2009-06-19T21:22:00.013+03:00

N-am lăsat să treacă săptămâna de stat acasă fără să îmi ies din cocon, aşa că am pornit cu una bucată rudă de gradul I mai tânără decât mine pe drumul de fier către capitală: 8(opt) ore - inuman- până în urbea cu miros de asfalt, metrou, salcâm sufocat de praf şi 'provincii' adunate la un loc. Incursiunea, programată aproximativ, a avut ca punct central concertul Gogol Bordello, teatrul de vară Herăstrău, 17 iunie, orele 19...aşa cum scria pe bilete de cu mult timp înainte. Ziua 1 s-a văzut mai puţin blur după un ceai la Serendipity, uite aici, cu lume bună şi soare chill. Trebuia să mă înarmez cu mult mai multă energie pentru concert, dar a mers şi aşa... Atmosfera a crescut în awsomeness de la sine parcă, pe măsură ce tinerimea rasta-punk năpădea arena. Cele două ore de aşteptare, umplute cu concertul de deschidere şi pregătirile scenei au meritat din prea plin. Foarte energici şi cu un feed-back pe măsură din partea publicului, Hutz & Co. au scaldat mulţimea într-un sound foarte purple(vorba cântecului!) şi-ntr-un elan nebunesc, cu gust slavo-occidental.

Până spre final, aerul devenise mov, iar noi pluteam pe deasupra parcului, împiedicându-ne uşor de Arcul de Triumf şi alunecând pe brânci până sub cearşaf.

Ziua 2, iminenţa plecării ... totuşi o incursiune culturală decentă până la Bookfest ne-a purtat prin soare, la locul cu ceva mai multe cărţi decât cititori pe metru pătrat. Spun 'cărţi', excluzând maculatura şi titlurile care se găsesc mai uşor pe tarabe decât în librării...
Revenind în zone mai centrale, am revăzut lume veche ş-am cunoscut lume nouă, cu gândul înecat din nou în ceai. Bila era tot pe ASE;în gară, o diversitate culturală de teapa Jacobs, căreia i-am supravieţuit moţăind până dimineaţă.
Şi nu voi fi în Bucureşti de dragul efectului/concertului Placebo...

Întoarcerea

2009-06-13T16:47:00.005+03:00

Mă simt ca un desktop la o rezoluţie de 1024 x 768. Culori diluate pe un fond blur, faţă ştearsă afişată peste atâta banal. Nici n-am apucat să văd cum s-a făcut vară şi cât de brusc s-a schimbat decorul. Am revenit pe tărâmuri natale după ce am recuperat prom-ul de anul trecut şi am făcut curăţenie în celula/acvariul Jacobs cât pentru două hramuri acasă. Trecerea a fost cam aşa:

Cu puţin hublou, ca să keep it real. Oricum, cu Wizz! am trăit o experienţă inedită în materie de vertij şi paranoia(nu, nu din cauza rozului). Am ajuns, în sfârşit, cu picioarele pe pământ transilvan şi apoi ...nu ştiu, acasă, cred.
Încă nu mi-am venit în fire. E ca după orice episod stresant, când trebuie să mă adaptez la un program normal, cu mult mai lejer. E atâta timp liber care mi-ar fi fost aşa de folos acum vreo lună. Sunt inadaptată la plictiseală, simt cu eman lene şi plictis, iar tot ce pot să fac e să planific. De exemplu, restul vacanţei...mda, de-abia a început, dar odată ce simt că se apropie solstiţiul mă iau fricile de toamnă.
Nu ştiu cum s-a făcut că toate wannabe-urile pentru anul asta, dar 'cerute' de anul trecut, s-au cam împlinit - mă plimb oficial prin Paris şi Sighişoara, în total vreo 2 luni jumate, cu scop de documentare, practică, şi întemeiere de viitoruri măreţe. Aici şi Aici
În schimb, tot ce mi-am dorit de la 1 Ianuarie încoace se îneacă în domeniul 'planuri provizorii', deşi mi se păreau de fiecare dată foarte justificate şi aplicabile. Tot ce a intrat în sfera "pofta-n-cui" de la începutul anului până acum începe să se transforme într-un "Mic abecedar de frustrări", de utilzat la nevoie şi dat ca exemplu tuturor nemulţumiţilor cărora nu li s-a luat încă darul.
Aseară am ajuns până la capătul pământului, de unde m-am întors urmărind un iepure. M-am simţit ca Alice în Ţara Minunilor, şi mi-aş fi dorit să ştiu că e doar un vis. Nici de atât n-am fost în stare. Încă joc cricket într-un pachet de cărţi de joc.

Un Freshman sfârşit

2009-05-29T10:03:00.009+03:00

Slăbuţ cu blogul în ultima vreme...slăbuţ şi cu timpul de pomină şi cel de somn. S-au scuturat castanii, am crescut cu un an pentru ei, deşi nu e încă un an de când am sfârşit aici. Sunt nişte luni neterminate, acum înecate în vacanţă şi în sângele (închegat deja!) al sesiunii. De când nu m-am auzit în mod constant cu lumea pe blog, s-au întâmplat multe chestii mărunte şi neconsemnabile, dar fie...
1.Am terminat multele task-uri de sfârşit de an în ceea ce priveşte şcoala.(examene, hârtii, birocraţie de sertar). Am început cu partea asta academică, nu fiindcă ar fi cea mai semnificativă, ci tocmai, fiindcă mi-am dat seama că nu este decât o anexă la...vârsta asta.
2.Am recuperat din cultura cinematografică(aici, mai degrabă, filmologică:P) filmele cu "must" în faţă, şi am aruncat un ochi si pe chestiile noi şi de duzină.(vezi, sau mai degrabă, nu vedeţi! "Push").
3.Am mutat locaţia reuniunilor de grup în cuibul personal, astfel încât am depăşit un număr de 30 de gatheringuri cu junk, cola, baguettes francaises şi cafea. Asta a fost şi pentru că am învăţat să joc poker( şi chiar am devenit un campion debutant) sau pentru că pretindeam să studiem, chipurile, laolaltă sau fiindcă pur şi simplu trăiam cronic o depresie.
Am schimbat tactica de învăţare pentru examene( ca urmare a alineatelor 1 şi 3) şi o mărime (în plus) la haine.
4. Am trăit în semi-indecizie asupra vacanţei de vară, cât de departe mi s-ar fi părut ea acum o lună în urmă. După lupte, planuri şi algoritmi, a dat cu virgulă şi am refăcut calculul:bilet spre GH, via Dortmund, Cluj şi Trenul Foamei, săptămâni de lene, săptămâni cu şmen somewhere in Romania, concert Gogol Bordello, bagaj, plecări spre ţări şi misiuni culturale, revenire la bordul Jacobs(big sigh!)
5. Am stat exponenţial mai prost la capitolul luciditate; nopţi fake de somn, priviri galeşe către viitor(cam peste 5 ani aşa), grija internshipurilor şi a deplinătăţii facultăţilor mentale au fost doar câteva dintre motive.
6. Am învăţat să pierd, (aşa puţin) şi că e bine să fii un hibrid social ca să poţi conta pentru restul lumii. Eh, concluzii deplasate uşor, dar foarte valabile atunci când simţi că ai împărţit cu încredere în stânga şi în dreapta.

Nu e loc de alte concluzii, e doar loc de lene şi de uitat coaja de' ştiinţă' rumegată anul ăsta. Nu cred că o să îmi trebuiască prea multe efort, ci doar voinţa de a fi mai ignorantă cu un an: doar pentru că simt că trebuie să recuperez deja vârsta care a devenit un nou 'atunci'. Şi mi se face somn de gânduri şi de veghe.

Nicio sinchiseala...

2009-05-15T22:18:00.005+03:00

Uite că nu-mi vine să cred, dar am terminat astăzi, oficial, cursurile de anul 1...deci sunt cu un picior în vacanţă. Celălalt picior, însă, rămâne, bălăngănind, deasupra sesiunii. Sesiunea, însă, nu- i numa' turma de examene pentru care înveţi de pe o zi pe alta. desi, ce-i drept, doar atât a rămas din ea.
La început au fost eseuri...şi ele erau trei la număr, şi fiecare purta în sine şi în cerinţă +/- 3000 de cuvinte. Şi cele două mai mari îl purtau pe H în spate - Herder, Humboldt - şi câte un text suport cât să citeşti o noapte. Dar eu începui, acum vreo 2 săptămâni, cu mezinul...care avea cu totul altă chemare decât cei mari - rădăcini în "Civil society in Russia", şamd, etcetera. Marea durere, pentru toţi cei 3 prunci era că valorau 50% din pământul de împărăţie pe care îl stăpâneau; dacă îi înecam în sânge, pierea faima cetăţii cu tot cu metereze.
Mai nealegoric vorbind, am scris în vreo săptămână jumate peste 10 000 de cuvinte (că nu m-am putut stăpâni să nu depăşesc limita) adica vreo 35-40 de pagini documentate straşnic. Ideea nu era să mă laud în niciun fel, ci să-mi plâng 'postum' de milă pentru nedormitele nopţi. Pentru MotherRussia am răscolit internetul până am dat de grafice verzi creditabile; la Herder, mama ei de inspiraţie m-a împins către o paralelă cu ţ+1 alte texte; la Humboldt a fost apogeul "bărbii", cunoscută la Jacobs şi sub numele de "blană". Chiar nu mă vedeam în stare să scriu într-o singură zi, aka lunea asta, 3000+ cuvinte care să aibă şi o logică. După performanţa asta, încă 2000 de cuvinte miercuri noapte nu păreau mare lucru. La deadline-ul de joi, m-am prezentat în faţa profului, între somn şi veghe, cu capodoperele în hard copy şi dublu exemplar, uluind majoritatea clasei care ceruse (mercy!!) încă vreo două zile. Ce-i drept, m-am simţit foarte tare să ştiu că eu ,cu aproape dublu de cursuri faţă de alţii ,am predat la timp hârţoagele....apoi mi-am dat seama că nu e nicio virtute în asta, că cerinţele eseurilor fuseseră anunţate din prima ziulică a semestrului. ...Până aici expunerea mea a fost o compătimire a unui bad time management, salvat eroic pe ultima sută de metri.
Ideea generală era că începuse să mi se facă dor să îmi îmbrac frumos pijamaua, să am patul întins frumos la linie şi să dorm întinsă pe salteluţă, cu Pudding alături(chiar de la o ora ciudată cum ar fi 3 sau 4 am). Multele sticle de Cola au prevenit toate acestea; zombi-ness-ul indus mă făcea să dorm vreo 2-3 ore, să mai tai de pe listă câte un curs, şi să mănânc junk peste miezul nopţii. Confuză când se făcea ziuă, îmi număram cuvintele şi făceam scăderea...
Trist, dar am supravieţuit....
Acum, restul de 5 examene în două săptămâni, la care nu cred să scriu, în total, 3000 de cuvinte, sunt doar o formalitate, una care va folosi doar RAM-ul din dotare. Nicio sinchiseala..

Maneaua Mtv

2009-05-03T13:49:00.004+03:00

Nu suport RnB-ul. Dintr-o aversiune pentru manele şi un dram de ureche muzicală, îmi dau seamă că pussycat dolls, timberland sau mai stiu eu ce rihanna, dacă ar învăţa să cânte în română, ar vocifera prima oară un "fără număr" cu ecou. Totusi, sunt tolerantă dacă e vorba de gusturile muzicale ale Jacobs-ilor pentru petreceri, însă până la un punct. Punctul 1 ar fi asta:

pussicat dolls Jai Ho 2009

Înţeleg şi inspiraţia din cultura orientală şi includerea pe coloana sonoră a celui mai premiat film de la Hollywood, dar cea mai rudimentară înţelegere a mesajului sonor nu mă duce cu gândul mai departe de o manea.
Să zicem că e totuşi un gen muzical, produs al fanteziei creatoare, indiferent de ce rasă /etnie e ea(fantezia!) - mă refer aici la RnB/manele. Ce mă deranjează este kitchul promovat prin acestea, cel vestimentar şi de atmosferă. Nu mă încumet să embed aici material video, fiindcă ar agresa cu siguranţă retina publicului, dar un exerciţiu de rememorare al secvenţelor văzute pe Mtv de orice posesor de telecomandă confirmă ideea - nu destul că e foarte invaziv stilul, dar mai e si oferit in exclusivitate....
Asta fiindcă rockerii, sau orice muzicieni cu greutate, investesc mai mult în concerte live, decât în promovări pe sticlă cumpărate cu bani grei de fătuci cu gablonţuri.
Hai să mai dau un exemplu, să mă ţineţi minte.

Rakata-Daddy Yankee

Aproape vară

2009-05-03T13:08:00.004+03:00

Deodată toate planurile mele de vacanţă aveau ca parametru sesiunea şi mai ales eseurile, care au şi creat un leitmotiv în cercul meu de prieteni. Nu, încă nu am terminat cu niciunele, chiar ceea ce fac acum e un motiv să mă abat de la fluxul ideilor despre "social capital in post-soviet Russia".
Printre alte scuze cu care m-aş fi putut sustrage de la scris citit - dacă tot am dezinstalat windows games, am şters quick linkul pentru facebook şi am trecut pe miniclip - au venit şi o serie mai nostalgice. De exemplu, 1 mai, Vama Veche, excursii, Sighişoara...şi invariabilul gând al internshipului. Asociindu-le pe ultimele 2, a făcut ...trrrrinc! Ce a decurs din măreaţa idee cu care mi-am început luna, nu e greu de dedus - scrisoare de intenţie cu fler, cv şi două vorbe bune.
E, şi ca să vedeţi că e "meant to be", nenea de la cetate - cavalerul, ca să se potrivească imaginii de ansamblu - mi-a raspuns foarte încântat că mă aşteaptă la Sighişoara. Aflu, mai apoi, că fics weekendul asta sunt zilele oraşului...Deci triumful talentului şi o vară cu potenţial! De fapt, încă o vară în care nu voi face şcoala de şoferi şi mă voi eschiva de la orice program prestabilit. ....daaar, toate acestea dacă voi scăpa rezonabil cu eseul 1. Pot oferi deja un preview la tratatul despre limbaj al lui Herder (eseu2) şi la o chestie despre limba kawi de-a lui Humboldt...acestea vor face obiectul nervilor tociţi cu deadline pe 13 mai. Ţineţi-mi pumnii!

P.S. au înflorit castanii, ca şi atunci

Cădere

2009-04-28T14:56:00.004+03:00

Mi-e dor să simt din nou căderea...de câteva zile a încetinit. Aerul ce aluneca peste mine în gol, acum se scurge slinos peste frunte şi pleoape, smulgând din piele, curăţând ochii. De parcă gândul prăbuşirii şi-a înfipt ghearele în mine...
Neputinţa şi viaţa se sfâşie dureros, căderea în gol ar fi cicatrizat rănile, aducându-mă în trup nou până jos. Aşa îndur fiecare epiteliu smuls, fiecare rană ce îşi varsă sângele mereu înăuntru, mereu pătând acelaşi chip absorbit odată cu rana. Trupul îşi reface singur viscerele, hrănit parcă de cădere, pentru ca tot căderea să îl doară, să îl întineze. Întunericul şi fierbinţeala din jur topesc oasele de pe dinăuntru, lăsând neatins craniul şi nervii, ca durerea să se simtă, lucidă şi rece în fiecare ţesut.

Tremblement

2009-04-18T21:01:00.003+03:00

Constat cu stupoare că hotărârile de moment, aproape decizii improvizate, pot avea chiar şi pentru mine un rezultat bun. Cam aşa a început săptămâna... Ultima zi de vacanţă oficială, dar multe altele întrezărite, doar sub pretextul unui mail răzleţ (un foarte ...curs amânat, deci liber şi de Paşti).
Nici nu-mi vine să cred câte mişcări şi tranzacţii online se pot face într-o jumate de oră, aşa încât să rezulte un bilet perfect de vacanţă: ACASĂ, cu tovarăş de drum, cu 'escală' pe Dealul Feleacului şi descindere în Timişoara-Iaşi...toate astea fără ştirea niciunei rude de sânge . deeeeci Supriză!
'Coaptă' doar 3 zile, a fost o pastilă de emoţie şi pentru mine - nesomn de vreo 3 zile, bagaj îngrămădit pe fugă (din seria iepuraşi Milka confiaţi), somn de boschetar prin aeroport şi McD, zbor, apoi gara din Cluj, bilet parţial fără loc şi gara din GH.
Reacţiile de acasă au fost foarte ...adverse, cert e că mi-a ieşit pasenţa, fără vreo bănuială din partea lor. De aceea, dorm de 2 nopţi în patul propriu şi personal, frământ cozonaci şi fac shopping în 'Casa Afacerilor' (o marcă înregistrată GH); sunt alintată şi creez contrast printre fizionomiile familiare...
Mă pregătesc de Paşti. Îmi dau seama că nu mi-am adunat destulă linişte pentru a mă bucura senin de Înviere şi că nici n-am lăsat loc de prea mult zâmbet. Zările de primăvară, chiar şi acasă, sunt destul de înceţoşate, prea uşor şterse de ceea ce îmbătrâneşte în mine - chemarea şi chipul de copil. Primăvara să vă descopere o sărbătoare tânără şi plină de nădejde, să vă întâmpine cu belşug şi binecuvântare. Hristos a înviat !

Vacanţă

2009-04-12T20:52:00.007+03:00

Îmi rămâne doar o zi din vacanţa de primăvară - scurtă, dar exploatabilă şi teoretic plină de studiu individual intens. Acum că mă uit la ce aş fi putut face zilele astea, mai că mi-aş plânge de milă. Am renunţat la orice gând academic, începând cu prima zi ai lui Aprilie, mai ales ca am avut musafiri şi răceală. Am fost o gazdă nebună, dezamăgită de my user-friendliness, puternic decăzut, după cum se vede, după cele 6 luni de Jacobs. Fiindcă şi imunitatea mea a dat greş, am intrat în primăvară cu nasul în batistă şi cu ceai (şierbinti) la căpătâi.

Am continuat, convalescentă, cu shopping letargic ca pretext off-campus - peste tot iepuraşi de ciocolată tentanţi, născuţi prematur pe toate rafturile de mall şi de tarabă. Apoi..."Serile din catunul de lângă Dikanka" - lume bună, filme bune(Watchmen'n 300), Dungeons 'n Dragons,cola, ceai verde, nuci de acasă şi foarte multe planuri... Master, copii, maşină, nepoţi, 2028 şi impactul asteroidului, timp, moarte, Dumnezeu, acasă, note, sesiunea finală, internship, vacanţă.

Cum ar spune cineva "there is no wonder that you all ended up here"...a tunat şi ne-a adunat, tocmai de aia suntem Noi -la grămadă.
Toate minunatele seri alături de ei s-au terminat spre ziuă, când ne era prea dor de pernă. Mic dejun exclus, câte un brunch sporadic cu lume împiedicată prin cantină, înapoi la somn...= viaţa noastră fără cafea şi teme.
Amicalul "Yellow Europe" vs. "Asia"(Lemuria), a făcut deliciul zilei de ieri, mai ales că s-a soldat cu victorie 2-1 pentru echipa formată majoritar de conaţionali. Premergătoare campionatului mondial Jacobs, partida a fost o bună metodă de intimidare pentru viitorii combatanţi. Cu încredere şi suflet patriot de galerie, susţin echipa!

Azi s-au sărbătorit Paştile around, şi într-un fel mă bucur că n-am intrat în atmosferă, ca să pot trăi frumos Floriile şi să mă pregătesc în linişte de marea sărbăoare.

Surpare (partea I)

2009-04-12T18:09:00.002+03:00

De tăceri ascunsă, de uitare gătită, cartea se trudea sub miile de tălpi ce îi treceau pe deasupra. Rândurile şi literele i se învălmăşeau în locurile unde paşii săpaseră durere, şi sânge negru lăsau să iasă de sub scoarţele de sute de gânduri. El era demult îngropat sub ceea ce zidise, dar abia acum îşi simţea oasele zdrobite de pagina veche, mai grea de vorbele lui, mai apăsătoare sub ochii şi tălpile ce se perindau deasupra.
Simţea a treia lui moarte cum se apropia, şi trupul de os măcinându-i-se. Mâna îi era deja cenuşă, chipul, lut scobit şi pecetluit cu ani de foc. Murise sub primul lui gând de a scrie, ucis de învelişul de cerneală: păianjenul venise să-i ţeasă locul literei, şi hrănindu-se din vinele mâinilor, rupse ochiul de scris şi gândul de frumos.
A doua moarte il găsea golit de epitelii, cu păianjenul crescându-i roi în viscere şi muşchi. Pânza de carte ajungea să îi înfăşoare rănile, să-i otrăvească ochii şi să îl sufoce. Bătăile inimii, rărite sau grăbite de paşii celor ce se opreau să citească, îi ajungeau pentru o agonie de-o zi. Cât s-a hrănit cu venin sau cu noroiul tălpilor de deasupra, reuşea să îşi amintească fragmentar viaţa de dinainte - prima moarte citită, primul ochi înveninat şi scris cu cenuşă pe stradă, tavanul primei camere de scris căzut sub povara bibliotecii. De fapt, asta îi era ultima amintire vie şi dureroasă. Atunci nu se sfiise de lovituri şi de povara căzută deasupra, şi nu îşi ferise decât un ochi de avalanşa care îi promitea cădere. Pe acela, îngrădit în palmele sângerânde, îl lăsa privind vertical, spre golul care se deschisese...

Interviu cu un vampir...fan

2009-03-31T23:42:00.007+03:00

De mult vroiam să scriu asta, mai ales că vine în continuarea celor scrise mai înainte...cu ceva timp în urmă (argumentez mai târziu absenţa îndelungată). E vorba mai degrabă despre o conversaţie cu o amică - role model în ceea ce priveşte devoratul cărţilor, dar şi în multe alte privinţe.
M. a reuşit performanţa de a citi toate cele 4(patru) volume din seria "Twilight", totalizând 2400 de pagini, în 5 zile. In addition, a văzut, în acelaşi interval de timp, ecranizarea primului volum de vreo 5 ori (asta excluzând scenele favorite, revăzute oridecâteori materia de examen nu mai parea interesting). Pomenind de examene, M. a avut în tot acest timp şi două mid-uri (aka "parţiale").
Performaţa ei mă face să privesc altfel ideea de passion for reading. Nu doar hobby, ci implicare afectivă, intrare în acţiune ca intrare în transă.
Citând o replică din film, M. spunea că "Twilight" e "her own brand of heroine" şi atunci transa se impunea. Neglijenţa la detalii primeşte o scuză - setea de acţiune("ca un vampir după his prey").
Partea tragică a cititului în ritmul asta e că scurtează durata lecturii, aşa încât cititoarea noastră tocmai trecuse printr-un moment de depresie acută, la terminarea ultimului volum - după ce în prealabil se bucurase că are 800 de pagini şi o să dureze mult. Cu, o ultimă sută de pagini "trasă de păr", Twilight a intrat, totuşi, în buclă: în momentul de faţă, M. reciteşte cărţile şi a ajuns, din nou să "break dawn" - asta se leagă oarecum şi de ritmul circadian propriu care o făcea să îşi aleagă orele de lectură chiar în zori....bine, de pe la 2 până spre dimineaţă la 8, numai bine ca să pornească la cursuri încrezătoare, şi să îl vadă pe Edward printre colegii de grupă. :P
Şi fiindcă iubirea asta platonică, chiar la alt nivel de interacţiune (cititor-personaj), cere sacrificii, M. a renunţat sau a scurtat drastic conversaţiile cu cei foarte apropiaţi, de acasă sau din preajmă, la timpul petrecut la masă şi chiar la standard procrastination.
Pot concluziona că Twilight bate Facebookul, te face mai human, şi totuşi mai thirsty of bloody reading, îţi distorsionează raportul veghe-somn mai bine decât Jacobsul, dar te lasă oricând să visezi în timpul cursurilor de BCCB.

Twilight

2009-03-20T21:33:00.008+02:00

De mult timp nu m-a încercat o atât de mare vulnerabilitate la un film. De fapt, cred că e chiar prima de felul ăsta. De vreo săptămână încoace, de când am răspuns recomandărilor din partea publicului şi l-am vizionat, m-am ataşat ciudat de irevocabil de "Twilight". Din zvonurile de dinainte nu ştiam decât că e un "film cu vampiri,cheesy şi pentru fete". Şi totuşi...
Pe un fir narativ simpluţ şi uneori previzibil, filmul vrăjeşte, cred, nu atât prin punerea în scenă, cât prin punerea în imagini. Cu un prolog destul de 'sauvage' şi de impersonal, intrarea în acţiune e abruptă -imaginea aproape mereu vinovată a Bellei (Kristen Stewart) şi plecarea ei din Phoenix introduc o atmosferă de nesiguranţă - transpusă la nivel cinematografic printr-o lumină difuză care accentuează contrastele. Acest 'twilight', un crepuscul permanent, va însoţi acţiunea până în scena finală.
Tot clişeul- tată clumsy, nouă şcoală, noi colegi, priviri insistente, gossips - e un pretext pentru întâlnirea cu Edward Cullen (Robert Pattison) şi inevitabilul 'coup de foudre'. Vulnerabili unul la celalalt, cei doi trăiesc o iubire controlată de omenescul sau neomenescul din ei - el, nemuritor şi rece, vampir 'vegetarian', trebuie să îşi stăpânească setea de ea, gândul tânăr pe care nu îl poate citi, dar de care este înfruntat. Iubirea evoluează cu semi-happy end, cu câteva scene cheesy, şi no sexual intercourse, care o fac să se clatine între platonic şi banal.
Cred că mi-a plăcut atmosfera indusă de film, asta incluzându-l pe leading actor:D, muzica, imaginile panoramice şi ...luminaaaa. Mi-a dat o senzaţie de ... vis translucid, cu chipuri palide, cu priviri adânci, cu teama de a lăsa urme pe unde gândesc.
Mă simt cumva vinovată că toată gama de impresii post-vizionare s-a format prin asociere cu aspiraţii din viaţa reală- în primul rând, atmosfera de Bremen ploios de unde ţi-ai dori pe de o parte să scapi, pe de alta să rămâi, munţi şi pajişti ca pe acasă, lume banală într-un oraş mic şi El-ul perfect, venit ca de pe altă lume. Se mai întâmplă...

Later edit

2009-03-12T16:48:00.001+02:00

Dau leapşa mai departe către dom' profesor Rousseau

Leapşa....depinde

2009-03-12T11:58:00.012+02:00

....de la Lisa

"AIESEC organizează luni, 16 martie, Global Village
şi cu această ocazie lansează o leapşă: fă-ţi o ţară aşa cum vrei tu.
Alege-i un nume, o limbă, un sport naţional, o mâncare tradiţională şi
orice altceva mai vrei tu. Vrei să ai cea mai spectaculoasă ţară? Vino
luni în Piaţa Revoluţiei să îi adaugi ingrediente din 46 de ţări
diferite."

Îmi place foarte mult tema, dar tare mă tem că alegerea coordonatelor naţionale va fi influenţată de starea de moment, sau cel puţin de starea de mid-semester.
Buuuun.
Ţara mea s-ar numi Depinde ( pentru simplul motiv că e un răspuns universal, pentru orice întrebare posibilă, şi se mai poate şi traduce), cu capitala la Nuamchefazi(cu accent pe ultimul i, ca să sune a nume); steagul ar arăta cam aşa:

...iar stema -coat of arms - ar fi un emoticon de tipul:D
Imnul naţional ar fi

The Rolling Stones - Paint It Black

Parcă mi-l şi imaginez intonat la un campionat naţional de whist -sportul naţional pasiv, alternativa activă fiind înotul, în bazine cu culoare aşezate pe direcţia dungilor de pe steag.
Limba vorbită ar fi un hibrid perfect între franceză şi engleză, dar oricine vorbeşte româna "la perfecţie" ar fi înţeles de restul lumii.
Reflectând aici o mică sechelă de la cursul de politică, as spune că Depinde ar fi o monarhie consitutională parlamentară, cu scoruri de 1 la drepturi politice şi libertăţi cetăţeneşti.(adică democraţie de la mama ei).
Ar trebui să aibă o suprafaţă de vreo 300 000km patrati, formă hexagonală, relief concentric - munţi spre graniţe (înălţimea maximă în vârful Jacobs, 3000 m, să-l pot escalada şi eu la o adică) şi câmpie în centru. Evident, ape termale pe unde se poate, resurse bunicele, şi bine administrate.
Întreaga populaţie ar avea preocupări culturale care le-ar umple măcar 4 ore pe zi. În aceste condiţii, am avea câte două lansări de carte pe zi, filme premiate la Cannes în fiecare an, actori adevăraţi recunoscuţi internaţional. Oamenii ar locui toţi la case, nu prea scunde, nu prea înalte, şi ar avea în mansarde câte o bibliotecă sau un anticariat. Ar merge împreună la teatru şi la film şi şi-ar zâmbi pe stradă fără a fi falşi. Ar dormi puţin, maxim 6 ore pe zi ca să nu piardă nicio picătură de soare. Da, ziua ar fi mult mai lungă.
Ar asculta şi crea muzică bună, dar şi-ar respecta gusturile. Ar învăţa să-şi cânte şi să nu fie ipocriţi. Ar citi mult, şi ar minţi mai puţin. Nu s-ar uita la TV...prea mult. Nu ar avea nevoie de critică din afară, fiindcă ar avea o bună conştiinţă de sine,nu contează cât de diferiţi ar fi.
Ar avea o religie a iubirii şi ar avea grija ca fiecare în parte să fie fericit, pentru el însuşi şi pentru ceilalţi. DEPINDE doar de ei...

Scrisoare

2009-03-05T00:50:00.003+02:00

Am împlinit 200 de postări pe blog şi cifra asta rotundă nu-mi aduce aminte decât că mă apropii de o altă schimbare de prefix. Dacă am început să scriu aici de prin liceu, nu mi-am uitat deloc pornirile de atunci. Legat de ce puteam face atunci, de ceea ce am şi împlinit, am găsit nişte vorbe extraordinare pe blogul lui Chirilă. Merită citite sau ascultate...

scrisoare catre liceeni

Mi-e dor să citesc şi să am timp de luptă cu mine însămi. Mi-e dor să vorbesc pentru mulţi şi să îi fac bucuroşi. Mi-e dor să ascult cum se înalţă pe fiecare fir de iarbă o nouă biruinţă.

1Martie Călător

2009-03-01T18:30:00.008+02:00

Un început de lună pe măsură... Cu bilanţul pe februarie lăsat deoparte, am pus la cale un Mărţişor multicultural şi de-al nostru....Nu a semănat nici pe departe cu ce a fost anul trecut şi a devenit un soi de compensare pentru atunci

Faza 1: pregătirile -anunţate cu surle şi trâmbiţe prin tot Jacobs-ul - au mobilizat o echipa...cum altfel decât "de forţă şi talent". Sortimentele de turta dulce, sărăţele, doi-se-pupa au făcut deliciul bucătarilor(pentru început) - majoritatea neiniţiaţi în prealabil. Cu toate astea, partea feminină a echipei de lucru a dominat pe toate fronturile, si ma simt mandra de asta.

Faza 2: workshop - toate neamurile rasucind la mărţişoare. Sentiment înălţător. punct. Faza 3 fara un sfert : gătit, repriza a doua - mărţişor digerabil. Good to know: zahărul nemţesc nu e dulce!

Faza 3+ schimbare de plan-locaţie: la mine în acvariu, 20 oameni prin rotaţie, radio zu şi râs cât cuprinde. Prăjitura cu vişine are succes imens (sau?), mai ales de lăsata secului. Adevărul e că m-am simţit foarte high ca gazdă, pentru prima oara cu atâţia oaspeţi, cu atâtea flori şi mărţişoare în jur.

De-aş fi plecat atunci

2009-02-21T02:15:00.004+02:00

Voi fi tăcut în lut cu uşi de lemn deasupra când, plânsă, ai să-nţelegi şi vezi c-am fost un gând. Să nu porţi umbra mea cu lauri, să jeleşti mai bine tot ce ea n-a putut cuprinde: părul tău cărunt, zorile şi apa vie. Rosteşte peste toate acestea vorba ta blândă şi mirarea, gândul dintâi ce te-a făcut să mă chemi atunci în tine. Priveşte-ţi mâinile cum tremură răscolind ţărâna şi negăsind nimic. Mult mai adânc, oase albe ţi se vor arăta şi n-or s-ascundă nici patimă, nici dor de viaţă. Se vor întinde subţiri peste mâl şi-ţi vor zgâria palmele când vei voi să le mângâi. Aruncă-le-napoi, să nu le prindă lumina şi-ntoarce-ţi faţa către răsărit şi casă. Te-aşteaptă în albie pruncul ce astăzi n-ai vrut să-l hrăneşti. Te strigă şi plânge mai aprig decât mine, adulmecă viaţa şi nu o pedepseşte. Te ştie doar cu obrazul brăzdat, căci lui n-ai vrut să-i întorci faţa cea bună. Ţi-a păsat de lut şi ceară, pe când el se ridica din albie, iar eu căcam deja poteci de jar...

Iertăciune

2009-02-18T03:29:00.004+02:00

Te-am luat la rost ş-am spus în faţă că mi-eşti aprig. Că n-ai cu mine vorbe sub fereşti şi nici aleanul n-ai să mi-l propteşti pe uşa de la tindă. Întinde braţul să cuprinzi de mijloc ursita ce te joacă-n palme muncite de pământ. Leagă-ţi gândul de glie şi judecata întinde-o pe uliţi, să ştie alţii cât de vrednic mi-eşti. Nu zăbovi la sfaturi cu mustrare şi nici cu ochi de tină să priveşti la ţară. Să-ţi ţie Domnul fruntea sus şi gândul cu smerită rugă, să ai pâmânt de-o palmă să te închini la cer şi prunduri. Să ţi se-nchine sus paharul de pe urmă ş-udat să fie lutul pe care-acum păşeşti, de lacrimi de femeie cu prunc crescut cât bradul. Să-ţi ţie casa roadă şi ogrăzile belşugul de-mpăcare.

[Să sune puţin a Coşbuc]

Bucurie

2009-02-05T20:25:00.005+02:00

Fiindcă trec atât de repede pe lângă mine şi mi se opresc în preajmă doar când e să mint, bucuriile îşi caută locul printre acei Alţii, cu inimi de lut proaspăt. Eu nu le primesc decât cu o şovăire de o clipă, cu un ras amuţit, ca o trădare. Prefer să stau în tihnă la umbra visului şi să simt cum mă îneacă încet. Respir apoi deasupra lui şi plutesc în golul de suflet pe care mi l-a deschis. Valul de lumină aşternut deasupra mă îngroapă sub fărâmele ce odată au fost eu, suflet tânăr şi patimă neşovăitoare. Între lumină şi rouă, gândul mi se agaţă de păcat, căci prin el sunt legată de glie, de uitarea binelui şi a recunoştinţei. De asta nu pot să mă bucur...

High [Heels], Olimpiade, Firesc

2009-01-31T13:29:00.006+02:00

Promiteam să revin cu detalii despre măreaţa zi. Joi a fost într-adevăr un adevărat exerciţiu pentru stăpânire de sine, de pe urma căruia am ieşit triumfătoare faţă de mine însămi, şi chiar faţă de alţii, prin ceea ce am investit sufleteşte. Continuu...

Cât sunt pe val , merită să fiu la înălţime şi la propriu. De 4 zile umblu pe tocuri(& Co.), în diferite misiuni oficiale, dintre care cea mai resource-absorbing e Jacobs Open 2009. Nu doar eticheta şi organizarea nemţească m-au attrapé în manifestul celor mai tari debateri, ci şi faptul că atmosfera aduce a olimpiadă. Probabil m-am implicat şi fiindcă anul asta îmi lipsesc sâmbetele cu peripeţii pe la "Petru", "Ştefan", "Samuil" (aka, licee din SV), cele 3 ore de concentrare maximă, răsplătite cu privare de la orice activităţi de salubrizare pentru ziua-6-a, cu răsfăţ şi somn de voie; spre seara, flash-back-urile din timpul lucrării, cu ce-aş fi putut scrie, cu inspiraţie tardivă în interpretarea lui Bacovia, apoi tresăritul la fiecare ring de telefon, apoi extaz sau ciudăăăăăăă. Cât era gimnaziu, încă ştiam să mă bucur sau să îmi manifest obşeteşte nervii; când veni liceul, începură agonia şi reacţiile degenerate. Abia spre sfârşit, mi-am dat seama că nu doar Bacovia, ci şi ierarhiile sunt interpretabile, că nu doar există doar NEcuvintele lui Stănescu, ci şi Necifrele din note, când cercul cu unghiul crăcănat al lui Arghezi devenea perfect imaginabil şi argumentabil, nu-mi rămăseseră decât puţine competiţii oficiale şi prea mai multe cu mine.

Oricât de obositoare deveneau olimpiadele la un moment dat, măcar la etapele superioare aveam show - prin atmosfera aia de plictiseala intelectuală colectivă, obsesivă în timpul somnului (când se întâmplă ca tu să dormi iepureşte şi restul lumii să rezolve probleme la geometrie, sau să recite din... whatever.
După opt ani consecutivi de olimpiadă (mai ales că mulţi ştiu varietatea contextului, spun toate astea fără nicio dare în petec) simt nevoia unei competiţii şi cred ca am găsit un surogat perfect.(tehnic şi calitativ mai bun, "surogat" fiindcă am schimbat decorul). Membrii tuturor echipelor internaţionale de debate sunt olimpici ti-pici! printre care m-am infiltrat ca să aud strategii, planuri, învăţături de minte. Îşi stăpânesc ceva mai bine lupta, nu disimulează şi sunt stăpâni pe subiect, dar parcă îi simt tulburaţi de orice pas neprevăzut în strategie. Improvizaţia, uneori atât de meritoasă la SV, e apreciată aici tot după parametrii rigizi, care vor răspunde în final doar cu DA sau NU. Merg şi ei mai departe, păcat că nu sunt calificări pe galaxie.
Apropo de galaxii, m-am întâlnit tot aici cu "Omul anului" (apud Realitatea feat. Cotidianul), absolventă la Jacobs - GeoAstro major -, cu câteva generaţii înainte. Foarte firească şi occidentalish, nu are nimic din frustrările estului sau din ipocrizie. Aşa îşi câştigă admiraţie şi oameni de încredere.

Mă gândesc că dacă, peste ani, toţi românii de la Jacobs, întorşi în ţară măcar pentru vacanţă, ar reuşi să mobilizeze lumea în felul asta, macar un judeţ din toată Românica ar fi liber. Nu discut acum şi aici chestiuni politice sau morale, dar ne dăm mulţi seama de ce se întâmplă...acolo. Tot ce îmi doresc sunt nişte decizii fireşti pentru lumea actuală, luate de Oameni.

Mi-am lăsat înadins timpul asta pentru scris, fiindcă peste puţin intru din nou în focuri. Mâine e marea finală, iar ei nu se luptă şi nu concurează decât... firesc.

Sehr wichtig

2009-01-29T01:03:00.003+02:00

Zi importantă pentru conduita mea Jacobs. Keep in touch, cu detalii diseară. Mă pregătesc să fiu eu, chiar şi cu un kil de emoţii pe mine. Îmi măsor gândurile şi răspund mai întâi în gând fiecărei întrebări din afară, mă privesc sceptic şi încerc să-mi uit înclinaţia spre gafă. Voi fi :) ca şi când aşa aşa aş merita să fiu. Nu intimidez, nu mă substiui niciunui 'mie' din trecut, fiindcă sunt aici, acum, cu gândul înainte.
Aş vrea să cad pe gânduri şi să rămân deasupra lor până când n-or să mai aibă deloc putere asupra mea. Voi întreba atunci,' sunt gândurile cui?' şi căutând să răspund şoaptei mai întâi, voi fi uitat de unde a pornit glasul. Ale lui, ale noastre. Ale celui ce n-a şovăit să păşească peste praguri, ale celui înfrânt de celce va fi voit să ajungă. Ale tuturor care s-au întrecut în răni de vorbe şi blesteme. Ale trecutului spart în oglinzi de ceară.
Fără lumini, fără căinţă.

Unveil

2009-01-25T02:56:00.002+02:00

Sad face

2009-01-25T02:28:00.005+02:00

Te miri de ce-ar putea să-nsemne râsul şi jocul trist al claunilor. Le vezi umbrele triste prin cortină şi îi auzi cum suspină, cu masca pictată tot mai strident, cu ochii îmbătrâniţi. Iei parte la jocul lor mânjit cu ghips, înfăşurat în pânză de-arlechin, eşti complice la trucul cu banuţul scos de sub ureche. Te amuză aproape sadic privirile lor vinovate, atunci când cei mici îi iau în râs "Îl ţineai în mânecă!". Şi tu, de-atâtea ori, i-ai crezut, dar acum te simţi parcă răzbunat. Îi vezi întorcându-se cu capetele plecate, la menajeria stăpânilor.

proaspta achiziţie...

În urmă

2009-01-17T19:05:00.005+02:00

Printre noi se plimbă trecutul şi ne lasă în urmă, cu gândul la ierni şi la fulgere, cu sufletul atârnat de locul vegherii. Mai am câteva ore să-mi adun în genţi căldura şi casa de aici. Mai am câteva zâmbete de schimbat, câteva vorbe şi câteva lacrimi de împraştiat. Împachetând, mi-am dat seama că au trecut, poate prea repede sau prea încet, patru săptămâni de când sunt acasă. Mi-am umplut timpul cu uitare, cu lene şi cu gânduri de 'va fi'. M-am temut să mă apropii prea mult de lucrurile care mai demult mi se aşezau firesc în preajmă. Nu am străbătut nici locurile, nu am revăzut prea mulţi oameni şi m-am închis uneori în cămara de unde mi-era drag să privesc către ei.
Cu multe tăceri, cu paşi leneşi şi cu umbre de acasă, pornesc la drum.

Surpat

2009-01-11T00:55:00.006+02:00

Şi tu o să te topeşti încet cu ziua, cu ora care ţi-a tăiat în suflet o rază. Gândul ţi-e ars. De ce-ai privit? te întrebi. De ce ţi-a alunecat în minte chipul ei de piatră? Obrazul tău călit de gheţuri nu se va mai întoarce la adăpost. Te-a blestemat să-ţi duci tăcerile în tină şi să rabzi deasupra nisipul ei cernut. O să respiri cu greu din ceţuri şi din mâl şi cu mâna amorţită o să cauţi tăişul de rază ce ţi l-a înfipt în piept.
Să nu mai asculţi de noaptea ta cu lună.

Expediţie

2009-01-05T19:38:00.003+02:00

Acum vei începe să uiţi... Priveşte în umbrele acelea şi nu gândi la nimic.
Te vei desprinde încet de sub umerii de stâncă şi vei vedea plutind sub tine trecutul, în forme transparente de fum. Contorsionate.
Te va uda de deasupra o roua de lut galben şi, când vei încerca să priveşti de unde cade, îţi vei izbi fruntea de ţărm. Te va durea. Sângerândă.
Îţi vei pierde echilibrul şi, căzut pe orizonat, vei urca încă vreo două mile. În lut.
Vei avea sub gene sare şi pe braţe îţi vor creşte mări. Înecate.
Te vei boteza cu ele până când pleoapele ţi se vor topi. Transparente.
Întorşi înăuntru, ochii nu vor vedea cu îţi cresc aripi. De sare.
Vei simţi lumina dinafară cum te înalţă. Topindu-te.
Când vei fi rămas un ghem de sare şi lut ars, te va lua în palme şi va sufla asupra-ţi. Cu lacrimi.
Şi atunci, vei începea din nou să vezi cum umbrele de fum se prefac în clipe. De viaţă

Anul Nou

2009-01-01T17:51:00.002+02:00

Şi parcă nu mi-e atât de greu să recunosc că am trecut într-un nou an, când ştiu că totul s-a petrecut firesc, cu răbdarea orelor de final, cu reacţii petrecăreţe şi cu somn absolut necesar. A fost, de fapt, o plăcută aducere aminte: un revelion aproape identic cu asta nu mai avusem de vreo 6 ani, când îmbunătăţeam atmosfera de party purtând coifuri de hârtie pe cap. În rest, m-am bucurat că numărătoarea inversă nu mi-a creat aşa mari emoţii, mai ales că am repetat simbolic experienţa la ora 1, ora Jacobs. M-am mâhnit că unii nu ştiu să petreacă: o parte prea excentric, o parte prea potolit sau plictisit(somehow, my case).
Până şi camera mea e aceeaşi ca şi ieri, ca şi anul trecut, şi nu ştiu de ce aştept o schimbare vizibilă tot timpul de revelion. Probabil că ar fi trebuit să cer de la mine o schimbare.

În cifre, aproximări şi superlative

2008-12-31T15:55:00.005+02:00

366 zile, 189 postări, 17 examene, 120 zile departe de casă, 4 prieteni autentificaţi

Aproximativ...

500 de oameni nou-cunoscuti, 10 plânsuri masive, 30 de ore de râs, 10 dezamăgiri, 20 daruri făcute, 7 petreceri, 3000 pagini citite, 3500 ore la calculator, 150 filme/episoade văzute, 10 reprize masive de shopping, 30 de certuri, 100 ceşti de cafea, 100ml alcool băut, 50 km de mers pe jos, 200 mailuri scrise,10 planuri abandonatte, 100 de întrebări fără răspuns, 1000 cuvinte nou-învăţate, milioane de gânduri uitate.

Cea mai mare reuşită: am intrat la Jacobs şi am supravieţuit cu brio sesiunii
Cea mai mare ratare: concertul Metallica şi concertul Cohen
Cel mai frumos cântec descoperit anul asta: Placebo - Follow the cops back home
Cel mai solemn moment trăit: Jurământul faţă de Jacobs
Cel mai trist moment trăit: în metrou la Gara de Nord, 1 Martie
Cel mai sincer moment trăit: o discuţie pe mess din 31 august
Cel mai des trăit sentiment: confuzie
Cel mai amuzant moment:o bătaie cu mâncare
Cel mai dur moment: (...)12 iunie
Cea mai mare surpriză: (...)29 decembrie
Cea mai bună carte citită : Despre îngeri (Andrei Pleşu)/ The God of Small Things (Arhundati Roy)
Cel mai profund-artistic moment: un duet la Acoustic Night
Cea mai mare durere: după o trântă banală pe iarbă
Cel mai norocos obiect: hanoracul verde

Recapitulare

2008-12-31T13:17:00.003+02:00

A rămas mai puţin de jumătate de zi din 2008, pe care aş încerca să o exploatez la maxim, încât să recuperez tot ce n-am fost în stare să fac tot anul. Sau, poate ar fi mai simplu să mă uit la ceea ce am reuşit să duc la bun sfârşit anul asta - lucruri pe care le-am clădit cu răbdare, sau pe care doar le-am cârpit, lucruri de care am fost mulţumită sau datorită cărora m-am resemnat.
Ianuarie, de la foarte început, m-a găsit naiv de sinceră şi m-a lăsat să îmi fac planuri deşarte. Cel puţin ştiu că am trăit clipa şi n-am plâns foarte mult la dezamăgire.
Februarie m-a găsit euforică şi în aşteptare, dar cam nemulţumitoare, încât a venit Martie să îşi aducă răzbunarea, chiar din prima zi. Declar cea mai nasoală zi din an 1 Martie, cu lacrimi pe mărţişoare şi pe pernă, cu multe ore pe drum, printre străini. În schimb, acelaşi important Martie m-a mobilizat la olimpiade şi la scrisul pe blog (32 postări), la depus a doua rundă de aplicaţii, cea care îmi va fi adus în Aprilie măreaţa admitere la Jacobs. În afară de euforia dată de vestea asta, m-a încercat şi admiraţia pentru tărâmurile elene, de Paşti. Totuşi, prea multă linişte strică, şi a venit şi obsedanta pregătire pentru amărâtul de Bac. Tot 'Maiul' mi l-am ocupat cu asta, sau doar pretinzând că învăţ, însă mi-a fost o lună cu soare şi cu mult surâs cules din trecut. Iunie, dedicat exclusiv examenului şi tensiunilor intraşcolare - despărţire de colegi, de profi, de ceea ce mai era liceu în mine. Iulie a purtat pe căldurile potolite şi vestea unui bun rezultat la Bac, un articol în ziar şi respectul etern al vecinilor de la ţară.Dar, de cu August, începeam să îmi pregătesc bagajul, să privesc cu mai multă atenţie locurile şi oamenii pe care nu aveam să îi revăd decât 4 luni mai târziu.
Pe 2008 scrie Jacobs , fiindcă din August până în Decembrie, mi s-a scris epopeea entuzismului şi a suferintelor unui boboc. În Septembrie am început să mă dezmeticesc, să realizez că sunt studentă şi să îmi fac noi cunoştinţe. Am împlinit şi 19 ani şi mi-am adunat în jur oameni dragi, fiind eu însămi, fără măşti şi vorbe false(astea ar fi fost, pentru mine, pre-requisites pentru acomodarea la orice facultate din ţară). Octombrie a adus prima sesiune şi obişnuinţa de a dormi doar 3-4 ore pe noapte, cu sprijinul devotat al cafelei (că doar suntem la Jacobs). Noiembrie-confuz, cu noi alegeri şi decizii serioase de luat (nu, n-am votat!), cu foarte mult râs şi procrastination, cu prima zăpadă şi bulgăreală
Decembrie pune capac la toate: terminarea cursurilor, chiar de Moş Nicoale, o nouă sesiune, o inovare a stilului de învăţare, dezamăgiri temporare, dar apoi recunoştinţă - mie, că am supravieţuit, lor, că mi-au fost aproape în gând.
Declar două cele mai frumoase zile din an 19 noiembrie şi 29 decembrie. Se pare că am ceva cu cifra 9 de astă dată, deci şi 2009 îmi va fi drag, la fel ca zilele pe care le-am trăit frumos anul asta.
Mă cam tem, însă, de planuri sau pronosticuri, nu fiindcă nu se vor îndeplini, ci fiindcă vreau să fie suprize şi pentru mine, chiar dacă voi munci cu bună ştiinţă pentru ele. În mare, îmi doresc, cum spuneam adineaori, bună ştiinţă şi răbdare, somn şi oameni buni în preajmă.
Vă doresc tuturor o inimă întreagă şi un gând deschis, lacrimi când trebuie şi zâmbet totdeauna. Să iubiţi în taină lucrurile simple şi chipurile de care vă e dor, să clădiţi în voi mai multe vise şi să le îmbrăcaţi cu grijă în nădejde şi în lumină.

Best day acasă

2008-12-30T22:13:00.006+02:00

M-am înşelat amarnic când am zis că s-a terminat Crăciunul, că s-au epuizat cadourile. Ieri mi-a fost darul cel mai drag: o zi cu deşteptare prematură, apoi cu somn pân' la amiaz, zi care mi-a umplut/golit (depinde cum priveşti) resursele de copilărie şi de lene. Home alone şi nu prea, am avut câteva accese de responsabilitate matură (precum iniţiativa reuşită de a face Tiramisu şi mobilizarea echipei de lucru), dar am bifat pe ordinea de zi toate lucrurile normale pentru vârsta de acum:
mi-a reîntâlnit un prieten drag şi l-am ţinut aproape cu gândul tânăr şi sincer
am urcat din nou pe deal, am făcut îngeraşi, am coborât neregulamentar, dar am ajuns întreagă acasă
am băut fiert !=Glühwein, pregătit de mine, savurat la căldură cu oameni buni în preajmă
mi-am terminat de citit romanul pentru cursul de literatură şi am fost încântată de alegerea făcută
mi-am revăzut GH-ul la pas, cu toate obiectivele principale: B-dul Bucovina, pe o secţiune de 400m, Parcul Ariniş (tur complet, pod included), parcarea de la Best, Mănăcity şi - last, but not least - bodega 'Capris' cu colegii inerenti (fortunately, the good and important part of them)
am downloadat câţiva Gb de filme, ca să răzbun inactivitatea hackeriană de pe ultimele 4 luni
m-am uitat la o comedie ieftină şi am adormit pe la jumatate, like in good old times, chiar în pătuţul meu
nu m-am trezit decât a doua zi la prânz, aşa cum i se cuvine unui somnoros alintat şi îndulcit cu miere.

Picturesque

2008-12-28T22:46:00.004+02:00

Între timpuri artistice

Cozonac-part1: frământat aerian/aerob(ic)

Cozonac - part 2: Umplere cu de-a sila/nucă

Cozonac - part 3: Produs finit

Cronica unui Crăciun consumat

2008-12-28T13:32:00.004+02:00

S-a epuizat o primă repriză a vacanţei, înăbuşită în mâncare şi somn, fără vlagă şi zurgălăi. La aproape o săptămână după ce m-am întors acasă, îmi duc mai departe săbătoarea, fără elan pentru lectură de cultivare sau documentare pentru semestrul 2.(cică îmi propusesem aşa ceva)
Mă bucur că a nins, că am avut un Crăciun aşa cum ar trebui să fie. Mă bucur că a venit şi moşul.
Mă supăr că m-au bântuit o lene cronică,o lehamite fundamentală şi un sedentarism oficial. Anul asta n-am mormăit colinde pe la uşi domneşti, dar am reuşit, graţie talentelor mele muzicale, să îmi scot pârleala unui drum low-cost Bucureşti-Dortmund. Cu alte cuvinte, drumul până acasă a fost mocca, dar şederea ...mai vedem noi
În acelaşi timp, mă încearcă noi evadări pentru începutul de an, pentru răs-magica noapte de revelion. Nu am planuri oganizate şi parcă mi-aş lua zborul prin împrejurimi, însă gândul că voi adormi la 12: 30, îmi pune în pericol Jacobs-onoarea, adicătelea obişnuinţa de a adormi pe la vreo 5. Până de anul nou, îmi promit/încerc să scot nasul prin oraş (pentru lenea mea făgăduită înainte de plecare, nu am bântuit până acum citadela!) şi să revăd şi eu ceva lume importantă.
Ne vedem joooooi!

Doar Ajunul

2008-12-24T18:57:00.007+02:00

De două zile acasă, încerc să mă conving că e sărbătoare şi că pot să fiu copil din nou.
Revederea mi-a fost dragă şi sufletul prea deschis, încât am regretat puţin noaptea din aeroport şi zorile din gară, trecute prea repede.
M-a aşteptat cu faţa posomorâtă şi zâmbetul ascuns şi, fără să vrea, m-a recunoscut şi m-a condus mai departe. I-am urmărit tristă plecarea cu gândul plecat spre altă iarnă.
M-au aşteptat cu braţele întinse, cu bucurie uimită şi pregătiri alese. Îi am alături şi mă uimeşte cât de la fel îmi trec clipele, ca atunci - în tihnă, ca altădată - în lacrimi.

Am fost doar martoră la împodobirea bradului, fiindcă mi-am pierdut pe undeva, de cândva, răbdarea de a agăţa cu grijă, glob cu glob, ascultând colinde. Îi privesc din când în când lumina albastră şi parcă mi-e greu să mă apropii de el, fiindcă mi-e atât de străină căldura sărbătorilor de altădată.

Toate urările şi vorbele mele de Crăciun acoperă tematica bunăstării, a linştii şi a împăcării, când pentru mine toate ar însemna, de fapt, 'somn, timp si santate'. Culmea e că până acum nu acum n-am putut profita de niciunele.

Nu îmi doresc un moş Crăciun de ocazie, ci mai mult o vorbă bună, un gând bun care să îmi dea puterea de a schimba nepăsarea şi de a retrăi o linişte împlinită. Citind cele scrise anul trecut de Crăciun, mi-am citit şi 'odihna' acelor vremuri, gândul somnoros şi tânăr.
Acum toată blândeţea şi înţelegerea mea stau să cadă din sacul rupt al moşului, răbdarea mi-e măturată printre firimiturile de cozonac şi liniştea amestecată în cenuşa bradului de anul trecut.

Mircea Baniciu - Pom de Craciun
»

Alte vremuri

2008-12-20T18:13:00.005+02:00

Au cam trecut 24 de ore de când am terminat sesiunea, şi de atunci bucuria mea e intermitentă.
Ultimul examen a marcat o revoluţie în modul de abordare al sesiunii: cursul meu nepreferat, descoperit a fi interesant cu două zile înainte de examen, când m-am apucat de învăţat, s-a lăsat cu un deznodământ fericit. Parcă am fost în telepatie cu proful, să învăţ (de fapt, să apuc să învăţ şi să înţeleg) doar capitolele din care avea să ne dea examen. Nu numai că a fost o reuşită, dar mi-a lăsat şi plăcerea de a savura ultimele clipe de înrobire sub semestrul I, într-o lumină mai caldă. Pe tot parcursul probei mi-a bătut soarele în faţă, încât puteam să văd doar foaia de examen. Făceam abstracţie de ce se întâmpla în jur, de reacţiile celorlalţi, şi tresăream de fiecare dată când auzeam cât timp a mai rămas. Eram eu şi scrisul meu fără valoare academică sau afectivă, dar pe care îl contemplam ca pe o dovadă a supravieţuirii mele:trecea sesiunea cu nerăbdarea literelor mele împroşcate pe foaie.
Ajunsă înapoi în acvariu, mi-a fost greu să mă bucur, fiindcă nu conştientiezam (nici acum, de fapt) că s-a terminat 1/6 din my Jacobs. Începeam, involuntar, să îmi caut motive de stres, frustrări sau deadline-uri până la care să-mi mă turez la maxim celulele gliale. Normal, nu erau greu de găsit; îmi mai aduceam aminte de 2 eseuri pe care trebuie să le scriu pentru ianuarie, de bagajul 'semi-preparat', de drumul obositor, de reacţiile celor care mă aşteaptă acasă.
Era normal să avem, noi cei mulţi şi buni din Mercator, o seară cu chef, în care pregătisem şi o petrecere surprizăpentru sărbătorită. Surpriza a ieşit, dar n-am ştiut să o facem deplină...am fost letargici, nehotărâţi şi prea meditativi. Ce să mai spunem de despărţiri cu lacrimi.
Din nou singură, în cameră, am încercat să-mi distrag atenţia de la tot ce a însemnat 4 luni de şcoală. Cum îmi cumpărasem plastilină, am început să modelez forme minuscule şi să mi le înşir pe pervaz. Apoi am trecut la felicitări de Crăciun, la investigaţii pe youtube, la refreshul paginii de mail...Seara s-a terminat dimineaţă, la 5.

Acum mi-am pus camera şi bagajul la punct(e) şi le caut cusururi a căror 'fix'are să mă ţină trează, fiindcă la noapte trebuie să dorm, să visez că zbor. ("Supergirls just fly":Dortmund-Bucureşti). Încep să mă ia emoţiile, să mă pierd cu privirea în puncte fixe, gândindu-mă la revederi, la oameni, la prieteni.

O aniversare...

2008-12-18T12:13:00.004+02:00

Acum un an am început să scriu pe blog. Nu ştiu cât de mult mi-a plăcut ceea ce am scris şi nici nu încerc să fac un pronostic pentru cât de mult am plăcut altora. Mai mult sau mai puţin citit, blogul m-a ţinut în corespondenţă cu realitatea altora şi m-a jutat să înţeleg, că unele lucruri se păstrează mai bine dacă sunt scrise şi...împrăştiate.

Exerciţiu de supravieţuire

2008-12-15T21:55:00.005+02:00

Supravieţuiesc doar cu countdown-ul pe desktop: 109 ore rămase, 2 examene şi un teanc consistent de foi de învăţat până vineri la 1.
Sesiunea e un exerciţiu perfect de dezumanizare. După fiecare examen trecut ajungi să te bucuri tot mai puţin, fiindcă îţi pierzi şi puterea de a fi mulţumit de tine Treptat, din ceea ce contezi pentru tine rămâne doar imperativul unei prestaţii mediocre la examen. Nu mai depinde nici măcar de standardele personale, toţi reacţionaţi la fel.

Îi vezi pe toţi buimaci prin cantină, ratând şi masa de pranz fiindcă şi-au îngăduit un sfert de noapte de somn. În sala de examen îşi impun luciditate. Tot ce îi încurajează e faptul că, întorşi în cameră, pot uita tot ce au învăţat câteva nopţi la rând. Nu e prea echitabil schimbul: 15 ceşti de cafea pe 2 ore de meditaţie în mijlocul colectivului.

Primeşti foaia cu subiecte şi nu îţi stârneşte nicio curiozitate. Broşura de examen, fără tortura sigiliului (long die Aglaia !), ţi se pare cam inutilă de la început, dar încerci să o dai în folosinţă, pe seama improvizaţiei de moment - simţi că tot ce ai acumulat în zilele dinainte s-a şters brusc şi că ai rămas cu invariabilă foaie albă şi în minte. Te deprinzi cu opera ta spontană, care de la o vreme nu mai sună atât de fals: proastă, proasă, da-i a noastră!
Predai cu graţie dovada nopţilor tale de pătimire.Trebuie să treci din nou printr-atâtea uşi ca să ajungi în locul căruia i-ai fost încredinţată, în locul în care te simţi ceva mai safe. 'Acvariul' tău adăposteşte acelaşi pat nefăcut de vreo 3 zile, hârtii în teancuri, în evantai, în mototoale şi în coş, Pudding trântit printr-un colţ şi floarea pleoştită pe pervaz. Laptopul, nedormit de vreo săptămână, poartă urmele google-search-urilor tale disperate şi, prin tastatură, firmituri de la grisinele de aseară. Parcă ţi-ar fi foame şi-acum, dar nu mai rezişti până să înceapă masa, aşa că îţi permiţi să aţipeşti fără pedeapsa unui nou piuit de ceas.
Nu se ştie până când dormi, dar odată ce începi să pricepi ce se întâmplă în jur, eşti condamnat la 5 minute de criză/disperare/depresie 'stinsă' cu o Ritter Sport sau cu 5 minute de plâns. Te calmezi în final, şi parcă ţi-a trecut şi foamea şi setea. Te ia dorul...

De Moş Nicolae

2008-12-06T17:22:00.004+02:00

Am fost cuminte. Mi-e greu să cred că a venit decembrie, că îl aştept pe Moş Nicolae - pentru prima data cu ghetele nelustruite (fiindcă aici nu e vremea de ghete!). Încă mă complac într-o toamnă târzie, care nu arată a sărbătoare decât în vitrine. Turtă dulce, marţipan, ciocolată şi Glühwein - dulcele nemţesc tradiţional, dar arhi-împrumutat. Numai de la cât ambalaj sclipicios am văzut prin magazine mi s-a tăiat pofta. În schimb, visez la oala cu lapte acru şi la cozonac ca la o ambrozie menită biruitorilor sesiunii.
Darul academic pentru 5 ale lunii a fost 'încetarea' cursurilor şi declanşarea 'reading days' - perioadă de meditaţie şi alinare la umbra cafelei. Biblioteca deschisă până la 2 noaptea şi parcă aş face în ciudă examenelor şi aş sta acolo răsfoind albume de artă sau cărţi bune.
O să îmi placă mai mult şi micul dejun - la orice oră din zi, substituit chiar de cină.
Am reuşit şi performanţa de a putea adormi în orice oră din zi şi din noapte, fie chiar şi pentru numai 5 minute. Nu vreau să mă gândesc dacă voi adormi şi când voi merge cu colinda (câte 2-3 minute la fiecare gazdă), dar să vie ea vreme-aceea...

R.E.M. - Bang And Blame

Eu cu cine sărbătoresc?

2008-12-01T23:03:00.004+02:00

Ignorând bilanţul pe luna noiembrie, putem trece la lucruri serioase. Luni, întâi şi multe de pierdut. 20 de zile rămase până acasă, mai uşor de numărat, mai greu de trăit. Iniţiativele propice pentru ziua de azi nu se mai pun la socoteală, că deja au intrat în obscuritatea sesiunii.
Nu îmi place că de la o vreme cam totul se măsoară cu pâlnia. Mai ales încrederea. Dacă n-ai prin prejur un etalon palpabil pentru încredere, te mulţumeşti cu surogate, şi exploatezi la maxim intermediarii. Te sfătuieşti cu tine şi iei decizii care şchiopătează.
M-am(ne-au) privat de dreptul de a sărbători Ziua Naţională prin sustragere de la activităţi academice. Primul 1 Decembrie muncit!...cu râvna femeii de serviciu! Cu mari dezamăgiri, târâş-grăpiş spre zona crepusculară a sesiunii.
Activităţile mele preferate de sustragere de la învăţat sunt, în afară de facebook şi blog, recalcularea traseului spre casă, pentru aprofundare. Până acum, am socotit că drumul din campus până în camera mea va dura peste 20 de ore, all-inclusive(în mare parte datorită călătoriei re-iniţiatice Băneasa-GH, cu escală în Gara de Nord şi, de asemena, datorită orarului de Duminică al Deutschebahn). Având în vedere interludiul stresuitor, voi încerca să nu îmi câştig imunitate faţă de cafea până atunci şi să o pot folosi ca doză de atac pentru măreaţa călătorie. Dacă nu, şi un ceas deşteptător ar fi de folos.
Am descoperit că, de fapt, nu gândul la plecare îmi menajează substanţa cenuşie, ci tendinţa de a gândi mai departe, de a lua supravieţuirea for granted. Dacă e să mă iau după rezultatele precendente ale acestei abordări, pot garanta o reuşită de cel puţin 60%. Deci, îmi voi putea lua la sfârşitul semestrului mutra de student emerit fără să mi se pară că sunt ridicolă. Asta spune, totuşi, ceva.

Gonit

2008-11-26T17:02:00.008+02:00

Îţi rămâne mic pasul, asemenea şi durerea, căci te înghite fiecare lovitură. Rămâne puţin din tine. Rămâi puţin la suflet. Gândul ţi se îndepărtează de trup, deşi ţi-l simţi greu şi atârnând pe oase. Nu îndrăzneşti să te alungi îndărăt, fiindcă sensul pierzării e acelaşi, şi, întorcându-te, nu ai face decât să retrăieşti durerea.
Ce nu mai e omenesc, ce ai uitat din vremea ta şi n-ai îndrăznit să legi de pas, nădejdea, te-a smuls din neguri şi te-a frânt. Te-a făcut gând pentru alţii, şi milă de popas pentru călători. Acum te trăiesc ei, în rămăşiţele desăgilor şi în caii obosiţi. Eşti foamete şi pas călit în suferinţă. Eşti lipsă fără dorinţă şi un plâns înecat.
Te mint în gândul lor femei cu marama ruptă de bocet. Le-ai dus copiii cu jale la altar, i-ai făcut jertfă de izbăvire şi ai plătit cu umilinţa. Minţi sucite de plâns te râd şi te suspină, te ard pe brânci şi în sicrie.

My Best Jacobs Day

2008-11-20T22:41:00.003+02:00

Îmi pare rău că am lăsat să treacă ziua asta fără să fac observaţii sub proaspăta impresie a momentului. Acum că a trecut o săptămână (deşi nu o să se vadă asta din data postării) pot trăi la rece evenimentele de atunci, aproape comemorativ, aproape straight face. Am ajuns, din nou, să mă bucur de note. Momentan mi se pare stupid, dar având în vedere contextul, parcă n-aş mai fi atât de intransigentă cu propriile bucurii. Am aflat ca am luat 3 note maxime, la 3 cursuri diferite, preferatele mele, de fapt. Ziceam de context...
M-am obişnuit să nu mă mai raportez la alţii când e vorba de performanţă, la fel şi în situaţii practice. Învăţ pentru mine, dar trebuie să ştiu şi pentru alţii. Asta în sensul că ceea ce învăţ nu îmi aparţine mie şi nu îmi va rămâne numai mie. Sunt uneori dominată de informaţie, mă simt inferioară prin faptul că nu voi supravieţui în aceeaşi măsură timpului. Aş putea, în cel mai fericit caz, să aduc ceva nou. Probabil ar fi o constantă care intervenind într-un sistem de referinţă, ar face nemăsurabile toate mărimile(fizice sau mai puţin fizice). Uite, ca şi acum, când zic că nu vreau să îmi raportez performanţa la nimeni şi la nimic. S-ar fi rezolvat foarte simplu dacă în calcularea GPA-ului meu (a.k.a media) aş fi introdus constanta asta ipotetică. Ar fi dat o eroare, care n-ar fi fost 'mai eroare' decât în cazul altora.

Acum realizez că paragraful de mai sus e combinaţia aberantă între euforia trecută a zilei de 19 noiembrie şi sictirul actual, proiectat pe fondul celor două domenii de activitate în care m-am infiltrat(ştiinţe sociale şi literatură) şi al rămăşiţelor mate-fizice din liceu(sau ereditare). Nu pretind dezvoltare multilaterală.

Un alt argument pentru acea fericită zi ar fi fost double-anniversary-party-ul la care am luat parte: lume bună, minţi luminate, conflicte pur intelectuale cu tiramisu şi rămăşiţe de teribilism. Luciditatea nu mi-a fost favorabilă. Aş fi fost interesantă poate dacă aş fi aberat ca acum sau dacă aş fi emis ceva util (nu mi se întâmplă în condiţii de luciditate).

Nu în ultimul rând, a fost o zi foarte zi fiindcă mi-am dat seama de unele slăbiciuni, şi de simplul fapt că e greu să te menţii şi la stadiul de om integru(care aparţine la Z*). Şi o mică răceală te poate târî până în stadiul de transă, până într-atât cât să îţi dai seama că depinzi de multe...
Şi când eşti ignorat poţi trăi bucuria (sadică, s-ar zice) că eşti ocolit sau uitat de cineva, dar totuşi acel cineva întreprinde o acţiune împotriva ta...deci contezi!

Nu ştiu cât contez eu pentru ceea ce voi fi peste o lună-două sau peste câţiva ani. Nu ştiu dacă planul meu cincinal dă doi bani pe cine sunt eu acum. Dar dacă am 'emis' o aspiraţie, chiar şi fără a avea argumente concrete, contează că mintea mea a debitat până acolo.
De exemplu, prin simpla asociere cu personajul unui film (demnă în aceeaşi măsură şi de performanţa unui actor şi de plictisul babelor care croşetează uitându-se la telenovele) m-am văzut şi eu la casa(a se citi 'viaţa', în funcţie de gradul de adâncime al cugetării) mea, peste vreo câţiva ani. M-am întors la ipotezele care mi-ar fi alimentat acel statut : absolventă, cu sau fără lauri, de la o universitate respectabilă, căutând angajatori într-o lume aproape ...007. În acel context m-aş fi văzut ca un roboţel amfibian fără brevet pe invenţie. Încă neadaptat, cu atuuri şi frustrări, cu mecanisme prea complicate ca să îşi poată purta singur de grijă. Încotro o apuc, cu câte cepe degerate valoare?

Presupunând că exerciţiul de formare început acum 3 luni va avea în continuare aceeaşi intensitate, dar şi acelaşi consum nervos, probabil că aş valora o căruţă-două, cu vârf! (de cepe degerate). Dacă interludiile numite vacanţă, plictis sau depresie vor interveni negativ, e sigur că valoarea mea intelectuală va scădea la o coşarcă(pfai ce mi-era de dor de cuvântul asta).
Vorbind de gradul inteligenţă emoţională, n-aş garanta că aceleaşi forţe, aplicate cu aceeaşi intensitate ar duce la rezultate similare. Ar duce, mai mult ca sigur, la confuzie, atâta timp cât s-ar anula reciproc (parţial), pe intervale nedefinite. Dacă roboţelul amfibian ar fi supus unei socializări hibride, probabil că şi-ar demonta singur piesele şi ar pleca! (Nu se ştie cât de mult va evolua tehnica pe parcursul planului cincinal mai sus invocat).
Nici nădejdile mele de bine şi prosperitate pentru următorii ani nu sunt măsurabile. Probabil că respectiva constantă se activează doar în condiţii inactivitate cerebrală. Probabil că mă voi simţi mai în siguranţă dacă am să privesc doar la câteva zile/luni înainte, atât cât poate vedea roboţelul fără ochelari. Acum văd 24 de zile până la vacanţă, văd o sesiune, văd cam 10 nopţi nedormite, dar şi Sărbătorile. Parcă aş aţipi puţin până atunci, dar mi-e că vine moş Nicolae peste vreo 10 zile...

Refugii

2008-11-17T13:13:00.008+02:00

Învăţ. Nu tot timpul în scopul pentru care am venit aici, ci pentru înţelegerea unor lucruri mărunte care ar putea însemna...salvarea. E atât de obositor să fugi de tine prin locuri pe care nu le cunoşti încă bine, printre indicii false ce te-ar putea pierde.
Pentru asta există refugii, un fel borne kilometrice care îţi dau speranţa că drumul ales nu e unul greşit.
Pentru asta există învăţături în lucruri mărunte.
Le-aş pune pe toate într-un ghid, pe care, însă, nu ştiu cât de des l-aş folosi mai departe. Sunt lucruri care o dată învăţate, nu merită trăite la fel, ci redescoperite. Ca mersul pe bicicletă.
De curând am învăţat (sau reînvăţat) să patinez. Dacă aş fi fost singură pe patinoar, m-aş fi simţit mult mai nesigură, dar privindu-i am prins curaj. Era ceva tânăr în privirea tuturor - mulţumirea de a şti treptat ceva nou, de a redescoperi. Starea intermediară între 'a şti' şi 'a învăţa' îmi dă tot timpul senzaţia unui urcuş controlat, îmi dă siguranţă. Poate chiar aş vrea să uit să patinez până data viitoare...
Mai de curând am încercat să cad: 'Încercat', cu sensul de ceva nou.'Cad', cu sensul de buf!. Am fost imediat supărată pentru neatenţie, pentru grabă, dar mi-am dat seama că se putea mult mai rău. A fost doar o atenţionare blândă, prin care mi-am putut exersa calităţile de autoterapeut, să zicem.
Mai sărbătoresc şi oamenii, şi...îmbătrânirea lor. Implicit pe a mea. Îmi aduc aminte de aniversările mele, de fiecare stare a fiecărei noi vârste. Nu îmi place să cred că la anul pe vremea asta o să am alt prefix. Mă bucur că sunt încă printre cei mici, că sunt freshman, dar prevăd o schimbare de atitudine la anul prin septembrie...la vremea când o să înceapă a plânge bobocii.
Dintre toate aşa-numitele refugii, somnul rămâne în fruntea listei. Mă amăgesc cu antidot brazilian, dar când rămân cu datorii mari faţă de pernă, devine nasol.
Îmi merit şi eu sfertul de vis, şi dorul de gând.

Full life

2008-11-10T04:21:00.004+02:00

Dacă tot s-a terminat sesiunea de midterms, mi-am permis ....treacă de la mine!...o hyper-relaxare de weekend. După prestaţia de joi, la mate, şi cea de sâmbătă, la germană, am simţit nevoia de a ieşi în lume (a se citi "la-clătit-ochii-prin-vitrine"), şi n-am fost deloc dezamăgită de alegere. Poate doar puţin: inflaţia prematură de marafeturi pentru Crăciun, de ornamente, de moş crăciuni consumă câte puţin din adevăratul Crăciun. Dar, dacă privesc altfel, sărbătoarea şi vacanţa chiar se apropie, încât, chiar acum când scriu AMR-ul arată 999 ore până la acceleratul 1653.
Petrecerea aniversară de sâmbătă noaptea "s-a lăsat cu delta":lume pe care nu am vazut-o vreodată prin campus şi-a făcut apariţia din negurile sesiunii, petrecând în stil mare şi ... multicultural. Până acum 2 luni şi ceva mi se părea de neimaginat o "horă"pe RnB, jucată de toate rasele pământului (fără pieile roşii!); acum nu mi se mai pare...
Se pare că sub influenţa etililor, exponenţii tuturor culturilor reacţionează la fel: supralicitarea cu bere, lichioruri, chestii tari şamd. i-a făcut pe toţi mai...open-minded şi mai sociabili, sub diferite manifestări.Una extremă a fost o amnezie temporară care să te facă să uiţi engleza şi să începi să zici că vrei acasă pe limba ta. Toate acestea s-au întâmplat până la răzvrătirea vecinilor care ne-au convins doar să mutam petrecerea la "The Other Side" sau, după posibilităţi, în camere private. Atmosfera dictată de ritmuri techno (aşa se zice?) sau hip-hop m-a ţinut pe ring până pe la 3 jumate.
Speram să găsesc în cămăruţa mea un surogat de atmosferă familială, linişte, un ceai şi un dush fierbinte. Primul pas făcut peste prag m-a lăsat straight face. La "noi"(că estem două) în apartament se fuma shisha/narghilea, cu acordul colegei şi cu prezenţa extraordinară a doi dintre sărbătoriţii de la party. N-am acţionat pe principiul "ordine, disciplină şi rigurozitate", dar am calmat spiritele, deja îmblânzite de tiutun, cu un exerciţiu de diplomaţie.
Epilogul poveştii de ieri se extinde până în momentul de faţă: duminică, 10 ore de somn, cu pauze de bun simţ, pentru mâncare şi vorbit acasă. Colega, trezită din euforie, era gata să-şi facă sepuku dacă nu o iertam pentru cele întâmplate în zori. Am iertat-o,că altfel îi faceam eu voodoo. Încă o serată cinematografică mi-a ruinat iniţiativele măreţe pentru teme şi bună organizare a săptămânii. În schimb, am văzut Bankok Dangerous (Cage în rol de semi-Bond) şi Dirty Dancing 2 (normal, pe 1 nu-l văzusem) într-o atmosferă cozy cu iz de vacanţă...Ce să fac dacă n-am fost acasă de hram?!

martina topley bird, baby blue

Mult timp

2008-11-07T01:00:00.003+02:00

Când inspiraţia e invers proporţională cu timpul liber, nu dă bine la blog. Dar vine o vreme când trebuie sacrificate şi timp şi inspiraţie doar pentru câteva gânduri cu tine, gânduri care să te trezească. Nu reproşuri, nu laude, doar un gând limpede , care să te readucă într-un timp prezent.
De multe ori te uiţi undeva în urmă, printre teancuri de hârtii, printre orele irosite cu şovăială, sau printre miile de feţe cu care ţi-ar fi stat mai bine atunci când plângi.
Te macină ceea ce va fi. În loc să întrebi "Cum?", îţi răspunzi cu "De ce?". Te-ai obişnuit să spui "acasă" unor ziduri, între care nu-ţi poţi face loc şi pentru suflet. Numeri ce zile ţi-au mai rămas, şi realizezi că treci odată cu ele.
Vezi chipuri. Le zâmbeşti înapoi, cu iluzia că ele te-au văzut într-adevăr. Răspunzi mecanic la întrebări pe care le auzi a doua sau a treia oara. Nu iei parte la voci, nu te mişti, rămâi în tine cu mustrarea simplă că ziua aceea a fost.

Iulia Gusatu - Buna dimineata mama

Bitter shine

2008-10-29T03:24:00.003+02:00

Doar un alt antidot...

"Head on the floor and only one dream´s broken.
Fall asleep remember what she told me.
Lean on my wall tell me how it should be
till it´s crashed, but only one dream's broken"

Tenfold Loadstar - Sun and Rain

Not me

2008-10-29T02:36:00.003+02:00

Lumea îmbătrâneşte şi fără urări de "La mulţi ani!" trimise pe facebook. Totul e să ştii când e ziua ei.
Nu prea ştiu la ce să mă aştept de la mine. Îmi fac zilnic atâtea surprize, încât ajung să nu mă recunosc. Deja schimbarea de fond şi de oameni s-a ameliorat. Nu e rutină, e doar obişnuinţă cu schimbarea. Îndrăzneam, la început, să îmi fac vise legate de ţinuta academică, de social life, de oamenii; acum, parcă n-aş risca să îmi promit nici că îmi voi termina temele la timp. Tot ce era motivaţie şi râvnă de freshman poate fi înecat cu o singură privire în urmă - din câte îmi amintesc, nu îmi propusesem să devin un zombi ISS, nici un tocilar a cărui singure achiziţii să fie dopurile de urechi pentru orele de privacy cu readerul de Mass Beliefs, dar nici 'a party dude', cu preocupări intense pentru outfitul de sâmbătă seara. Mă îngrijorează faptul că media pe care eu incerc să o stabilesc între aceste două extreme nu seamănă deloc a echilibru. E doar mers împiedicat pe sârmă - deci, şi riscul de a pica la fiecare pas şi de a-şi zdreli soclul clădit cu sudoarea frunţii.
Am deja un feedback de la primele 3 evaluari pe semestrul asta. Dacă pun la socoteală doar home school electives (aka, chestii de la profilul meu) sunt cam la gradul 'bine', dar dacă mai adaug prestaţia la mate (cu sau fără ultimul quizz :P), ating gradul 'Bbine'.
Azi, la ora de CPS, chiar înainte de a ne livra tezele corectate (apropo, toate rezultatele sunt confidenţiale), o duduie mai palidă a leşinat. Nu vă spun ce faţă a pus dom' profesor şi în câte minute a venit salvarea. Reacţia mea a fost ceva de genul straight face, cu nevoie acută de aer. Mi-am zis în gândul meu că biata fată a avut noroc că era nemţoiacă, încât, şi după o stare de şoc, a putut să le explice 'live' medicilor ce s-a întâmplat. Mă aşteptam, după faza asta, să se repete incidentul la scară mai mare după aflarea rezultatelor. Dimpotrivă, lumea a răsuflat uşurată şi cu un punctaj la limita de trecere.
Am încercat să nu fiu nemulţumitul căruia să i se ia darul şi, într-un fel, am fost răsplătită - Cu un gând bun ...şi un blush în obraji.
Oscilaţiile agonie-extaz nu au putut fi normalizate decât cu un Ritter Sport 71% cacao la ora 10 pm.(aşa e scris pe reţetă!) Rezultă o noapte lungă, cu aproape 100 de pagini de citit, pentru o prezentare onorabilă mâine. E miercuri deja, aşa că ţineţi-mi pumnii!

B-day happy, Jacobs!

2008-10-28T16:56:00.004+02:00

Uite aşa, printre aniversări şi petreceri de sfârşit de săptămână, a fost şi ziua lui Jacobs, universitate care m-a luat sub oblăduire de vreo 2 luni. Founders' Day s-a lăsat cu bal, cu băgare în seamă (până şi în severy, ne-au răsfăţat hardcore cu mâncare în cantităţi masive, cu flori pe masă cu dulciuri la greu...yummy!), cu ore mai puţine.
A început frumos, fiindcă a fost luni. Minus 3 cursuri în orar, compensate, însă, de singurul rămas, matematica şi ale ei sume Riemann, ce m-au bântuit în quizz. Feedbackul va veni curand, odată cu următoarea expertiză în domeniu (muhaha!)
Dacă e vorba de lene, şi de tărăgănat teme, balul a fost un pretext cât se poate de favorabil: somn de frumuseţe, probat haine, potrivit gablonţuri - un piţipongism docil şi educat, valabil doar pentru o după-amiază scutită de teme.
Am fost scutită de ridicol la bal, m-am simţit foarte bine şi în ţinută de seară, şi printre români şi printre străini. Atmosfera a fost kinda' familiar, cu slabe intruziuni de muzici arănbiste şi nedansante.
Într-o interpretare mai elevată a evenimentului, aş fi remarcat nobila detaşare de cotidian a celor ce sunt aşi şi în academic matters şi în distracţie. De prea multe ori mi se întâmplă să fiu pe lângă cu ambele-amândouă, dar de data asta mi s-a părut că am bifat măcar una din cele două opţiuni.
Mi-a placut, din nou, die deutsche Punctlichkeit: fiindcă a doua zi trebuia să 'intrăm în normal', petrecerea s-a încheiat la 12 pm fics, aşa cum scria în program. S-au aprins luminile, s-a contractat pupila, s-a aplaudat, s-a restabilit echilibrul pe tocuri, s-au pornit graţios spre cămăruţă....s-a minunat de viitorul măreţ care avea să înceapă chiar de marţi dimineaţă.

Caught in the Middle

2008-10-22T11:00:00.005+03:00

Ce-a trecut e bun trecut, dar încă pe atâta urmează. Sunt fix la mijlocul şederii mele aici, după 60 de zile de agonie studenţească, în val-vârtejul primului semestru la Jacobs. Metamorfozarea în ISS*-zombie, încă incompletă, m-a făcut să gândesc cu o viteză inconstantă, oscilând între somn şi fake-vigilenţă instaurată de dictatura cafelei. Sunt tot eu, dar cu câteva ajustări în materie de self-esteem, încadrare în deadlines şi somn împiedicat.
Nu doar eu am fost cea care numără AMR-ul, ci mai ales cei de acasă. Sunt atât de norocoasă să trăiesc în secolul asta şi să vorbesc cu ei în fiecare zi, încât să nu îmi mai fie atât de dor! Mă tenta, şi încă mă tentează, ideea unor scrisori veritabile, scrise cu grijă, închise în plicuri cochete, trimise la atâtea gânduri distanţă. Sună din nou foarte sec şi impertinent, dar nu am timp pentru arrrrtă.
Nu reuşesc să mă ţin de planurile after-mid decât în foarte mică măsură. (am bifat operaţiunea filmu' de duminică seara, redecorarea - de fapt, curăţenia - camerei, şi 2 nopţi cu câte 7 ore de somn). Fiindcă am fost cu_minte, am primit propriul şi personalul permis de rezidenţă în Germania, odată cu permisul de angajare (aş zice "de muncă", dar sună a căpşunar ) - o hârtiuţă roz, "gay, dar utilă", cum zicea colega.
Trăiesc parcă aceeaşi zi de miercuri, plină de ore, de sictireli, cu mâncare proastă la prânz, cu certuri minore şi resemnări în flash-backuri. Respir.
___________
*Integrated Social Sciences, my major

Şi următoarele...

2008-10-21T18:27:00.008+03:00

Începutul prăpăstios al sesiunii s-a dovedit a fi mai puţin bloody decât mă aşteptam. Aşa cum spuneam mai devreme, odată trecut primul examen am simţit că pot să respir...cât pentru următoarele două din săptămână. Marele paradox a fost că la franceză unde n-am învăţat absolut nimic şi la (M)Ass Beliefs unde am învăţat o noapte jumate, am avut o prestaţie pe care nu doar eu o calific drept "high", ci şi rezultatele.
Nu se rezuma totul la 3 exămuţe...
Vineri seara o relaxare forţată s-a impus: party la "The Other Side", vestitul club(a se citi "bar") al universităţii. Spun "forţată" fiindcă era seară Arănbi, care mi-a priit doar în măsura în care 'oamenii mei' au impus atmosfera, şi nu muzica. Halul în care m-am zbânţuit ar fi avut un efect benefic asupra somnului din noaptea respectivă, dacă "Moving Party"-ul de vis-a-vis nu şi-ar fi cerut drepturile. Am adormit la 5.
Sâmbăta s-a lăsat cu morcov: risărci peipăr pentru International Institutions, ţidulă care, cică, are funcţia unui mid-term. Cum nu mă împac prea bine cu deadline-urile, am reuşit să termin de scris cu 10 ore înainte de ora limită, evident, pe riscul meu. A fost foarte interesant să citesc singurică în sala de lectură, şi să privesc pe geam la cross: nobila sudorificare a mobilzat o masă consistentă de masculi feroce dornici să-şi testeze rezistenţa pe 5 km de gâfâială în jurul campusului - o privelişte interesantă.
Duminică am fost complet absentă de la orice formă de manifestare academică. Mi-am rezervat timp de lene şi de văzut filme. Ză "girl evening", a cărui gazdă formală am fost (de fapt, camera mea), s-a lăsat cu consum masiv de pizza, ciocolată (Ritter Sport ...yummy) şi vin, în timpul vizionării unui horror sec - All Boys Love Mandy Lane - care nu mi-a mişcat niciun rid de pe faţă.
Efectele secundare s-au văzut de pe la începutul săptămânii...am binevoit a mă trezi doar cu 1 minut înainte de începerea cursurilor.... Un debut sprâncenat, de luni dimineaţă.

Primu' egzamen

2008-10-15T16:25:00.004+03:00

Da, mi-a fost dat să trăiesc şi această experienţă inedită din viaţa de student, în fond, una esenţială pentru conduita mea academică. Bilanţul pregătirii pentru mid-termul de la CPS a constat intr-un total de 3 ceşti de cafea x 7 zile de învăţat pe brânci = somn 2-3 ore pe noapte, daydreaming la cursuri(de fapt, o stare de transă), 300 de pagini recitite, 50 foi cu notiţe, 2 pixuri consumate.
Asta, pentru un amărât de mid-term, care contează 40% din 'media' pe semestrul asta, la obiectul respectiv. Având în vedere că am 9 cursuri (minus 1, fără note), importanţa examenului ar fi fost de 4,4 %. ... în schimb, am senzaţia că peste 4,4 % din neuronii mei au suferit şocuri şi leziuni grave.

Atmosfera de examen, fără obsedanta sigilare a tezelor şi supravegherea ostentativă anti-copiere, mi-a priit. Cred ca şi dacă ar fi ieşit proful din clasă nu ar fi copiat niciunul. Mai arunca şi nenea Matthijs câte un ochi către sală, dar fără să ne bănuiască de fraudă.

Am trăit pentru pentru prima dată senzaţia de lapsus obsedant în timpul unui examen, similară cu cea pe care ţi-o dă o sunetul unei unghii ce sgârie sticla. Mai dur a fost că mi-am amintit răspunsul, fără niciun ajutor, exact după ce am închis teza :|

Seara de după examen a fost închinată descărcărilor nervoase, sub multiple forme...Bine că a trecut, rezultatul contează mai puţin.
Epilog: dimineaţa zilei de 15 octombrie a.c. a stat sub semnul unui onirism degenerat; după 5 ore de somn, mi-am luat o extra-raţie de 30 de minute, care avea să mă coste un "mAss Beliefs" înceţoşat, de ora 8 (:|

De ce sunt în stare colegii de palier...

2008-10-13T16:40:00.002+03:00

Planuri

2008-10-13T12:48:00.003+03:00

Lucruri de făcut după sesiune (aka la sfârşitul acestei săptămâni şi, apoi, după 8 noiembrie):

- de revăzut Vanilla Sky, de terminat sezonul 4 din Lost , de început sezonul 4 din Prison Break
- de mers la shopping (în Bremen şi Hamburg)
- de vizitat portul din Hamburg şi plaja din Bremerhaven
- de răsfoit albume de artă din bibliotecă, cărţi bune şi autori post-moderni (exploatat latura pozitivă a şoricitului în bibliotecă)
- de dormit 8 ore pe noapte
- de gătit româneşte cu fellow Romanians din Campus
- de vizitat cimitirul din Vegesack şi Knoops parc
- de citit Întoarcerea din Rai şi o carte-două de Amelie Nothomb
- de scris în fiecare zi pe blog
-de redecorat camera

Cozy song

2008-10-12T22:20:00.005+03:00

Acum aproape un an începea festivalul "Toamnă la Voroneţ"...bune vremuri atunci! La proiecţia de diaporamă am auzit pentru prima oară cântecul astă, şi l-am reascultat, din întâmplare, ieri pe Radio3net. Se potriveşte extraordinar de bine stării mele de acum, şi, în general, sesiunii.

Spitalul de nebuni Daniel Iancu

Toamnă cu gust de cafea

2008-10-11T21:38:00.013+03:00

Dacă toate serile se închid cu tăceri şi cu un zâmbet amar, ajungi chiar să te temi de bucuriile neaşteptate ce ar putea veni. Nu poţi ieşi dintre pereţii pe care ţi-i ridici împrejur şi tot mai sus, cu fiecare zi ce trece. Nu îţi clădeşti nici uitare, nici izbăvire, doar mândria păgână că ai supravieţuit propriilor patimi.
Te sperie săptămâna ce urmează, deşi eşti convins că ţi s-au întâmplat şi lucururi mai grele decât o sesiune. Te mulţumeşti cu două ore de somn din (da, îţi aminteşti că ai promis că nu o să se mai întâmple, şi e din nou "ultima dată, promit!"), chiar cu o singură ceaşcă de cafea. Trăieşti foarte intens "sindromul femeii de serviciu": îţi găseşti tot felul de nimicuri de făcut prin casă, şi tot amâi marea confruntare cu biblia cps-ului(aka Comparing Political Systems). De exemplu...
Ţi-ar prinde bine să faci puţină curăţenie prin cameră şi să lustruieşti oglinda din baie la ora 4 am. Trebuie să verifici mersul trenurilor la nemţi, să vezi cu cât a crescut preţul la biletul de avion pe care l-ai luat acum o lună pentru întoarcerea în ţară(ca să te convingi că ai făcut o afacere bună), să citeşti ziarul, să verifici a 5a oară mailul şi contul de facebook, să îţi plângi de milă pe messenger, să aberezi pe blog.
Ieri nu a fost chiar aşa...
Efectele nesomnului nu ieşiseră încă la iveală, şi într-o stare de transă mă puteam bucura de weekend. Am reuşit să mă trezesc, la fel de devreme ca şi în cursul săptămânii, şi mi-am croit uşor drum către lăpticul cu cereale de la micul dejun - e cea mai dulce parte a rutinei...

Ajungeam , mai demult, să nu mă pot bucura de momentele de linişte sufletească, nici de o clipă de meditaţie, fiindcă îmi erau prea la îndemână. În schimb ieri, la Liturghie (prima departe de casă, prima după o lună jumate), am trăit din nou o bucurie înălţătoare şi smerită, luminată de gândul că minunea s-a abătut din nou asupra noastră...

După amiezile şi-au găsit un nou loc pentru lene şi învăţare(chiar în ordinea asta) - biblioteca. Fiindcă în cameră, chiar dacă e a mea şi numai a mea, pătuţul e o tentaţie prea mare pentru somnic şi mă distrage de la lectura intensă, am convertit sala de lectură într-un spaţiu de autoconstrângere. A fost parţial eficientă alegerea. Cea mai utilă parte e că am descoperit nişte cărţi şi nişte albume de artă numai bune de răsfoit după sesiune, tot în bibliotecă, dar într-o atmosferă mai degajată.

În stilul ăsta continui planurile pentru after-mids. De exemplu, meciul de aseară a fost o avanpremieră a ceea ce va urma începând de duminica următoare. Am urmărit şi nu prea evoluţia naţionalei în faţa Franţei; oricum, ne-am conectat online la Antena 1 abia după ce românii dăduseră cele două goluri. Mi-am luat pastila de râs pentru sâmbătă seară, răstâlmăcind,împreună cu amicii mei, comentariile pe marginea jocului. Rezultatul jocului a fost prea puţin important, bine că n-am luat bătaie! Furaţi de magia micului ecran, la care niciunul dintre noi nu privise de cel puţin o lună jumate pe un canal românesc, am continuat să ne uitam la reclame şi promo-uri, toate Made in Romania. Apoi am trecut pe stand-up comedy autohton, deci Cafe Deko (ştiţi voi, diateza reflexivă şi Eminescu, 2 bucăţi de ler, cum rezolvi toate problemele în două cuvinte...şi altele)

Având în vedere că nu dormisem decât 2 ore din ultimele 40 , aveam toate motivele să îmi duc cartea de CPS la nani şi, simultan, pe mine.
Duminica începută fără cafea nu a durat decât până la 2pm: iar am picat buştean(ă) într-un somn năuc. De la mood-ul d'apres-midi până la a freca menta, nu a fost decât un pas -cina şi bârfele aferente. Aşa că, fraţilor, urmează o noapte lungă, şi o săptămână foarte grea.
Mă consolez cu peisajul de afară (watch the pics!) şi cu cel de mai prin preajmă
Toamna nu e chiar aşa de amară.

De veghe

2008-10-07T00:33:00.004+03:00

Când n-ai să mai chemi din urmă nici amintiri cu ploi şi toamne, nici seri din iatacul verde,
Când n-o să plângi la fiecare clătinare a viselor tale,
Când o să trăieşti din tine...

O să-mi poţi cere să-ţi fiu umbră, călăuză şi rădăcini.
N-o să mai tremuri în somnul de neguri, căci tâmplele mele te vor hrăni de gânduri.
Îmi vei fi sălaş, îţi voi fi lumină.

Printre ploi

2008-10-06T12:47:00.009+03:00

Când te gândeşti că ai lăsat în urmă abia două ore de somn, că săptămâna viitoare ai trei midterm-uri, două "referate":P (mi-era dor să folosesc conceptul asta) şi că mai vrei să citeşti ceva şi pentru sufleţelul tău, parcă e tot mai greu să începi o nouă săptămână cu optimism. Te hrăneşti cu gândurile de weekend, trecute deja în rândul amintirilor, şi tot speri că va mai ţine soarele de toamnă pentru o plimbare pe sub castani.
Mi-era atât de dor să scriu ceva pe blog, chiar nimicuri şi gânduri repetate ; acum o fac pe răspunderea mea şi a celor, în total, 500 de pagini de învăţat până vinerea viitoare. Mă deranjează că zilele, cât or fi ele de monotone, se succed după o lege a compensaţiei, care trasează atât de clar ups and down-urile itinerarului studenţesc.
De exemplu...
Vineri am sărbătorit în mod patriotic-de-mprumut Ziua Unificării Germaniei - zi dragă sufletului meu pentru faptul că m-a scutit de două cursuri semi-matinale. Având în vedere că nici la anul, nici peste doi ani nu voi avea o zi de weekend în plus din acelaşi motiv, merita să o trăiesc mai intens. De fapt, a fost o zi a pregătirilor pentru măreaţa escapadă la Hamburg.
...somn puţin sau chiar deloc, procrastinating homework and learning, şi multe, mult prea multe speranţe.
Sâmbătă în zori, după nici mai mult nici mai puţin de 2(două) ore de somn, am fost cel mai mai matinal enoriaş, fidel sandwishurilor improvizate din mâncarea Aramark. Nicicând nu mi s-a părut cafeaua mai amară decât în dimineaţa aia -banală doctorie antisomn, de care m-aş fi lipsit cu drag doar ca să aţipesc şi eu într-un tren nemţesc. Am fost foarte mândră de punctualitatea grupului, cu toate că era cât pe-aci să pierdem trenul - ne-ar fi costat 20 de minute de aşteptare în plus, pe un frig de 7 grade.
8 omuleţi, pornim la drum :D
Între veghe şi somn, discutăm pentru a mia oara problema midterm-urilor: orice cuvânt rostit la întâmplare, de oricare dintre noi conţine o referinţă externă către acest subiect tabu. Chiar argumentul care mi-a decis înrolarea în operaţiunea 'Hamburg- 4 octombrie' a fost legat de ...conduita mea academică: dacă tot am şanse să nu trec "acel" examen, măcar merită să ştiu că am pierdut timpul de învăţare pentru o cauză nobilă- să îmi cunosc patria-mumă-vitregă.
Am încercat să mă detaşez de context, să mă bucur că nu am o oră limită de întoarcere, să mă bucur de cei din jurul meu.
Poate că am reuşit, până în momentul în care senzaţia de nou, de imens, de...altfel a fost copleşitoare. Doar priveliştea unei soooo gara m-a lăsat fără vorbe, la fel şi ritmul bine măsurat al trecătorilor de pe peroane. O asemănare cu Gara de Nord am putut găsi decât în privinţa trenurilor - tot pe şine merg. (nu, nu s-a apropiat niciun meseriaş de mine, care să mă întrebe dacă nu cumpăr cu cinci sute de mii o cameră de filmat)
Degeaba mă străduisem să încropesc o hartă, să îmi organizez măcar mental itinerarul... Mi-ar fi fost de-ajuns să citesc câte ceva despre oraş, ca să îmi dau seama că mi-ar trebui pe puţin o săptămână să-l cunosc câtuşi de puţin. Nu mi-am agăţat nici gâtul de aparatul foto, nici ochii nu mi-i am clătit prin vitrine, m-am luminat doar cu chipuri şi cu zâmbete. (oricum, o să primesc cât de curând şi poze de la tovarăşii de drum)
Locurile vizitate, cu nume şi date istorice le-am cam uitat instantaneu. Am rămas în minte cu imaginea ploii stârnite din senin, ce n-a înecat nici o rază din soarele de toamnă. Priveam parcă două peisaje suprapuse, peste care treceau holograme a două mulţimi de oameni ce să se intersectau fără să se recunoască.
N-am regretat că mi-am uitat umbrela acasă...

S-a terminat şi weekend-ul prelungit, înecat în delirul adolescentin al primei toamne petrecute ...departe.

Erată

2008-10-01T22:16:00.003+03:00

Nu, n-am uitat dulcele târg al Ieşilor... Doar că nu exista un monument dărâmabil şi cu valoare studenţească. Oricum, drajii mei, sî nu tăieţi teiul lu' Eminescu, că cine ştie ce geniu pustiu îl bântuie. Nu-l alungaţi, că vă piere tătă inspiraţiunea.
Urările erau pentru tot neamul studenţesc, şi le înoiesc dacă tot am făcut erată: Cât mai mult timp pentru voi, cât mai multă răbdare, cât mai mult zâmbet pentru cei din jur.

Joke

2008-10-01T13:03:00.004+03:00

...Ia uitaţi ce ad apare pe pagina de yahoo Deutschland:

Având în vedere că şi pagina a căpătat o nuanţă foarte...(o ne-nuanţă!), nu pot decât să apreciez că web-designerul Yahoo Germania e o blondă, care citeşte tabloide româneşti; numai în alea apar reclame cu Dacia Logan/ Sandero ca să ocupe spaţiul între "articole".
Cum să pui tu, ţară cu ditamai industria de maşini, reclamă la o conservă fabricată în România? O iau ca pe o glumă...

Solidaritate studenţească

2008-09-30T22:09:00.003+03:00

Sub sloganul " venit-a ziua de asalt" , mă alătur bobocilor studenţi, foşti colegi sau amici care mâine încep faculta. Cele 5 săptămâni pe care le am la activ ca studentă mă fac să privesc altfel ideea noului an universitar.Asta fiindcă situaţia devine albastră când ştii că peste două săptămâni începi prima sesiune. Nu, nu e amuzant deloc!...Prima şi ultima sesiune nu se uită niciodată:D
Îmi place să reflectez asupra dialecticii freshman-boboc. Eu, cică sunt freshman(-iţă....în variantă românească), adică "un om(?) proaspăt", teoretic. Ideea de "nou/proaspăt"e deja perimată, însă un boboc, nu poate ...îmbătrâni la fel de repede ca un freshman.
Aşa că...vreau să vă urez un an bun! Inspiraţie, răbdare, orizonturi largi, mulţi prieteni/prietene noi .Pentru cei din Bucureşti, aveţi grijă să nu cadă bila de pe ASE;pentru cei din Cluj, păstraţi-l pe Iancu pe statuie; ambele au o funcţie esenţială!
Big hug! Baftă!

Typically...

2008-09-26T23:20:00.003+03:00

6940

2008-09-26T20:56:00.006+03:00

Zilele se adună odată cu toamna, şi tot ce văd în urma mea e urma orelor trăite în afara de mine însămi. Trec şi eu. Am împlinit ieri 19 ani, 6940 de zile de viaţă - a viable die-able age!
Nu am cutezat să scriu despre mine chiar ieri, deşi a fost o zi foarte plină pentru mine, worth remembering pe blog.
Despre anii aceştia voi ştii să vorbesc "de bine" doar atunci când încă pe atâţia se vor aduna. Acum îmi sună ciudat. Nici 18, pragul în care eşti adult cu acte, nici 20, să zici că ai prefix nou. Nimic în afară de 1 şi el însuşi nu-l împart-19 e o trădare a adolescenţei, o mască falsă a responsabilităţilor de adult. O vârstă la care nu simt altceva decât că mă ascund în continuare de mine. Am simţit emoţia a ceea ce toţi numeau "ziua ta", am căutat poate prea adânc motivele unei adevărate bucurii şi am rămas indiferentă faţă de lucrurile mărunte care îmi erau atât de dragi.
Aniversarea s-a măsurat în număr de urări mai mult sau mai puţin sincere, în mofturi tolerate şi mici surprize. Totul a început chiar de la ora când am văzut lumina ...nopţii, fatidicul 12!
Mişcare mare pe hol, uşi trântite din minut în minut (cel puţin!). What, my feather, was happening? Bătaie în uşă. Supranumita "Ombilico-del-mondo" îmi spune că iese fum din bucătărie şi să merg să văd ce se întâmplă.
[...]
Suflu toate lumânările odată, după bine-meritata dorinţă. Lumânările erau în tort, şi nu de la ele ieşea fumul. Mi-au cântat 13 necunoscuţi "Happy Birthday!" şi m-am simţit aproape de toţi cei dragi.Nu mi-a lipsit nici "La mulţi ani!"-ul tipic. Evident că am fost foarte surprinsă de gestul lor, şi nu-mi puteam reveni din şoc nici după ce am dat gata tortul (împreună!). Am mai zăbovit prin cameră mult după miezul nopţii, îngrijorându-mă pentru prestaţia la cursurile de dimineaţă.
Eu zic că m-am descurcat onorabil la testul de mate, de la ora 8, în schimb, mi-am permis să dau skip unui curs de la prânz, aceasta fiind şi prima tentativă de sabotaj al conduitei academice, pe care am întreprins-o.
Ziua mi-a adus mult soare printre jaluzele, aproape ostentativ faţă de vremea de acasă. O toamnă aproape stridentă se agaţă prin stejarii din curte. Încă nu cutez să mă apropii de castan. E o durere prea amară în frunzele şi în fructul lui.
Am aşteptat seara în frământări, cu gândul plecat la ce va fi, cu teama că mă voi împiedica din nou de mine.
Am suflat în lumânări, pentru a doua oară, fără a trişa: de data asta aveam în preajmă, urători de "La mulţi ani!" mult mai plauzibili: aproape prieteni. Mi-au fost alături la toate semi-gafele serii de 25 septembrie, mi-au cântat (în strună), mi l-au botezat pe Matthijs. (photos and explanations coming soon!).
La câteva ore după miezul nopţii, când lumea a plecat să-şi găsească pătuţul, mi-am dat seama cât de mult ne-a fost afectată bună dispoziţia de cursurile de a doua zi, dar mai ales de oboseala acumulată în (deja!) 4 săptămâni de studenţie.
Îmi dau seama că I. are dreptate când zice că am devenit "un fel de zombi", după prima lună de şcoală. Atâtea tendinţe extreme ni se îngrămădesc pe cap: somn- de la 3 la 7 am, învăţat sau teme 5-6 ore înainte de nani, orar degenrat pe tot parcursul săptămânii. Râsu-plânsu îşi găseşte cea mai bună aplicabilitate în viaţa de student. Nu vreau să îi descurajez pe ex-colegii care încep luni sau miercuri facultatea, dar ...cam aşa e, cel puţin la mine.
Weekend-ul va trece cât ai zice ISS (n.r integrated social sciences), lăsându-ne pe toţi cu gustul dulce-amărui al unor mărunte bucurii epuizate.
Dar încă e vineri...

Teamă

2008-09-19T09:00:00.003+03:00

Se teme de strigăt, de chemări şi de şoapte. Simte în fiecare sunet adulmecarea trecutului şi în vocile de apus un cântec de îngropare, îndemnul către moarte al primului căzut.

Se teme de răsărit, se teme să îşi lase gândurile de noapte. Vede lumina de început, citeşte luceaferii de dimineaţă, dar nu crede nicicând în prevestirile lor. Îşi caută umbre printre glasuri şi loviri de întuneric, de parcă ar fi fost blestemat să îşi cerceteze în noapte pierzania.

Se teme de cuvinte, de vorbele ce i le-am scris atunci, de umbra aurie pe care am vrut să o las trecutului. Pentru el, timpul macină în gol o credinţă oarbă şi frica de a fie el însuşi. Caută acuze şi vorbe reci, imagini care vin şi trec, apoi sădeşte iluzii într-un suflet gol, aproape uitat. Dar nu primeşte decât lacrimi, se face vinovat de ele şi de neajunsul de a fi atât de departe, în mine.

Când nu mai ştii

2008-09-18T01:19:00.004+03:00

...de ce eşti vinovat, de ce nu poţi să fii sincer cu tine, de ce renunţi atât de des la tine,
cauţi chemarea , cauţi nimicul mai presus de "este"şi mai jos decât " a fost".

"here’s still a little bit of your taste in my mouth
there’s still a little bit of you laced with my doubt
it’s still a little hard to say what's going on"

Listen.

Şcolăreşte

2008-09-14T21:42:00.003+03:00

În vremurile bune, asta era seara care îmi dădea mari emoţii legate de începutul şcolii. Ştiu că aveam deja caietele liniate, eventual ghiozdan nou şi garderoba actualizată.Cu cât am crescut, cu atât mai greu îmi găseam rechizitele, cu atât mai bine dormeam seara dinainte. Emoţiile se pierdeau pe undeva pe drum, nu mai aveam nici grija buchetului de flori, nici chef să mă trezesc dimineaţa devreme. Începeam să văd data de 15 septembrie ca o fatidică intrare în rutină, mecanic început de dezumanizare pe holurile liceului. Apoi începea numărătoarea inversă până la vacanţă.
Anul trecut a fost mai altfel. Pe când lumea îşi lua ghiozdanul în spinare, eu îmi luam rucsacul de munte şi porneam cu un tovarăş de drum pe crestele Bucegilor.
Anul asta, "pe vremea asta", am atâtea teme de nu-mi văd capul, dar scriu pe blog, pentru a răzbuna onoarea mea de blogger timid, precum şi onoarea secundara de boboc la Jacobs.
E prima lună plină pe care o văd de aici, primul gând rece de toamnă. Prea multă tăcere şi plâns clădite pe sub pleoape, prea puţină întoarcere în noi.

Încep să prind gustul

2008-09-08T23:17:00.005+03:00

Începutul de toamnă s-a adunat de mult în ramuri. Pe unde trec - încă străine locuri - recunosc ca dintr-o vedenie chipuri de frunze şi lumini de apus, imagini ce mi-au fost de dragi încă de atunci...
Îmi cârpesc zilele de septembire cu câte un curs răzleţ, cu câte o temă. Asta în variantă 'demo'. Full version-ul nu e la fel de user-friendly cum s-ar părea. După prima săptămână de studenţie (mie încă nu-mi vine să cred ; ca să mă conving că sunt studentă, îmi imaginez discuţii între bunici şi vecini pe tema "unde-i nepoata matale?"), îmi iau în serios toate responsabilităţile!
Mă mir că nu am făcut mari eforturi să intru în ritm. Ceasul meu biologic devine brusc responsabil de dimineţile începute cu entuziasm, chiar cu câte o tură de campus cu joc de glezne. Micul dejun consolează noaptea precedentă înecată în teme şi ştiu că fiecare ceaşcă de ceai va purta aroma zilei abia începute. La masă mă întâlnesc întotdeauna cu colegul de vis-a-vis la fel de matinal ca şi mine. Nu prea vorbesc cu restul lumii din servery, prea puţină, de altfel, şi mă nu mă concentrez deloc asupra gesturilor de 'grab and drop food'.
După o ceaşcă de ceai negru, parcă şi lumea prinde contur mai clar. Încep să realizez că trebuie într-adevăr să ajung într-un sfert de oră la cursuri. După două săptămâni petrecute aici, nu mai port harta campusului cu mine. Dar orarul trebuie citit cu mintea limpede dimineaţa...
În drum spre lecture hall (nu-mi ia mai mult de 5 minute), un domn respectabil trece cu bicicleta pe lângă mine şi ne salutăm aproape simultan.
Major:Integrated Social Sciences. Studenţi: mai multe fete, majoritatea blonde capabile şi cochete, băieţi cu aspiraţii filosofice sau politice, indivizi din anii superiori care reiau cursul. Lecture Hall: dotat, cu prea puţină lumină, un loc plăcut pentru somnul de după-amiază. Perdele roşii sau jaluzele prea mate. Prea multe proiectoare şi ecrane.
Intră profesorul. Stupoare: e chiar domnul cu bicicleta.
Course outline, lumea devine interesată..(sau nu, depinde de oră). Intervenţii în discuţie: conflictul din Georgia, cercetarea empirică, wikipedia contestată, 'puteţi să repetaţi?'. Doar reacţii pozitive de la catedră, răspunsuri date fără stridenţă, în limbaj profesional, cu intruziuni argotice, pentru entertainment. Medierea tuturor discuţiilor de fond făcută cu foarte mult calm. Punctualitate? Cred că e un feeling natural pentru orice neamţ, şi implicit pentru restul molipsiţilor de cultura tic-tac-ului. Ora se termină la timp, lumea îşi exprimă entuziasmul printr-o modalitate mai mult sau mai puţin inedită de a aplauda - bătut uşor cu pumnul în masă preţ de câteva secunde.
Drumul spre cămeruţă mai aduce un schimb de impresii. Nu bârfă! Nu se comentează de cum a venit cutare îmbrăcat, ce 'figuri' face proful, cât de grasă e aia din prima bancă. Nu! În schimb, sigur găsim o modalitate şucară de a irosi seara şi de a lăsa temele pentru 'midnight oil'
Ajung în cameră, fie că mai am cursuri, fie că am terminat, sigur îmi mai verific o dată mailbox-ul. Spamurile intra-campus-ice au tot felul de subiecte ciudate. De la "does anyone have a screwdriver?' la informări privind parlamentul studenţilor. E de la sine înţeles că mi-a lipsit mult downloadul, atât timp cât aici nu e permis niciun fel de torrent. Ca un fel de terapie pentru a mă deyobişnui au acţionat spamurile, dar şi laptopul meu care până ieri a fost în comă...Priviţi aici:

Asta a fost ca să îl fac de ruşine!
Dar, tot păţitu-i priceput!M-am descurcat, successfully, să-l doctoresc şi nu sunt nevoită să rescriu post-ul de pe blog din cauza unui astfel de flashback albastru.
Am început săptămâna a doua de şcoală, şi deja îmi fac rezervare pentru avionaş, ca să ştiu că ajung şi eu la timp ca să frământ conzonacii. Deocamdată ideea mi se pare foarte îndepărtată, dar totuşi nu mă bântuie doruri deprimante. Poate şi fiindcă am destul de lucru de pe o zi pe alta, iar timpul se umple ca un cozonac dospit.
Mi-e dor, în schimb, de măruntele tabieturi de acasă. O durere de spate, o migrenă, un acces de violenţă puteau fi calmate de Home Package- o alintare, un masaj, ceva sugestii binevoitoare. Acum găsesc soluţii surogat în atmosfera din cameră. Fac tot posibilul să fie relaxantă şi primitoare.
Scenariul de până acum are şi intruziuni de rutină, dar care sunt total inaplicabile în weekend. Aici, petreceri cu duiumul, karaoke după 'Lady Marmelade' la ora 2 noaptea pe la geamuri, Vecini de palier dezorientaţi care...reciclează sticle de Beck's, alţii, nostalgici, cântă la chitară. Restul sunt sus la Pajama Party, la un biliard sau la filmuleţ. Extra-campusing - în Irish Pub, Chocolate Store şamd.
Deja mă leagă ceva de locurile astea...

Annual Opening

2008-09-02T00:11:00.006+03:00

Green mood, fresh morning dreams drown in the morning coffee...1st of September. Office clothes prepared, discreet make-up, shy smile hiding inner tension.
Ceremony begins. President, professors, organizers delivering speeches, students and faculty cheering up. I pinch myself to believe it is true.

I am officially student.(first from my ex-high school class)

Signing the code of integrity and the official book of students was a part of the ritual, and so did the loyalty oath. The few words we all repeated loudly just made me tremble. I remembered again the previous comparison between university and army.
Well, I still don't feel responsibility running through my veins, but it is quite big step towards maturity.

I even took my first courses today - Academic and Professional Skills and French- and even change some courses in my schedule for this week. I consider myself to be very committed to what means academic mission, but I won't make a supreme ideal from high school achievement. I'm really sick of that!
I need a refreshing goal, one to turn on the mechanisms of affection and sensibility. I'm starting to want being myself.

STATUS QUO - YOU'RE IN THE ARMY NOW

Summarizing

2008-08-31T12:05:00.013+03:00

The last week of the "politically correct" summer was a great demonstration of what teenage should really mean. I previously spoke about my first day at Jacobs, the people I met, my mood. Now I feel that I've already spent at least two months here, that's because the atmosphere seems to suit me. Diversity, energy, fun, ambition, curiosity, youth are just some of the key-words that come into my mind right now. I try being unbiased when describing Jacobs, but this can't really occur, because I've already started calling it "home". This transition is quite strange, as long as I don't find anyone in my Mercator room to wait me with lunch. Fortunately, the Aramark food is fine (yet)and I don't need more than a minute to get into the servery. Daily scenario is not very typical yet, so I managed to avoid routine, grace to the unpredictable schedule for the Orientation Week. Monday was designed for gates & eyes-opening, as I said. Tuesday, the so-called "Official Welcome Day", began with early sports in the morning. According to the German deadline, I missed the start, because I arrive one minute later where the group should have met. I did my morning sport by myself, so that I didn't have to run countinously for 40 minutes. Instead of this, I enjoy the Green 'Campus Green' at dawn.....breathing in, breathing out.... So fresh and touchable, yet so unreal. After breakfast, we took the official group photo of the entire class. Here is it!

Pretty cool! I'm not that cheerful every day, so you may gonna miss my smile....although this one was a bit exaggerate. (instead of "cheese" the photographer told us to say "whiskey", because it works muck better)
Besides signing papers and getting everything settled I started thing about a way to decorate my room. It seems that I picked the right colors for the beddings as they suit the orange atmosphere instilled by the floor.
The "Big Goodbye" scene took place at lunch and I did my best not to make it look pathetic and overemotionally. I was the one who left home, but not the one leaving. With the illusion of my parents' car going out of campus I didn't feel like leaving them alone.
Wednesday we listened the safety instructions that were very seriously explained and we all have to test our ability to use fire estinguisher on a fake fire. It was quite fun, as I thing nobody had done that before, so that we looked pretty clumsy.
My first academic success came Mittwoch, as I took my language placement test for German and French. The adoptive language proved to be very kind to me, as the quiz wasn't as hard as I had expected. Most of those who came to take the test were absolute beginners, so that only a quarter of us remained in the lecture hall. The general atmosphere of the test time was definitely induced by Romanians who thought that cheating would bring them to a higher level. I can only remember the professors voice warning them not to talk to each other : a neutral tone, yet superior and detached that would have made me blush if I had been warned myself. German dignity contaminated me;)
As for the French test, I was surprised to find in the main question of the test my high school teacher's style. I did I well, I had a nice conversation with the professor, who convinced me that my 7th course for this semester(besides the 5 mandatories and German) would definitely be French. Let me skip the waiting part and tell you that I'm B 2.1 German and C 1.1 French, that means intermediary for the 1st one and advanced for the 2nd.
Somehow I'm not sorry for missing the Social Nights in the ChillOut Zone, because I (we)found many interesting things to do as an independent group.
Maybe the most intensive Jacobian part was the "IUB Rocks Event"...let me quote an official source... " an important tradition for all new students". It doesn't seem very appealing, does it?
Lucky me, I woke up in time, and my dreams weren't spoiled by the alarm call - used by the organizers and student advisers to wake us up (besides aggressive knocking on doors and yelling). We started with some warming up exercise, that made us all feel stupid. Look at this:

Hands-free eating ...

The great rush...

Two by Two jumping ...

Skipping the hands-free cake-eating, let's focus on the most deep part of the initiating ceremony. We joined all in three circles, grouping by the college where we live in: Krupp, Mercator,(mine) College 3 and Blue House.
Than we all joined together in a bigger circle and started squeezing, so that the circle had no more than 15 meters diameter. I couldn't take any photo, as the exercise was a really tough one. Not only had we squeezed, but also we had to sit each on other's loop.
The climax of the scenario, kissing the little Trivia Ducks on the pond, was a unique moment for each of us. We had already surpassed the frustration episode and got into confusion and stupid acceptance. The rubber mascots have a great symbolic meaning, as they are metaphor for intercultural competence.My own and personal duck is a great friend of Pudding...

Let's go on with the IUB Rocks story... So, we kissed the ducks, it was a bit embarrassing, but I'd have regretted not to take part in such an event.

We promised a revenge on the next generation, but unfortunately we'll pay back to some innocent freshies. In fact, this is exactly what they did to us.
In the next afternoon we took or time, having a pleasant walk to the mall. Stuff that I bought really improved my room's aspect. Now it looks very bright; I picked soft orange because of its therapeutic effect and I hope it will work even during the depressing exams time.

Saturday was maybe the most active day of the week, as we "dived into Jacobs". The purpose of our CSI game was getting to know the surroundings of the campus, and find a hypothetic killer. We were grouped in five teams, named with Greek letters. I was in Delta (force), but my team didn't win, as we wasted more than an hour in a wrong location. After 4 hours of walking and changing buses, we missed our lunch and got angry. I was pleased with some juice, but my nap was really affected by hunger. I started dreaming of Jacobs, of people around here, and it seemed like I was falling in my friends' disgrace. Well, the episode I dreamed to came true after only 24 hours. Unfortunately...
Sunday brunch made me more dizzy than I previously was. Well, it might have been because of the early jogging and the after party landscape that replaced the real campus. Here is a suggestive photo...

Don't you imagine that it stayed the same for the next twenty minutes. The pure green atmosphere was settled back soon after.

Die Bremer Altstadt refreshed my mood and so did my first travel with a German train - as punctual as possible.
Here I am in my softly lit room, living my first episode of serious depression. 10 napkins gone, some more to go. Long live messenger....and my real friends!

1st Jacobs-inspired post

2008-08-26T01:49:00.003+03:00

The traveling episode may be skipped, as the main point of all these days was my REAL coming to Jacobs University. A fresh Monday, a perfect weather for ducks, smiling faces at the ' Welcome desk'... Well, I was my very first visit to Campus, as the day before I got in just to take a glance( yes, I stepped in with my right foot!). However, today was the official welcome...
On my way from the hotel to the campus I was getting more and more nervous, in tandem with the speed indicator of the car ( grace to German Highways that, by the way, offer direction for Jacobs Campus). My arrival was very natural , very real; everything got set in a half an hour, I got my keys for my very cute room, filled the check-in forms, unpacked...well, I'm going to do this for the rest of the week.
This part looked quite familiar to every freshman, but for me was people's attitude that set the atmosphere and also my mood. I felt very comfortable being myself in this island of diversity. As my li'l duck on the desk says, I have to "dive into diversity". 95 nationalities joined together is an unique opportunity to explore and also an exercise for life. English is working perfectly right here, dissolving boundaries and constraints.
My new friends are as freshmen as I am. Besides my assigned advisers, I met my roommate (in fact, apartment-mate), Wiebke and some Romanian fellows. Well, that's because I forgot some of the others' names, but since I have my Jacobs Notebook ready, I'll start using it for names and "addresses" (btw, mine is MC 129, and I'm happy to have my room on the ground floor).
After at about six campus tours, we (my 5 already friends and I) had an off-campus tour. Luckily, we didn't get lost and arrive in time for the night party. However, we just took a glance inside the dance room and the bar, because we want to be ready for early morning sport activities. These will be begin at 7 o'clock....and I don't have an alarm clock. there's a nice online application to replace this item, but my blue IT friend is tired too, so I'm not sure if to keep it alive till morning.
This was a enthusiastically brief presentation of my first day at Jacobs, I hope to have time to come back more lucidly to this episode.

De acasă...

2008-08-22T19:43:00.003+03:00

Valizele , rucsacul şi toate cele....multe gentuţe ocupă încăperea ce încă e 'camera mea'. De aici se simte cel mai frumos apusul, lumina aceea răsfrântă peste cotorul cărţilor din bibliotecă şi peste icoane. De aici am privit tavanul nopţi de-a rândul, aşteptând să aud acele vorbe ale izbăvirii. Nu ştiu dacă le-am trăit până în final, dar le simt purtându-mă acum către ferestre mai limpezi şi ochi mai deschişi, dar mai aprigi.
De la terminarea şcolii am început să risipesc istoria ultimilor patru ani, împrăştiind pe ici, pe colo, caiete şi ciorne. Acum biroul şi dulapul sunt aproape goale, umplute de jurnale vechi, mape şi ecusoane ferfeniţite.
Plecarea aceasta ar echivala, prin timp şi prin dimensiune, cu o plecare în armată. Spun asta şi fiindcă s-au găsit destui care să facă o astfel de analogie. Nu-mi voi lua cu mine un cufăr de lemn în care să am ascunse poza cu casa, însă conţinutul emoţional al valizelor mele e la fel cu cel al unui viitor ostaş. Oricum, nici un flăcău vrednic nu şi-ar lua cu sine o jucărie de pluş. Pudding al meu (n.r. ursuleţul meu classically designed , care imi asculta of-urile de cinci ani încoace) e mai curajos decât mine şi şi-a făcut loc printre hainele de toamnă din valiză, doar ca să mă însoţească. Multă vreme el a fost mascota unei vârste, a unei idile, acum e doar un memento pentru Acasă.
Alte mărunţişuri dragi sunt biletele de tren colecţionate pe parcursul drumurilor spre sud, de mine şi de alţii. Mă bucur că am şi un exemplar recent, pe care o să-l pun în panoplia onorifică de la Bremen.
Lumea în jurul meu adună gps-uri, hărţi, reviste de citit pe drum, încarcă baterii şi pregăteşte sandwich-uri. Eu m-am mulţumit, până acum, să îmi iau rămas bun de la cei dragi, să termin seria 3 de la 'Lost' şi să mă apuc de 4. Ca să vezi corespondenţă : fiecare sfârşit îşi cere un nou început, cu un box office cât mai consistent.
Se îngrămădesc peste mine toate amintirile cu oameni, cu suflete tari, cu glezne fragile. Lacrimi neplânse, sărutări reţinute şi priviri înapoi îmi încarcă umerii de povara unor greşeli mult prea omeneşti. Le păstrez pe toate ca semne ale unor răni nevindecate, pe trupul apăsat de neuitare. Aş putea să uit doar în zborul de pe urmă plimbarea pe sub stele, cei patru ochi aţintiţi spre cer, visul cu cetatea şi mângâierile pe creştet. Pentru acestea nu îmi trebuie desăgi, nici toiag. Cât încă trupul rabdă să mai respire, ele sunt sădite în poveste. Şi povestea merge mai departe.

Enjoy The Ride - Morcheeba feat Judy Tzuke

Best Advice

2008-08-20T19:06:00.004+03:00

Ladies and Gentlemen of the class of ’99
If I could offer you only one tip for the future, sunscreen would be it. The long term benefits of sunscreen have been proved by scientists whereas the rest of my advice has no basis more reliable than my own meandering experience…I will dispense this advice now.

Enjoy the power and beauty of your youth; oh nevermind; you will not understand the power and beauty of your youth until they have faded. But trust me, in 20 years you’ll look back at photos of yourself and recall in a way you can’t grasp now how much possibility lay before
you and how fabulous you really looked….You’re not as fat as you imagine.

Don’t worry about the future; or worry, but know that worrying is as effective as trying to solve an algebra equation by chewing bubblegum. The real troubles in your life are apt to be things that never crossed your worried mind; the kind that blindside you at 4pm
on some idle Tuesday.

Do one thing everyday that scares you

Sing

Don’t be reckless with other people’s hearts, don’t put up with people who are reckless with yours.

Floss

Don’t waste your time on jealousy; sometimes you’re ahead, sometimes you’re behind…the race is long, and in the end, it’s only with yourself.

Remember the compliments you receive, forget the insults; if you succeed in doing this, tell me how.

Keep your old love letters, throw away your old bank statements.

Stretch

Don’t feel guilty if you don’t know what you want to do with your life…the most interesting people I know didn’t know at 22 what they wanted to do with their lives, some of the most interesting 40 year olds I know still don’t.

Get plenty of calcium.

Be kind to your knees, you’ll miss them when they’re gone.

Maybe you’ll marry, maybe you won’t, maybe you’ll have children,maybe you won’t, maybe you’ll divorce at 40, maybe you’ll dance the funky chicken on your 75th wedding anniversary…what ever you do, don’t congratulate yourself too much or berate yourself either – your choices are half chance, so are everybody else’s. Enjoy your body, use it every way you can…don’t be afraid of it, or what other people think of it, it’s the greatest instrument you’ll ever own..

Dance…even if you have nowhere to do it but in your own living room.

Read the directions, even if you don’t follow them.

Do NOT read beauty magazines, they will only make you feel ugly.

Get to know your parents, you never know when they’ll be gone for
good.

Be nice to your siblings; they are the best link to your past and the people most likely to stick with you in the future.Understand that friends come and go,but for the precious few you
should hold on. Work hard to bridge the gaps in geography and lifestyle because the older you get, the more you need the people you knew when you were young.[...]

Travel.

Accept certain inalienable truths, prices will rise, politicians will philander, you too will get old, and when you do you’ll fantasize that when you were young prices were reasonable, politicians were noble and children respected their elders.

Respect your elders.

Don’t expect anyone else to support you. Maybe you have a trust fund, maybe you have a wealthy spouse; but you never know when either one might run out.

Don’t mess too much with your hair, or by the time you're 40, it will look 85.

Be careful whose advice you buy, but, be patient with those who supply it. Advice is a form of nostalgia, dispensing it is a way of fishing the past from the disposal, wiping it off, painting over the ugly parts and recycling it for more than it’s worth.

But trust me on the sunscreen…

To the Moon and Back

2008-08-16T23:37:00.009+03:00

..and they bite it, they scratch the midnight air with their breathing. Shadows cover the halo and the silence becomes bitter and bitter.

Forword to Good Bye - perfect!

2008-08-09T22:09:00.007+03:00

It comes a time when looking back doesn't mean weakness, nor excessive affection. Leaving the country two weeks form now doesn't make me aware of impact with another culture, one that can be pretty harsh, considering the different, German-US, approach to education. Many asked me for reasons to leave, but I've always considered that the purpose of my departure eradicated their curiosity. In fact, some looked for some spectacular proof for the fact I don't suit to the Romanian System. I won't comment upon the back up solution for my undergraduate studies here, but I'd really have few reasons to stay home. Of course, they all appeal to sensitivity, but today I felt something more than a strong emotion towards my country.

The Olympic Games luckily started for Romanians, so WE gained a Golden Medal in Judo in the 1st day. I was just reading the article in the newspaper and I was overwhelmed by the feeling of victory. It wasn't only a matter of devotion to my nation, but the taste of being on top that made me tremble. I have lived less intensive feelings for my own success, maybe because I didn't reach a point to please me.

Perfection is definitely not a point on verge of victory , neither one to make me self-sufficient. A realistic success, based on well-balanced emotional, intellectual and physical condition may configure a robot portrait of a victory. Sometimes it can be annoying that the so-called perfect scores or perfect performance are excessively praised by others around. For so long I felt a threat in my previous success, so that I had always to raise above myself.
Before leaving, I think is high time to establish other parameters for what I shall call 'performance'. Some that are not necessarily related to academic performance, but to self-management (these are quite rude and worn out terms, but I can't avoid them now). Life of responsible grown-ups demands more than a perfect body or a column of A-s.

Narcissism

2008-08-08T22:58:00.005+03:00

Special Date

2008-08-08T21:45:00.003+03:00

"The symbolism backing number Eight deals largely with business, success, and wealth. This is Largely due to the fact that Eight represents continuation, repetition, and cycles. Such elements are seen in arenas where success is obtained simply because of dogged determination and repetition by the practitioner. Also, matters of business and wealth largely depend on cycles to fulfill their manifestation. It's like the snowball analogy: As it continues to roll, in gets bigger and bigger with each revolution."

I liked a lot this description and by the end of the day I realized how much fate may be absorbed by a single day : 08/08/08. If it were about success and wealth, I am not the one to assimilate a good prediction. Today was meant for shopping, spooky dreams in the afternoon nap, 'healthy' lecture, mom's specialties for dinner, frivolous conversations.
However, 8 has been lucky for me lately. When I took my Subject Tests, I sat on desk no. 8C (and did everything well), I received good news on 8th March/May, I was intensively in love for no longer than 8 months, my 1st kiss was on 26th(2+6) , on 17th(1+7) I met my best friend, and... every day I w8 for a miracle.

Crossroad

2008-08-06T23:01:00.002+03:00

Transition

2008-08-04T22:29:00.009+03:00

Good books cause the brain to go on strike,' Cărtărescu reflects, on what makes a book good. Late at night I finished his novel "Travesty" which had a striking effect upon my midnight reflection. The subject focuses on an emotional climax, a decisive one for protagonist's maturity. I strongly recommend this book and let you discover what gives the substance of its action. In stead of retelling, I will make you see differently the transition towards maturity.

Victor, the leading character, notices the presence of his younger schoolmates, girls at the age of 10-12; their image provoke stream of harsh affection in teenager's mind. He perceives them “somehow mature, locked in mystery as in the sad moonlight shadow". This bitter light makes them look grown-up females and unveils their fecundity. "If you talked to them, you would immediately realize that they were children- children who were still drawing princesses on their math notebooks. Watching them, I hated more and more the hormonal curse - a total disaster that in twenty years will have transformed them into lascivious females, snob wives, filthy housekeepers, frustrated schoolmistresses, masochist intellectuals - Married, divorced, pregnant again and again, swallowing contraceptive, changing diapers, devouring their men, pouring out their gray substance. Why should they fall? Why can't at least some of them remain naive, gracious and serene? While the nasty worm becomes butterfly, why should they, fragile butterflies, become procreator, rapacious larvae?"
The conclusion left me speechless: "Yes, all of them will reach in a matrimonial bed, a bed which is nothing but a travesty of their own coffin"
The view upon little girls' future is quite bitter. At first lecture, I reacted as discriminated and punished - I am living myself the transition. The description lacks romanticism, but it is entirely applicable, even feminism did a lot for us. Not only women, but society may decay through mental erosion and worn out affection. In fact, the travesty is the dangerous attitude. It may not always lead to a coffin disguised in silky sheets, but it will definitely ruin the emotional inheritance. We may forget childhood and serenity, we may forget that we were butterflies, once...

Stuck on Rewind

2008-08-03T18:24:00.008+03:00

Each "goodbye" sounds wronger than the previous one. That is probably because you get used to the crying sound of your voice, to his last-kiss-for-this time, to the clumsy steps that take you both at the station. You always feel that is the last time you see each other, the last sigh before the new beginning. Even the beginning idea is a kind of a dull impulse that crosses your mind.
This time you definitely need to refresh your goodbye attitude, to look a bit cold, self-confident and full of dignity. At least this time you can apply the supergirl plan, in fact, look as he wish you'd ever been. You need to make him miss you, because his reaction is strongly related to your pride.
You don't even let him carry your luggage, you know you have forgotten the umbrella at his place, but you don't want to return there. Every sound that your heels make on the pavement is the perfect translation for "determined". You pay attention to every word you say, you have even saved some good jokes for this time, so that you look detached.
He starts humming something. However, a half of you two doesn't want to admit it is your favorite song.
"The call to arms was never true...
Time to imbibe here's to you"

You feel like singing yourself the song, as you did many nights before he had fallen asleep. Now you convince yourself that is just a memory and a male technique for good impression. You read somewhere that ignoring one's terrible manifests would finally stop the demonstration, so you step forward as nothing happened.
You feel your plan is decaying as you see in flash-backs all your autumns and all your sunrises that you burried together.
You start giving yourself arguments that is nothing wrong with effusive goodbyes.Natural mood is always efficient , isn't it? In the end, you look more "natural" than you have ever wished.
He is carrying your suitcase, you're holding his hand, you're both humming from time to time the same old song...
"It's such a silly thing to do
Now we're stuck on rewind"
In fact, you don't need a beginning, you need yourself, you need all your past dreams to feed you. And his image, although a memory everybody advises you to get rid of, is a protective presence that will guide you a long time for now on.

I lived few times this mentally aggressive goodbye. I remembered this episode because I am still feeling related to those that taught me not to cry for a goodbye. Whether they sang me or not, carried my luggage or kissed me goodbye, they were always there to help me understand the beginning. I lost some of them on my way and I've paid a tribute for them, becoming stronger. I am ready to join them to the station whenever they want to leave, and I would also wait for them at the destination, to see the joy of the beginning on their faces.

Raemon - Supergirl

New Toy feat. Blue Mood

2008-08-01T21:25:00.004+03:00

This is the very first post I write on my new laptop, the one meant to be my toy for my college years. It is ....somehow protected and educated, maybe a bit too open-minded, so that I've already caught some viruses. It has done its job well so far, grace to its lovely battery that keeps it awake for at least five hours (wireless). You may say I am not interested in basic technique features, well, I am, but all that count right now it's its Silver Blue Color( Sssh, I don't want to pamper it from the very beginning). In fact, some other things are turning blue for me. Both Jacobs' and Mercator's hallmarks are blue, and so are my expectations and my mood.
New month, new plans and dreams. I got used to wake up pretty late, but this is what my fellows advised me to do in my last holiday at "mama-acasa". It is nice to observe others' home sick au derriere, trying to imagine myself on the verge of depression with plenty of chores for the next week. Besides this, the quote of the day is : "Out of the three things a student needs to survive at Jacobs( sleep, high academic achievement and social life), he/she can get only two of them".
So, I intensively use my right for leisure activities before the cruel 25th.

Exchange

2008-07-30T21:37:00.006+03:00

Somehow they are turning around, turning their dreams to what I've barely forgotten . I am not running against my past, but watch how it has become a part of others' dreams. I cannot lend my hopes, neither can I teach them to avoid my mistakes. It is weird to notice how my thoughts are recycled and nicely designed in order to be commercial. Once I thought them to express a unique sensibility, a reflexive state of mind, but now I see them just as worn out ideals.
Maybe I have borrowed them myself.

Summer tastes great. Almost three weeks left and plenty of things to pack. In fact, I have just my suitcase prepared. Lucky me, I am not restricted to take only 20 kilos baggage, because I am going by car(the whole clan joins me to Deutschland) My list with "to take" items is no bigger than 3kb in a notepad file, and everything is getting virtual up here. "To-reflect-upon-before-leaving" items are all together in an imaginary old schoolbag, where they cannot be sorted.
I was astonished to find even my schedule for the first semester, watch some pictures with the faculty members on Jacobs' Website. For any civilized student (I mean, citizen of a civilized country), this is not surprising at all, but for us, the eager-to-leave-Romanian-students it is quite unusual. A random example of a Romanian University Web page would reveal the difference(no actual information, no organized data). Thanks God I don't have to beg information in front of secretaries and ignorant staff.

I am looking forward to meeting my mates, but for instance I am curious how many Freshmen from our dear country will be "victims" of the brain-drain phenomenon (with Jacobs-target).
Better brain-drained than drained brains!